Unii spun că agenția americană responsabilă cu deportarea imigranților ar trebui să fie lăsată de finanțare. O dezbatere scoate la iveală ciocnirea dintre limitele constituționale și un guvern tot mai puțin dispus să recunoască fapte vizibile pe înregistrări video. Legitimitatea puterii statului se sprijină parțial pe reținere — pe lege, proporționalitate și pe disponibilitatea de a admite greșeala. Când acestea se erodează, apare ceva mai întunecat.
Am analizat acest subiect într-o dezbatere Global Eye la i24, alături de Andrew R. Arthur, judecător de imigrație, pensionat, apropiat de trumpism, și Rekhma Sharma-Crawford, vicepreședintă a Asociației Americane a Avocaților de Imigrație, mult mai puțin apropiată de această zonă.
Două omoruri recente, comise de ICE (forța americană de capturare a imigranților fără acte), urmate de minciuni oficiale pe scară largă, au aprins o confruntare privind politizarea aplicării legii. Criticii au susținut că oficialii federali au tras concluzii pripite, contrazicând dovezi vizibile, în timp ce încercau să mușamalizeze faptele. Apărătorii au replicat că deciziile de aplicare a legii trebuie evaluate doar după finalizarea investigațiilor, avertizând împotriva înlocuirii analizei juridice cu indignarea publică. În plus, ei susțin cu entuziasm deportările.
Dincolo de incidentele propriu-zise, discuția s-a extins asupra tacticilor mai largi ale ICE: arestări fără mandat, operațiuni agresive pe stradă și o atitudine care estompează granița dintre controlul legitim al frontierelor și semnalizarea politică, îndreptată în special către orașele conduse de democrați. Miza este o întrebare mai amplă: când un guvern insistă și se înverșunează în loc să reflecteze, mai rămâne legală aplicarea legii sau începe să semene cu o coerciție desprinsă de responsabilitatea democratică?
Moderatoarea Ellie Hochenberg: Monopolul statului asupra forței — legitim când este ținut să dea socoteală, radical când nu este controlat. Unde este linia?
Dan Perry: Monopolul forței este legitim atât timp cât este constrâns de lege, de mecanisme de supraveghere și de principiul proporționalității. Și atât timp cât este responsabil în fața instanțelor, a alegătorilor și a organismelor independente de control. Nu strică nici să ai, din când în când, capacitatea de a recunoaște o greșeală. Dar când ai ceea ce par a fi două cazuri succesive de omururi extrajudiciare comise de bărbați mascați, slab instruiți, care operează cu imunitate, iar guvernul răspunde cu minciuni și calomnii și apoi se încăpățânează, cu o indiferență totală față de opinia publică și față de decența elementară, atunci pare că a trecut linia de la a acționa ca un guvern la a acționa ca o bandă.
Ellie Hochenberg: Să pornim de la ceea ce ziceți, domnule Perry, în ambele cazuri — Alex Pretty și Renee Good. Disputa nu este nici măcar una de interpretare, ci de fapte, adică cineva pur și simplu nu spune adevărul. Ca să fiu mai directă: cineva minte.
Dan Perry: Pre să existe un monopol al minciunii de partea guvernului federal. Și este extrem de lipsit de eleganță. Și nu doar că mă neliniștește, mă și nedumerește, întrucât nu sunt obișnuit cu acest nivel de — sincer, și mă iertați — stupiditate. Adică atunci când secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, etichetează ultima victimă, în câteva minute, drept „terorist intern”, iar alții vorbesc despre presupusa sa intenție de a-i „masacra” pe toți cei prezenți, în timp ce videoclipul din fața ochilor noștri arată ceva complet diferit, sunt uimit de acest nivel de obrăznicie. Și cum nu cred că este vorba de prostie, trebuie să concluzionez că este o caracteristică, nu o eroare. Practic, vor doar să-și enerveze adversarii politici.
Andrew Arthur: Într-un incident de acest tip, așteptăm până când sunt clarificate toate faptele, până când este finalizată investigația, înainte de a stabili dacă agenții au acționat corespunzător sau nu. Orice ar spune secretarul pentru securitate internă sau un purtător de cuvânt al DHS după incident nu are legătură directă cu faptul dacă ofițerii au acționat corect sau nu. Cred că este esențial să separăm aceste două lucruri. Și cred că este important să ținem cont de asta.
