<< Scriu rândurile acesta din Dubai, dintr-o călătorie pe care o voi descrie la întoarcerea în Statele Unite. Un summit a avut loc în Israel, în weekend, între Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Israel și Statele Unite. Întâlnirea fusese concepută pentru a înghesui SUA într-un colț. Statele Unite vor să ajungă la o nouă înțelegere cu Iranul, construită aproximativ pe platforma de negocieri care fusese abandonată de către președintele Donald Trump, în 2018, ca fiind insuficientă pentru a face față amenințării iraniene. Israelul și cele patru țări arabe, plus alte câteva, se opun inițiativei Biden, iar secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a fost acolo pentru a le convinge. Nu a părut să funcționeze. Un ziar din Dubai titra că a fost creat un nou front israeliano-arab. S-a pus frecvent întrebarea dacă s-ar putea ajunge la o unitate între arabi și Israel. Răspunsul pare să fie că acest lucru este posibil din cauza fricii de Iran și a ostilității față de planurile americane pentru Iran. Nu am nimic de-a face cu toate astea, dar este întotdeauna interesant să urmărești îndeaproape >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Atenția mea rămâne pe Ucraina și Rusia și pe ceea ce se preconizează a fi un rezultat cu adevărat tragic. Mai multe discuții sunt programate săptămâna aceasta, la Istanbul (textul a fost publicat în 29 martie, între timp rundele de negocieri s-au încheiat – n.tr.). Tragedia este că aranjamentul în discuție pare să afirme ceea ce fusese inițial cazul. Rușii susțin acum că singura lor intenție, în război, a fost să securizeze regiunea estică Donbas, nu să ocupe Ucraina. Poate părea inutil să mergi la război pentru atâta, deoarece o mare parte din regiunea Donbas se afla sub control rusesc informal, dar foarte eficient, de la evenimentele din 2014. Este o regiune dominată de etnici ruși și, în timp ce Ucraina nu era mulțumită de ocupația de pe teritoriul ucrainean, cu greu era în măsură să provoace serios Rusia. Desigur, ceea ce a făcut să fie dubioase afirmațiile rusești au fost coloanele de tancuri care se îndreptau spre sud, din Belarus, spre Kiev, printre altele. Păreau să ducă un război împotriva Ucrainei în general și nu doar să oficializeze controlul asupra unei zone pe care o controlau deja. Este posibil ca revendicările lor să fie mai extreme, cerând controlul teritoriului dintre Donbas și Crimeea, practicând capturând sud-estul Ucrainei. Dar, după cum am spus, (rușii) au dus un război conceput cu ambiții și mai largi.
Ucrainenii par pregătiți să discute despre cedarea Donbasului și să promită neutralitatea Ucrainei. Nu este clar ce înseamnă neutralitatea, în acest context. Elveția a pretins neutralitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ceea ce a însemnat că Germania și Aliații au profitat de sistemul său bancar și au avut acolo organizații de spionaj. Acesta este un tip de neutralitate. Un alt tip este cel al Suediei. Nu este în NATO și face achiziții limitate de echipamente militare occidentale, dar nimeni nu se îndoiește cu privire la tabăra în care se află.
Ce ar însemna neutralitatea în Ucraina? Este posibil ca Ucraina să nu adere la NATO și să aibă grijă să cumpere echipamente chinezești, dar, după evenimentele din ultima lună, este dificil să ne imaginăm Kievul având încredere egală în Europa de Vest și Statele Unite și, de asemenea, în Rusia. Poate exista neutralitate formală și neutralitate în ceea ce privește achiziționarea de arme, dar serviciile de informații ucrainene vor schimba probabil informații cu Occidentul, iar nu cu Rusia. Cum poate Ucraina să fie neutră într-o astfel de situație?
Calea evidentă este de a muta lucrurile într-o zonă obscură. Realitatea este că Rusia a demonstrat că este incapabilă să desfășoare operațiuni pe mai multe fronturi, la scară largă, și, prin urmare, trebuie să oprească operațiunile. Ucrainenii au demonstrat capacitatea de a-și ridica și organiza populația pentru a rezista și, uneori, pentru a învinge Rusia, dar nu pot continua să absoarbă pierderile pe care Rusia le-ar putea produce prin simpla greutate a forțelor, oricât de incompetent ar fi efortul de război al Rusiei. În cele din urmă, Rusia își poate înlocui generalii, își poate recalifica ofițerii de nivel mediu și își poate disciplina și motiva militarii înrolați. Va dura ani, dar o poate face dacă dezvoltă o nouă cultură a războiului politic. Ucrainenii nu se pot proteja de o forță profesionistă bine înarmată și bine pregătită până când ei înșiși nu reînarmează și antrenează o forță profesionistă. Neutralitatea face acest lucru dificil, dacă neutralitatea înseamnă excluderea primirii de arme și poate chiar și instruirea din Occident (a se citi: țările NATO).
Rusia a eșuat grav în încercarea de a ocupa Ucraina și susține acum că nu intenționase niciodată asta. Destul de corect. Ucraina a reușit să reziste unei forțe incompetente. Destul de corect. Dar Ucraina, în acceptarea neutralității, trebuie să adopte neutralitatea suedeză – neutralitatea formală care acoperă intenția sa reală. Iar asta îngreunează problema.
Faptul că Turcia conduce negocierile este interesant. Orice cooperare ocazională a avut cu Rusia, în Orientul Mijlociu, asta nu ascunde neîncrederea istorică. Turcia are nevoie de o Rusie slabă. Turcia are și un apetit pentru teritoriul ucrainean, pe care l-a ocupat în trecut. Turcia este interlocutorul perfect. Nimeni nu este sigur ce vrea, iar asta poate face ca fiecare parte să fie precaută.
Am început textul cu negocierea iraniană, o negociere care a creat ceea ce cândva ar fi fost considerat imposibil: un front israeliano-arab care se confruntă cu americanii în legătură cu deschiderea lor către Iran. Lăsați-vă pe spate și imaginați-vă cât de ciudat este asta. Și imaginați-vă cât de ciudată este situația ruso-ucraineană. Tragedia este că a fost nevoie de mii de morți pentru a ne aduce la punctul de la care a început totul. Și cu Iranul, ne-a dus într-un loc în care Iranul nu poate crede că se află: căutând o pauză de la americani, în timp ce arabii și israelienii încearcă să-i stăpânească pe americani. Când ne gândim la Noua Ordine Mondială, să nu ne uităm mai departe. >>
