Gangsterismul lui 2019

Anul 2019 a continuat în mare parte infarctul provocat țării în 2018. Mai este puțin până la Revelion și în urma acestui an rămâne un peisaj de bătălie peste care pare a se fi instalat o anemică acalmie.

În perioada de orgie brejnevistă a „încrederii în cadre”, un tip ce folosea pseudonimul Fiodor Zniakov redacta în 1966 un samizdat în care descria concentrarea feudalistă a puterii din epoca Brejnev. Zniakov spunea că liderul sovietic împinsese tranziția de la mafia gen Al Capone a lui Stalin la mafia sobră, alias „capitalismul de supermonopol”.

Păstrând această nuanță, 2019 trage linie – cu chiu, cu vai – unui ciclu, și anume gansterismului de supermonopol impus de Liviu Dragnea și trepădușii săi, început cu legile justiției și culminând cu jandarmiada din 10 august 2018, când amantlâcul dintre camarila fostei căpetenii a PSD și instituțiile de forță a bubuit într-un spectacol sinistru de autoritarism moscovit.

Două realități care au schilodit arhiectura democratică a statului, rupând manșa de cheks and balances. Luni în șir, epoca Năstase-Iliescu și-a făcut simțită din nou fantasma de grandoare, instaurând o atmosferă de Kîrgîzstan european. Psihodramă tradusă în Raportul MCV din octombrie, care a cântat prohodul progreselor realizate în justiție.

Dar la granița dintre primăvară și vară, mamutul PSD începuse deja să se fisureze. Pe 27 mai, la douăzeci și patru de ore după alegerile europarlamentare, care zdruncinaseră poziția partidului, social-democrații rupeau clanțele birourilor cu vestea arestării lui Liviu Dragnea. El lider maximo lua calea Penitenciarului Rahova, huiduit și înjurat.

Imaginea sulului alb de hârtie igienică agățat de ștergătorul din spate al Dusterului care îl trecea pe Dragnea pragul închisorii încununa ura obsesivă declanșată la scară națională de un borfaș desprins parcă din poveștile cu logofeți.

Apoi, fisurile partidului s-au înmulțit, până când, sub șefia Vioricăi Dăncilă PSD s-a dus cu viteză aiuritoare la vale, îmbrâncit de căderea Guvernului prin moțiune de cenzură și previzibilul eșec de la prezidențiale.

Suita de avarii lăsată moștenire de PSD devine de-a dreptul pilduitoare când ne mutăm atenția spre economie. Fondul Suveran de Investiții, monstruozitatea de păpat bani scornită de mardeiașii Teodorovici-Vâlcov, din fericire nu s-a mai născut. Dar alte două anomalii au scăpat o vreme din laboratorul cu viruși: OUG 114 și deficitul.

OUG 114 a lovit puternic în cei doi mari producători de gaze din România – Romgaz și OMV Petrom -, obligându-i să vândă la prețuri limitate și să achite impozite suplimentare. Asta a dus la creșterea dependenței de Gazprom.

Ca urmare a ordonanței, ANRE le-a impus concurenților interni ai Gazprom să producă electricitate pe bază de gaz rusesc, interzicându-le să-și utilizeze gazul extras de ei la cost de producție și forțându-i să livreze gaze la 68 de lei MW.

Sub spoiala „protecției sociale” invocate pentru a justifica plafonarea prețului la gaze din producția internă, Guvernul Dăncilă deschisese ușa larg celor doi jucători din România ai Gazprom, firmele WIEE și Wirom. Rezultatul: liberalizarea prețurilor la energie – kaput! În 2019, importurile de gaze rusești au crescut la 23%. Importuri chiar și pe timp de vară! Așa arată caricatura unei securități energetice dintr-un stat NATO.

Cât privește cealaltă anomalie, într-un interviu oferit Universul.net, economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, a trasat din câteva tușe caracterul horror al deficitului:

• Situația bugetară este foarte fragilă, în contextul în care în ultimii ani au fost creșteri ample de cheltuieli sociale, în primul rând de salarii și pensii. Acest lucru a condus la o situație destul de inedită la nivel european și anume la faptul că cea mai mare parte din ceea ce încasăm azi ca taxe și impozite se duce spre acoperirea cheltuielilor de asistență socială și salariale. Ele au o pondere chiar foarte mare, undeva la 80% din taxele și impozitele colectate.
• Asta ne particularizează la nivel european întrucât noi avem și venituri fiscale foarte mici, de doar 26-27% din PIB versus o medie europeană de 40%.
• Nu poți să nu observi că avem o factură socială foarte mare. Nu neapărat mare în termeni absoluți, ci relativ la veniturile încasate, care sunt foarte mici. 
• Eu cred că e obligatoriu să revenim în 3%. În momentul de față, la nivel european, cam jumătate din țări, conform proiecțiilor Comisiei Europene, sunt așteptate să aibă surplusuri bugetare. Atenție, surplusuri, nu deficite! Cealaltă jumătate a țărilor europene vor avea deficite, însă nicio altă țară nu va avea, conform proiecției Comisiei Europene, un deficit mai mare de doi și un pic la sută din PIB.
• România, cu deficite de 4-5%, cum se preconizează ele în momentul de față, ar ieși complet în decor. Fără îndoială că, în acest context, va veni o penalizare pentru noi din partea piețelor financiare.
• Să ne intre bine în cap: piețele financiare nu vor tolera o țară europeană cu deficite atât de mari când toate celelalte au deficite mult mai mici sau surplusuri.
• Am și văzut, recent, că deja agenția de rating S&P ne-a arătat un cartonaș galben.

2020 va fi tot un an electoral. Deci, aviz nervilor. În 2019, câteva gloanțe ne-au trecut pe lângă ureche. Și tot exersând disperarea, ne-am obișnuit cu nevroza de-a fi român așa cum peștii de baltă se obișnuiesc în acvarii. Bine măcar că nu avem trupe separatiste pe teritoriu.

À bientôt!