Germania expulzează 40 de diplomați ruși: Au lucrat în fiecare zi împotriva libertăţii noastre

Guvernul Germaniei a declarat 40 de diplomaţi ruşi „persona non grata”, a anunţat luni şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, act ce constituie primul pas spre expulzarea acestora din Germania, informează dpa şi Reuters.

Guvernul a decis să declare „un număr semnificativ de membri ai ambasadei ruse drept indezirabili, (persoane) care au lucrat în fiecare zi în Germania împotriva libertăţii noastre, împotriva coeziunii din societatea noastră”, a declarat Baerbock. „Nu vom mai tolera acest lucru”, a adăugat ea.

Decizia Berlinului a fost comunicată ambasadorului rus Serghei Neceaev, a mai spus Annalena Baerbock. Persoanele vizate au acum un termen de cinci zile pentru a părăsi Germania.

Se presupune că diplomaţii respectivi sunt membri ai serviciilor de informaţii ruse.

Decizia a survenit în a doua lună a războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi în condiţiile în care atrocităţile care se presupune că au fost comise de trupele ruse au şocat o lume întreagă.

„Imaginile din Bucea demonstrează o brutalitate incredibilă din partea conducerii ruse şi a celor care îi urmează propaganda”, a subliniat Baerbock într-un comunicat, cu referire la victimele civile din nordul Ucrainei, potrivit Agerpres.

Mai mult de 4 milioane de oameni au fugit din calea acestui război care a devastat oraşe şi alte localităţi în Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here