GALERIE FOTO-VIDEO | Intrarea convoaielor militare americane în România

Foto: INQUAM/Virgil Simionescu

Ministerul Apărării anunţă, joi, că primele convoaie cu tehnica militară SUA care fac parte din Task Force (TF) Cougar sunt în drum spre Mihail Kogălniceanu. Pe traseul, convoiul va fi însoţit de Poliţia Militară. Tehnica de luptă, după intrarea în ţară, convoiul s-a regrupat într-o parcare din apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Nădac, transmite News.ro.

”Chiar în aceste momente, convoaiele cu tehnică militară SUA sunt în drum spre Mihail Kogălniceanu. Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Mihail Kogălniceanu”, anunţă, joi dimineaţă, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere.

Tehnica militară a intrat în ţară miercuri seară, în jurul orei 22.00, iar după trecerea frontierei onvoiul s-a regrupat într-o parcare din apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Nădac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here