Există o limită în ceea ce privește capacitatea sectorului german de producție de a elimina treptat utilizarea gazului natural, se arată într-o analiză semnată de Antonia Colibășanu, în Geopolitical Futures.
<< Concentrarea de trupe ruse lângă granița cu Ucraina a dus la mai mult de o lună de diplomație intensă, precum și la noi desfășurări militare americane în Europa de Est. De obicei, Occidentul răspunde agresiunii ruse cu sancțiuni economice. Dar, din moment ce Occidentul a sancționat deja Rusia, de câțiva ani, după anexarea Crimeei de către Moscova și rolul jucat în războiul din estul Ucrainei, pentru a avea un impact, orice noi sancțiuni ar trebui să se atingă de livrările Rusiei de energie către Europa – în special viitorul Nord Stream 2, gazoductul care trece pe sub Marea Baltică.
În contextul actual, acest lucru va fi complicat, dacă nu imposibil. Criza din Ucraina vine în timp ce Europa se confruntă cu creșterea prețurilor la gaze și diviziuni interne cu privire la modul de reducere a consumului de combustibili fosili pe termen lung. Kremlinul știe acest lucru – și a profitat la maximum de această șansă de a testa Occidentul. Moscova a vrut să vadă dacă NATO (și Uniunea Europeană) vor rămâne unite, iar dacă da, care va fi răspunsul lor. În timp ce au loc discuții între Occident și Rusia și între aliații occidentali, înțelegerea a ceea ce se află la baza crizei ne poate ajuta să anticipăm pașii economici pe care jucătorii i-ar putea face în continuare.
Germania este cheia
Un acord în cadrul UE, pentru a sancționa fluxurile energetice rusești, este o sarcină imposibilă. Astfel de sancțiuni au nevoie de sprijin unanim în rândul celor 27 de state membre UE. Mai mult de o treime din gazul Europei provine din Rusia, iar unele țări, precum Țările Baltice, Bulgaria și Austria, primesc peste 70% din gazul lor de la marele vecin estic. În plus, există puțini furnizori alternativi care ar putea satisface rapid nevoile Europei. Aceasta înseamnă că Bruxelles-ul are o marjă foarte limitată de manevră în ceea ce privește agresivitatea cu care poate trata sectorul energetic al Rusiei.
O abordare mai probabilă ar fi ca Europa să sancționeze bijuteria coroanei strategiei energetice a Rusiei față de Europa: Nord Stream 2, care nu este încă operațional. Cunoscând strategia energetică a Rusiei și limitările UE, Statele Unite au avertizat ani în șir asupra faptului că gazoductul Nord Stream 2 (750 de mile/1.200 de kilometri) – prin ocolirea Ucrainei și, astfel, privarea acesteia de un efect de levier, precum și de taxele de tranzit – ar putea diminua și mai mult securitatea Ucrainei. Aliații Washingtonului din Europa de Est au văzut lucrurile în mod similar. Polonia și Țările Baltice au remarcat că, odată ce Nord Stream 2 va fi operațional, Rusia ar putea folosi mai bine energia ca instrument geopolitic pentru a influența și a diviza Europa. Mai mult, Moscova ar putea întrerupe livrările către Ucraina și, indirect, către Europa de Est, forțând acele state să devină mai dependente de infrastructura energetică vest-europeană. Dar eforturile de blocare a construcției Nord Stream 2 au eșuat, iar încercările de a găsi surse alternative de gaze au eșuat și ele din cauza întârzierilor și a costurilor. În tot acest timp, dependența Europei de gazul rusesc a crescut.
Pandemia a închis oportunitatea Europei de a găsi alternative la energia rusă. Criza lanțului de aprovizionare, urmată de criza energetică din 2021, a forțat Europa să se grăbească pentru a se asigura că are suficient gaz stocat pentru a rezista toată iarna. Oricât de promițătoare, investițiile în noi tehnologii – fie ele baterii sau hidrogen – vor da roade doar pe termen lung. Pentru a evita alte perturbări economice, Europa trebuie să profite la maximum de relațiile sale contractuale existente și de infrastructura energetică existentă.