Dan Perry: Dar există o componentă politică aici, cu tot respectul. Cum puteți ignora faptul că una dintre cele mai importante — una dintre primele două sau trei figuri federale implicate în toate asta — a tras concluzii pripite și a lansat ceea ce pare a fi o calomnie defăimătoare, complet de neapărat având în vedere ce am văzut cu toții pe video? Ați fi dispus să admiteți că, cel puțin, a fost o decizie nechibzuită?
Andrew Arthur: Dar asta devine o problemă politică. Nu este o problemă de aplicare a legii.
Rekha Sharma-Crawford: Înainte să ducem discuția într-o altă direcție, trebuie să ținem cont că vorbim despre o acțiune civilă de aplicare a unui cod administrativ. Nu este același lucru cu aplicarea legii în sensul ei cel mai strict. Așa că mi se pare nedrept să spunem că, știți, procurorul general sau chiar Kristi Noem ies în spațiul public ca să controleze percepția. Cred că, de fapt, este o încercare explicită de a crea o narațiune coerentă cu propria lor propagandă — lucru pe care i-am văzut făcându-l dintotdeauna. Imaginile video sunt ceea ce sunt. Aceasta este o agenție de aplicare a codului administrativ care acționează într-un mod în care nici măcar forțele de ordine nu sunt autorizate să o facă.
Andrew Arthur: Este una dintre acele situații în care proporționalitatea, la care făcea referire Dan, dreptul de a folosi forța într-un anumit context, este stabilită, de regulă, ulterior. Trebuie să separăm zgomotul politic de întrebarea dacă acei ofițeri au acționat sau nu corespunzător. Iar dacă ei au simțit că, într-un fel, erau în pericol, atunci linia devine neclară. De fapt, nu mai există nicio linie. Autoapărarea ofițerilor este autoapărare, iar ei au dreptul să o exercite. Repet, aș recomanda să nu ne grăbim cu judecăți în niciuna dintre aceste situații. Nu sunt de acord cu Kristi Noem când se grăbește să tragă concluzii. Nu sunt de acord cu nimeni care se grăbește să tragă concluzii. Așteptați până sunt stabilite faptele. Este o muncă grea. Este dificil să îți dai seama ce s-a întâmplat într-un incident. Poți spune: „m-am uitat la video și știu ce s-a întâmplat”. Probabil sunt singura persoană de aici care a predat drept constituțional legat de Amendamentul IV, care a predat folosirea forței. Și chiar și eu o să stau și o să aștept.
Rekha Sharma-Crawford: Am fost procuror. Așa că sunt foarte, foarte conștientă de Amendamentul IV și de întrebarea dacă a fost sau nu aplicat corect. Este una dintre acele situații care necesită o analiză criminalistică ulterioară, bazată pe criteriul fricii rezonabile.
Dan Perry: Cu tot respectul pentru experiența dumneavoastră juridică, cred că este corect să vorbim și în calitate de cetățeni, de ființe umane. Zeci de milioane, sute de milioane dintre noi au văzut acele înregistrări video. Și, deși nu spun că trebuie să ne grăbim la nivelul condamnării cuiva, spun cu siguranță că imaginile sugerează ceva foarte, foarte puternic — ceva care contrazice aproape evident narațiunea prezentată de oficialii în cauză, care sunt chiar cei care se grăbesc să tragă concluzii. Și mai adaug ceva: uneori te poți pierde în detalii, iar nu e deloc o idee rea să faci un pas înapoi și să privești tabloul de ansamblu. Nu este vorba doar despre aceste două crime, oricât de îngrozitoare și de imposibil de apărat ar fi ele — iar eu consider că au fost.
Întregul modus operandi al ICE — care ar fi putut deporta aproape aceiași 400.000 de oameni pe care i-a deportat sau întors din drum, cu câteva excepții, fără să facă pasul suplimentar al cazurilor flagrante: plasarea în detenție a unor copii de cinci ani care nu au văzut niciodată o altă țară, sau a unor tineri de 20 de ani care nu își amintesc de unde provin, sau trimiterea unor persoane fără cazier în închisori oribile din America Centrală, de maximă securitate; sau încălcări de domiciliu, bătăi, folosirea spray-ului lacrimogen. Este atât de clar că, atunci când toate acestea se întâmplă sub un președinte care mai mult decât sugerează că aceste acțiuni vizează nu doar orașele-sanctuar, ci orașele conduse de democrați, a avut loc o contopire totală între aplicarea legitimă a legii și securitatea frontierelor — lucruri pe care sunt primul care le susține — și ceea ce, cu părere de rău, dar așa cum am spus și înainte, seamănă cu acțiunile unei bande.
