Germania se distanțează de comentariile elogioase aduse de șefului marinei sale la adresa lui Vladimir Putin

Guvernul german s-a distanțat sâmbătă de comentariile făcute de șeful marinei sale, după ce au apărut imagini video în care viceamiralul spunea că președintele rus Vladimir Putin merită respect și că Ucraina nu va recâștiga niciodată Crimeea anexată de la Moscova, relatează Reuters.

Comentariile vin într-un moment sensibil, deoarece Rusia a adunat zeci de mii de militari la granițele Ucrainei și eforturile diplomatice sunt în desfășurare pentru a preveni escaladarea situației în război. Rusia neagă că plănuiește să invadeze Ucraina.

Declaraţiile şefului marinei germane au fost făcute în India, la o discuţie organizată de un institut de studii strategice (nenominalizat).

În cadrul acestei discuţii, Kay-Achim Schoenbach a spuns, în engleză, că Putin îşi doreşte să fie tratat ca un egal de către Occident:

„Ce vrea el (Putin) cu adevărat e să fie tratat cu respect. Şi, Dumnezeule, să arăţi cuiva respect e atât de ieftin, nu costă nimic. E chiar uşor să îi acordăm respectul cuvenit şi respectul pe care, probabil, îl şi merită”.

Oficialul german a mai adăugat că Rusia reprezintă o ţară „străveche şi importantă”.

În plus, Schoenbach a mai spus că „peninsula Crimeea e pierdută, nu va mai reveni niciodată înapoi (la Ucraina), acesta este un fapt”, ceea ce e în totală contradicţie cu actuala poziţie a Occidentului referitoare la anexarea ilegală a Crimeii de către Federaţia Rusă, în 2014.

Declaraţiile au apărut pe YouTube şi s-au viralizat rapid în presa din Germania.

Şeful marinei militare germane şi-a cerut scuze pentru comentariile sale „nesăbuite” referitoare la Vladimir Putin şi peninsul Crimeea, despre care a spus că sunt „o greşeală” şi că reprezintă doar opinia sa personală, nu şi cea a ministerului apărării.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Berlin a declarat că remarcile nu reflectă poziția Germaniei nici în conținut, nici în formulare.

„Amiralul Schoenbach va avea ocazia să-și exprime părerile șefului Apărării”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ministerul de Externe ucrainean a cerut Germaniei să respingă public comentariile șefului marinei.

Comentariile lui Schoenbach conform cărora Crimeea nu se va întoarce niciodată în Ucraina și că președintele Rusiei merită respect ar putea afecta eforturile occidentale de a detensiona situația, se arată într-un comunicat.

„Ucraina este recunoscătoare Germaniei pentru sprijinul pe care l-a oferit deja din 2014, precum și pentru eforturile diplomatice de soluționare a conflictului armat ruso-ucrainean. Însă declarațiile actuale ale Germaniei sunt dezamăgitoare și contravin acestui sprijin și efort”, a declarat ministrul ucrainean de externe. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here