De când prețurile la energie, în Europa, au început să crească, la sfârșitul anului trecut, multe voci din bloc și din SUA au acuzat Rusia de manipulare a pieței. Moscova a respins acuzațiile, dar criza din Ucraina nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Drept urmare, SUA s-au alăturat încercării de a asigura furnizori alternativi de gaz pentru Europa. Pe 7 ianuarie, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a întâlnit la Washington cu șeful UE pentru politică externă Josep Borrell și cu comisarul pentru energie, Kadri Simson. Sunt în curs discuții pentru creșterea aprovizionării cu gaz natural lichefiat către UE din Norvegia, Qatar, Azerbaidjan și Algeria. GNL nu este un înlocuitor perfect pentru gazul rusesc, dar poate ajuta. O altă schimbare în ultima lună este că SUA au insistat că Nord Stream 2 nu va merge mai departe dacă Rusia invadează Ucraina. Într-un răspuns mai măsurat, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a spus că conducta ar putea fi pusă în discuție ca parte a măsurilor de sancțiuni.
De ce Germania nu poate ceda
Consumul de energie al Germaniei și-a revenit în urma pandemiei și, deși Berlinul este un susținător avid al energiei verzi, atunci când s-a confruntat cu criza energetică, a reluat producția de cărbune. Sursele convenționale de energie neregenerabilă au reprezentat mai mult de 50% din producția sa de electricitate în al treilea trimestru al anului 2021. Asociația germană a industriei cărbunelui a declarat, în ianuarie, că Germania a importat cu 24,5% mai mult cărbune, în volum, decât în 2020 și se așteaptă ca această cifră să crească cu 7,7% în 2022. (Chiar și aici, Germania se bazează pe Rusia: anul trecut, aproximativ 53% din cărbunele care intră în centralele electrice și la producătorii de oțel german a provenit din Rusia, potrivit asociației industriei cărbunelui).
Germania a investit în creșterea energiei regenerabile, dar eolianul și solarul încă nu pot înlocui gazul natural, care provine aproape exclusiv din străinătate. Germania produce doar aproximativ 3% din gazul pe care îl consumă, iar mai mult de o treime din gazul său importat provine din Rusia. Deși arderea gazelor naturale reprezintă doar 15-17% din generarea de energie electrică germană, conform celor mai recente date ale grupului BDEW, aproximativ jumătate din gospodăriile germane se bazează pe aprovizionarea cu gaz, pentru încălzire în timpul iernii. Când Germania își pierde o parte din importurile de gaze – indiferent de motiv și de sursă – trebuie să-și sporească producția de cărbune acasă sau să importe mai multă energie de la vecini, pentru a umple golul.
SUA s-au oferit să trimită Germaniei mai mult GNL dacă Nord Stream 2 este abandonat, dar Germania nu are infrastructură GNL. Câteva locuri din Europa au infrastructura portuară pentru a recepta GNL, cum ar fi Marea Britanie, nord-vestul Europei, Polonia și Marea Mediterană, dar ultimele două locații sunt încă la început în ceea ce privește dezvoltarea. Puținul GNL importat de Germania vine în principal prin terminalul Dutch Gate, care poate gestiona doar 12 miliarde de metri cubi pe an. Acest lucru ar putea fi extins, dar ar fi nevoie de timp și investiții.
În cele din urmă, există o limită la cât de mult Germania poate elimina treptat gazul natural, iar această limită se găsește în producția germană. Producția reprezintă mai mult de jumătate din gazul consumat de Germania. Pentru a consuma mai puțin, unele sectoare de producție ar trebui să-și reinventeze procesele de producție și să investească în noi tehnologii – toate acestea fiind costisitoare. Dar există și industrii pentru care hidrocarburile nu sunt doar o sursă de energie, ci și o materie primă. Sectorul chimic este probabil cel mai bun exemplu. Fabricarea chimică implică producerea aproape a tot ceea ce folosim astăzi – pentru că (din păcate) plasticul face parte din majoritatea lucrurilor pe care le consumăm. Industria chimică produce, de asemenea, îngrășăminte, care sunt cheia agriculturii și, prin urmare, a lanțului de aprovizionare cu alimente, și sprijină industria farmaceutică.
Sectorul farmaceutic este unul dintre motivele pentru care este puțin probabil ca dependența Germaniei de importurile de gaze naturale să scadă. Dacă ceva, ar putea crește. Numită uneori farmacia lumii, Germania găzduiește peste 500 de companii farmaceutice, inclusiv mari corporații precum Bayer, Boehringer Ingelheim și Merck. Germania este, de asemenea, cea mai mare piață farmaceutică din Europa și a patra cea mai mare piață farmaceutică din lume și, având în vedere demografia țării, aceasta va crește doar în următorii ani.
