Guvernatoarea pro-rusă a Găgăuziei, Evghenia Guţul, a fost condamnată marţi la şapte ani de închisoare într-un penitenciar cu regim semi-închis pentru complicitate la finanţarea ilegală a fostului partid „Şor”, considerat o faţadă pentru amestecul Rusiei în politica din Republica Moldova.
Guţul a fost găsită vinovată şi de luarea a 2,5 milioane de dolari de la o „grupare criminală organizată” pentru a coordona activităţile partidului în mai multe regiuni din Moldova, potrivit News.ro.
Cealaltă inculpată în acest dosar, Svetlana Popan, fostă secretară a partidului ŞOR, a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare în regim semi-închis.
Procurorii ceruseră sentinţe cu 9 ani, respectiv 8 ani împotriva celor două inculpate.
Guţul şi Popan au fost arestate chiar în sala de judecată.
Peste 100 de persoane s-au adunat marţi în faţa tribunalului din Chişinău pentru a o susţine pe Gutul, scandând „Ruşine” şi condamnând guvernul, notează Reuters.
De altfel, Kremlinul a condamnat marţi sentinţa ca fiind motivată politic şi a acuzat Moldova că calcă în picioare democraţia. „Vedem cum opoziţia este reprimată în toate modurile posibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov. „Oamenii sunt practic lipsiţi de posibilitatea de a vota pentru cei pe care îi preferă. Şi, desigur, este vorba despre faptul că regulile şi normele democraţiei sunt încălcate în toate felurile în această ţară”, a declarat Peskov, potrivit TASS.
Şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a reacţionat vehement la condamnarea başcanei Găgăuziei. „Judecata i-a dat 7 ani de închisoare Evgheniei Guţul, conducătoarea legitimă a Găgăuziei. Pentru faptul că este legitimă şi că şi-a îndeplinit datoria în baza legii. Pentru aplicarea legii, regimul Sandu aruncă oameni în închisoare. Asta nu e doar o ruşine, ci o nenorocire, o calamitate care s-a abătut asupra Moldovei şi a poporului său”, a scris Zaharova pe Telegram.
La rândul său, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat şi liderul Partidului Liberal-Democrat al Rusiei (LDPR), Leonid Sluţki, a declarat că actualele autorităţi ale Republicii Moldova „urmează scenariul ucrainean de instaurare a dictaturii prin eliminarea concurenţilor puternici”. Conform, RIA Novosti, Sluţki a numit sentinţa împotriva lui Gutsul „o farsă judiciară politică” şi „o reglare de conturi cu oponenţii unui regim nepopular în rândul poporului”, scrie NewsMaker.














