George Simion anunță că AUR nu va valida mandatul lui Francisc Tobă, acuzat de reprimarea Revoluției: Nu vrem să avem dubii

George Simion a anunțat că AUR a decis să nu valideze mandatul de parlamentar al colonelului în rezervă Francisc Tobă, acuzat de reprimarea Revoluţiei din 1989 de la Sibiu.

Suntem în zilele Revoluţiei, pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania ‘Eroii nu mor niciodată’ organizată în fiecare an, şi de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României. E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli„, a transmis sâmbătă Simion, într-un material video postat Facebook.

El a adăugat că AUR are suspiciuni în ceea ce-l priveşte pe Francisc Tobă, menţionând că nu vrea să planeze dubii asupra oamenilor din partid care au intrat în Parlament.

Din toate listele de candidaţi pe care le-am avut ne-au fost aduse unele cazuri în atenţie, unul în mod repetat. Am analizat caz cu caz, mai ales că în timpul campaniei electorale, când nu aveai timp să analizezi şi nu aveai timp de nimic, noi, AUR, am fost împroşcaţi cu noroi şi (…) cu minciuni. Am luat şi am documentat fiecare caz, din respect pentru voi şi cu credinţa că nu trebuie să înşelăm încrederea voastră. După cum ştiam, după cum v-am şi zis, marea majoritate a cazurilor nu s-au verificat (…), ducem în Parlament oameni de care să fiţi mândri. Avem însă cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor„, a susţinut George Simion.

Acesta le-a cerut membrilor de partid să semnaleze posibile cazuri de „trădători” între parlamentarii AUR, potrivit Agerpres.

Ori de câte ori mai există cazuri, pentru că s-ar putea să mai existe şi s-ar putea să apară trădători între cei 47 de parlamentari ai AUR, semnalizaţi-ni-i, şi vom putea lua atitudine cât putem de repede„, a spus Simion.

Societatea Timişoara i-a solicitat copreşedintelui AUR, George Simion, să se dezică de parlamentarii Francisc Tobă şi Nicolae Roman, aleşi pe listele formaţiunii, şi să le ceară demisia imediată din Parlament, deoarece aceştia ar fi fost implicaţi în reprimarea Revoluţiei. 

Francisc Tobă, fost deputat PSD, a fost trimis în judecată în dosarul Revoluţiei de la Sibiu. Dosarul rămăsese în lucru la Parchetul militar, când Francisc Toba a căutat la Adrian Năstase sprijin  politic. Numele lui Nicolae Roman a fost vehiculat, de mai multe ori, în legătură cu reprimarea Revoluţiei de la Timişoara, în volumele editate de Memorialul Revoluţiei din Timişoara. Înainte de a veni la Timişoara, George Simion, ca şef de partid şi ca cel care a întocmit listele de candidaţi, ar trebui să se dezică de astfel de personaje şi să le ceară demisia imediată din Parlament, pentru că altfel nu vom crede niciodată în buna sa credinţă atunci când se va alătura marşului recunoştinţei, la Timişoara”, a mai transmis Societatea Timişoara, potrivit News.ro. 

Născut în 1953, Francisc Tobă a absolvit Academia Militară Tehnică din Bucureşti, unde a devenit ”specialist în armament şi rachete” şi a fost preşedintele FSN Sibiu şi deputat FDSN în 1992.

Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here