Rekha Sharma-Crawford: Cred că asta este foarte corect. Foarte corect. Cred că o parte din problema care face ca aceste acțiuni să arate și să se simtă precum cele ale unei bande rezidă în faptul că ei continuă să acționeze într-un mod care presupune arestări fără mandat. Au încercat să spună că au autoritatea de a intra fără mandat în locuințele oamenilor. Practic au afirmat că Amendamentul IV nu li se aplică. Și, cu tot respectul, nu cred că asta arată bine pentru guvern și cu siguranță nu este în concordanță cu ceea ce permite Constituția. Cred că forțele de ordine locale și comunitățile locale ar trebui să se opună ferm acestei idei — dacă acest tip de acțiune este permisibil, acceptabil sau măcar rezonabil din punct de vedere obiectiv în aceste comunități. Și nu cred că este.
Andrew Arthur: Sunt atât de mulți oameni de paie aici încât mă simt ca într-o producție de liceu a Vrăjitorului din Oz. Vorbim despre arestarea unui copil de cinci ani. Există, de fapt, o discuție serioasă despre dacă acel copil a fost sau nu abandonat de tatăl său. Când vorbim despre arestări fără mandat, doamnă avocat, știți foarte bine că arestările fără mandat sunt permise de Amendamentul IV și sunt permise de Legea privind imigrația și naționalitatea. Este o chestiune simplă. Dacă statul Minnesota ar permite ICE accesul la închisorile sale, nimic din toate acestea nu s-ar întâmpla. ICE nu vrea să fie pe străzi, pe minus 16 grade, căutând oameni. Nu vrea. Și, sincer, este responsabilitatea guvernului din Minnesota și a orașului Minneapolis să asigure securitatea. Nu au făcut-o. Au retras securitatea, motiv pentru care aveți acum atât de mulți ofițeri de imigrație în Minnesota. Trebuie să-i protejeze pe ofițerii care desfășoară aceste acțiuni și apoi trebuie să-i protejeze pe oamenii care îi protejează pe acei ofițeri.
Ellie Hochenberg: Dan Perry, în ceea ce privește politica în sine — funcționează?
Dan Perry: Uitați, veți auzi unii oameni spunând — și sunt sigur că Art ar contrazice asta — că Obama a fost un campion al deportărilor, ca și cum asta ar fi ceva de care să fii mândru, și că Trump a deportat surprinzător de puțini. Nu sunt sigur că accept asta. Ține de definiții și de faptul dacă oamenii întorși la frontieră sunt sau nu incluși în statistici. Eu privesc imaginea de ansamblu. Știm cum arată atunci când un guvern încearcă să răspândească teroarea și să creeze dezbinare. Știm și cum arată atunci când încearcă să restabilească un minimum de decență morală. Iar când văd guvernul susținând orbește tot ce face ICE, refuzând să admită cea mai mică eroare, având susținători precum domnul Arthur aici de față, care dau vina fără jenă pe autoritățile locale și sugerează că ICE nu vrea să fie pe străzile înghețate și că totul le este impus de restricțiile create de guvernatorul Walz și primarul Frye — este ridicol. Vedem cu toții ce se întâmplă. Sunt destule lucruri surprinse pe video. Știu cum ar arăta acest lucru dacă ar fi făcut în mod rezonabil. Și este foarte, foarte clar pentru mine că întreaga construcție politică din jurul ICE — inclusiv dublarea rapidă a efectivelor cu instruire minimă, lucru care garanta să ducă la astfel de rezultate — este un fluierat dogmatic pentru bestia MAGA.
Andrew Arthur: Când folosiți „fluierat” (dog whistle – orig.) și lucruri de genul acesta, este ofensator. Știți, aceasta este una dintre acele situații în care autoritățile locale pot ajuta sau pot obstrucționa. În acest moment, ele au ales să obstrucționeze, motiv pentru care ICE se află acum în Minnesota.
Ellie Hochenberg: Când federalismul intră în coliziune cu aplicarea legii și când niciunul dintre părți nu dă înapoi, ce se întâmplă cu republica?
Dan Perry: În general, într-un stat federal, partea federală va prevala dacă există într-adevăr un conflict. Totuși, Statele Unite au păstrat încă de la început, cu mare grijă, drepturile statelor în diverse domenii, permițându-le practic să decidă cum este viața în acele state. Dar sunt de acord cu Art că țara numită Statele Unite are tot dreptul să își protejeze frontiera, inclusiv să deporteze persoane care au intrat ilegal, chiar dacă au rămas acolo foarte mult timp.