În același timp, pandemia a scos la iveală o problemă cheie de securitate pentru sectorul sănătății: necesitatea limitării penuriei în aprovizionarea cu medicamente și vaccinuri. Acesta este motivul pentru care noua coaliție de guvernare germană a anunțat că dorește să ia măsuri pentru a reloca producția de produse farmaceutice înapoi în Germania. Aceasta include reducerea poverii birocratice, examinarea subvențiilor pentru investiții pentru locurile de producție și luarea în considerare a subvențiilor pentru a asigura securitatea aprovizionării. Mai mult, în domeniul bio-farmaceutic – cea mai avansată producție farmaceutică și o zonă cu potențial ridicat de creștere – Germania este cel mai important jucător din Europa. În ceea ce privește numărul de ingrediente active produse, Germania ocupă locul doi la nivel mondial, după SUA, un avantaj pe care intenționează să-l păstreze – dar care depinde de o aprovizionare stabilă cu gaze.
Nu numai produsele farmaceutice sunt motivul pentru care Berlinul nu poate spune nu gazoductului Nord Stream 2, dar strategia Germaniei de a reorienta cele mai importante industrii din străinătate, în încercarea de a reduce penuria lanțului de aprovizionare, cu siguranță cântărește în decizie. Pentru a produce mai mult acasă, Germania are nevoie de energie, iar cu sursele alternative fie scumpe, fie la ani de cercetare depărtare, sursele convenționale de energie și în special gazele naturale rămân importante. Moscova este foarte conștientă de tripla dependență a Germaniei de gaz, petrol și cărbune. Motivul concentrării militare a Rusiei în apropierea Ucrainei a fost în parte testarea noului guvern instalat la Berlin în ceea ce privește legăturile sale transatlantice. Cu alte cuvinte, Moscova a testat NATO și UE la stres. Niciun bloc nu s-a rupt și, de fapt, NATO și-a sporit prezența trupelor de-a lungul flancului estic.
Soluții creative
În același timp, Occidentul trebuie să se gândească la alte modalități de a împiedica Rusia să devină mai agresivă. Eficacitatea sancțiunilor se bazează, în general, pe două variabile de bază: dimensiunea pieței interne (pierderea SUA sau a UE ca piață potențială pentru exporturi față de pierderea pieței din Kârgâzstan, de exemplu) și cota de piață globală (când o țară deține monopolul producerii anumitor bunuri, este greu să sancționezi acea țară). Având în vedere cele de mai sus, este posibil ca UE să fi atins limita de utilizare a sancțiunilor împotriva Rusiei din cauza poziției sale aproape de monopol pe piața energetică europeană (în special germană).
Cu toate acestea, țările occidentale au unele dintre propriile monopoluri în sistemul economic global. Un exemplu proeminent este SWIFT, rețeaua Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication, lucru care asigură executarea tuturor plăților bancare. SWIFT este stabilit în Belgia – un membru atât al UE, cât și al NATO – ceea ce face relativ simplă aplicarea acesteia în cazul reînnoirii sancțiunilor specifice. SUA au amenințat, de asemenea, că vor bloca accesul Rusiei de la tehnologiile de ultimă oră.
Ca un alt exemplu, Regatul Unit este un jucător dominant în industria asigurărilor de transport maritim. În 2010, când Occidentul încerca să descurajeze ambițiile nucleare ale Iranului, asigurătorul maritim Lloyd’s a anunțat că va înceta să subscrie importurile de benzină în Iran, o mișcare care a avut consecințe importante pentru economia Iranului, prin exacerbarea prăbușirii monedei naționale a Iranului și ducând la pierderi în rezervele valutare ale Iranului. În teorie, ar putea face același lucru cu Rusia.
Acestea sunt doar speculații până acum, dar ideea este că, dacă Berlinul nu poate fi convins să adopte o linie dură împotriva Moscovei în materie de energie, Occidentul ar putea fi nevoit să devină creativ cu diplomația sa economică. Deocamdată, postura militară este cel mai puternic mesaj pe care Occidentul l-a transmis Rusiei. Dacă nu se întâmplă nimic altceva, granița de est a NATO și granița de vest a Rusiei vor rămâne cele mai militarizate din Europa. >>
