<< Filipinele au constituit mult timp o componentă importantă a rețelei de alianțe a Washingtonului în regiunea Asia-Pacific. Geografia sa este de așa natură încât Manila poate contribui la stabilirea sau afectarea accesului Chinei la coridoarele de transport maritim de care depinde economia sa orientată spre export. Cu toate acestea, aceeași geografie a însemnat de obicei că Filipinele au menținut un anumit echilibru între Beijing și Washington >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Status quo-ul s-a schimbat în 2022, când a fost ales președinte Ferdinand Marcos Jr. A urmat o politică externă mult mai favorabilă SUA, exemplificată cel mai bine de un acord semnat în acest an, care permite Washingtonului să stabilească baze militare în țară. Adăugați la aceasta faptul că și Australia, de asemenea, aliat al SUA, a semnat un acord similar cu Papua Noua Guinee, iar China rămâne să privească un zid potențial care se întinde de la Insulele Aleutine până la Japonia și Australia, construit fără alt motiv decât cel de a limita expansiunea sa, echipat cu artilerie, rachete și mai multe porturi de escală.
De atunci, întrebarea care a rămas a fost dacă China va răspunde, iar în caz că da, cum. Eforturile anterioare în acest sens au inclus tentative de a sădi o pană între Filipine și Statele Unite; au eșuat pentru că SUA avea mai mult de oferit economic Filipinelor decât China. Beijing încearcă acum o abordare diferită. În California, anul acesta, președintele chinez, Xi Jinping, a avut multe motive să discute cu președintele american, Joe Biden, iar unul dintre ele sigur include metode de a limita amenințarea unei posibile blocade a SUA. Indiferent ce a fost sau nu a fost convenit în California, în mod clar nu a satisfăcut China, care a început o campanie menită să seducă Manila și să o descurajeze să își respecte acordul militar cu SUA. De asemenea, a amenințat că va interveni în Filipine după bunul său plac, a reiterat o revendicare teritorială în Marea Chinei de Sud, care contravine dreptului internațional, și a avut chiar aeronave în apropiere de bombardierele americane din regiune, într-o încercare de a forța SUA să-și reevalueze poziția în regiune.
Pentru a fi clar, încă nu a avut loc niciun conflict. Acestea sunt doar gesturi într-o regiune în care gesturile sunt monedă curentă. Dar ceea ce este clar din aceste evenimente este că nu s-a ajuns la o înțelegere stabilă în privința problemelor militare sau a Mării Chinei de Sud. China semnalează că nu va tolera baze americane în Filipine. Dar SUA și-au întărit recent, semnificativ, poziția împotriva Chinei și nu are niciun motiv să cedeze voluntar.
Aceasta este genul de situație care amenință să escaladeze în ceva mult mai mortal. Perspectiva războiului, totuși, depinde de capacitățile militare ale celor doi beligeranți. Marina SUA a fost întotdeauna mai puternică decât cea a Chinei, iar noile poziții defensive și ofensive pe uscat în Filipine și Papua Noua Guinee slăbesc și mai mult capacitatea Chinei de a lansa un asalt naval (dacă nu altceva, ele limitează agresiunea Chinei, făcând ca riscul înfrângerii să fie prea scump de suportat).
Cu toate acestea, se credea că problemele economice ale Chinei și preocuparea Americii pentru Ucraina ar forța cele două țări să ajungă la o înțelegere. Uneori, o negociere necesită o ultimă verificare serioasă pentru a te asigura că nu rămâne nimic pe masă. Poate că acesta este cazul, dar este mai probabil ca Beijingul să nu creadă că SUA pot rezolva problemele sale economice, și ca Washingtonul să nu creadă că China dorește o acomodare militară. >>
George Friedman | Confruntarea China-Filipine. Planul Beijingului pare să fi eșuat