Ellie Hochenberg: În ceea ce privește politica în sine — dorința SUA de a-și proteja frontierele — aceasta este calea corectă, Dan?
Dan Perry: Ei bine, m-aș întreba dacă un stat ar trebui să aibă capacitatea de a oferi sanctuar imigranților pe care guvernul federal dorește fie să îi țină afară, fie să îi deporteze, odată ce se află deja în interiorul țării. Aceasta este tensiunea fundamentală. Și cred că aș tinde să mă poziționez de partea guvernului federal, chiar dacă propria mea înțelegere — și nu sunt jurist — este că probabil s-ar putea găsi justificări pentru ambele poziții. Dar, logic vorbind, totul se reduce la întrebarea: credem că SUA este o singură țară sau o colecție de țări, fiecare funcționând independent? Iar când vine vorba de imigrație — și îmi dau seama că aici par mult mai favorabil guvernului federal decât am fost în partea anterioară a emisiunii — mă întreb până unde ar trebui, de fapt, să li se permită statelor să intervină. Aș întreba-o pe Rekha ce părere are despre asta.
Rekha Sharma-Crawford: Ei bine, uitați, legea este clară. Dacă ne uităm la 1327(d)(3), este o dispoziție privind cererile de reținere și permite guvernului statal, atunci când are pe cineva în detenție, să emită o cerere de reținere — sau, mai precis, să contacteze ICE pentru ca ICE să poată emită așa ceva. Dar este clar, din această perspectivă, că legea însăși conține un mecanism suveran încorporat. Asta înseamnă că, dacă statul spune „nu vrem să intrați și să emiteți o cerere de reținere, are autoritatea de a refuza.
Andrew Arthur: Există o diferență între faptul că statele nu doresc să asiste autoritățile federale de imigrație și faptul că statele impun activ obstacole și împiedică autoritățile federale de imigrație. Aici se destramă, de fapt, argumentul federalismului.
Ellie Hochenberg: Așadar, încotro, Rekha?
Rekha Sharma-Crawford: Cred că, în parte, problema este că vedem cum publicul american nu apreciază și nu acceptă ceea ce se întâmplă pe străzi și modul în care se întâmplă. Oamenii transmit guvernului federal, transmit guvernelor statelor că acest lucru nu este acceptabil ca mod de viață pentru cetățeanul obișnuit. Și cred că guvernul — fie el statal sau federal — le datorează cetățenilor o abordare rezonabilă și rațională a acestor probleme, una care chiar să le rezolve. Probabil că problema actuală, și este aceeași problemă care afectează imigrația de decenii, este că niciuna dintre taberele politice nu vrea cu adevărat să o rezolve. Și nu spun asta despre o singură parte. Cred că, dacă te uiți la ambele tabere din Congres, ele nu vor să rezolve problema, pentru că sunt chestiuni dificile, fără soluții simple, și nu vor să și le asume.
Dan Perry: Chiar și dacă ai simpatie pentru dreptul guvernului de a-și controla frontierele și de a deporta imigranții fără acte și așa mai departe, cred că un observator rezonabil ar concluziona că metodele folosite de ICE și atitudinea agresivă a guvernului federal și a acestei administrații, în apărarea a ceea ce pare de neapărat, creează o problemă politică. Iar problemele politice, prin natura lor, se rezolvă prin rezultate politice — prin care mă refer la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie. Dacă republicanii sunt sancționați suficient pentru acest exces de putere și pentru alte excese, inclusiv unul conex, și anume desfășurarea Gărzii Naționale în diverse orașe, din nou în cadrul a ceea ce este evident o paradigmă politică, atunci mâna administrației va fi constrânsă.
Art Arthur: Da, sincer, situația e ciudată. Sunt de acord cu multe dintre lucrurile pe care le spun și Rekha, și Dan. Ambele părți trebuie să reducă retorica. Tocmai am văzut imaginile de fundal cu „ICE, naziști, fascism”. Este ridicol. Aceștia sunt oameni care aplică o lege federală creată de Congres, de reprezentanții poporului, și ar trebui să aibă posibilitatea să o aplice. Dar, așa cum spune și Dan, există un mod corect și un mod greșit de a face lucrurile.
Acordul comercial India–UE, o reacție la comportamentul imprevizibil al SUA
