Guvernul Orban se reuneşte în ultima şedinţă din acest an

sursa: gov.ro

Guvernul Orban se reuneşte luni în ultima şedinţă din acest an, principalul punct pe ordinea de zi fiind aprobarea hotărârilor privind organizarea şi funcţionarea ministerelor, transmite News.ro. 

Premierul Ludovic Orban a anunţat încă de la precedenta şedinţă de Guvern, de săptămâna trecută, că hotărârile referitoare la organizarea ministerelor se vor afla pe ordinea de zi a şedinţei din 30 decembrie, reluând aceste afirmaţii duminică.

„O să şi lămuresc pentru că m-au întrebat din mass-media de ce mai facem şedinţă pe 30. Vă spun de acuma, pe 30 toate hotărârile de Guvern de organizare şi funcţionare a ministerelor vreau să aibă toate avizele să le adoptăm”, a declarat Orban vineri, la începutul şedinţei Executivului.

El a mai spus că acesta este principalul obiectiv al şedinţei din 30 decembrie.

„Trebuie să intrăm în anul nou cu noile organigrame ale ministerelor”, a argumentat şeful Guvernului.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here