Galaţi | O locomotivă a lovit un tren de călători oprit în gară. Patru persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă

Un accident feroviar a avut loc, sâmbătă seară, în Gara CFR Galaţi, patru persoane fiind rănite, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, transmite Agerpres.ro.

Conform sursei citate, o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători care era staţionat în gară, dar în care se aflau călători.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stop cardio-respirator, iar o alta încarcerată.

„La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19,19, la Gara CFR Galaţi a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinaţia Galaţi – Buzău. Sunt 4 persoane rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio-respirator şi un bărbat care a rămas încarcerat, precum şi şeful de tren şi mecanicul locomotivei. Intervin cei de la ISU Galaţi şi poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi”, transmise Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here