Când a ordonat invadarea Ucrainei, Vladimir Putin fusese sigur pe el cu privire la ceea ce va urma:
- În câteva zile, subjugarea Ucrainei.
- În câteva săptămâni, o Europă subit paralizată, sub șocul administrat de victoria Rusiei, deci ușor de manevrat ulterior, conform nevoilor Kremlinului.
- În câteva luni, va consolida amenințarea armată asupra Europei de Est și a țărilor baltice și va avea așternute toate premisele de a forța SUA la o discuție “sinceră” pe numeroase teme sensibile, ca între super-puteri, inclusiv pe tema diminuării amprentei NATO în statele ex-comuniste.
- În doar câțiva ani, tabloul geopolitic, așa cum fusese el redesenat după prăbușirea URSS, urma să devină de nerecunoscut și în orice caz ca niciodată mai favorabil pentru Moscova, cel puțin din 1991 încoace.
- În fine, pentru multe decenii de atunci înainte, măreția Rusiei va fi fost restaurată, iar invincibilitatea armatei sale, o realitate inconturnabilă și o narațiune de basm.
Pe hârtia lui Putin, totul arăta minunat. În realitate, totul a luat-o razna:
- Câteva zile de război cu Ucraina au devenit câțiva ani.
- Victoria nu a mai apărut.
- Armata și economia Rusiei au suferit o uzură care le amenință cu starea de faliment.
- Visata Rusie măreață a devenit paria, izolată și pe mai departe neconsolată.
- Europenii și americanii au strâns rândurile (cel puțin până în 2025), iar NATO s-a extins incluzând țări scandinave până atunci fuseseră concertate pe asigurarea propriei securități prin starea de neutralitate.
- Piețele de desfacere din Europa s-au închis pentru Rusia într-o proporție copleșitoare.
- Sutele de miliarde de dolari plasate în Occident au căzut în prizonierat.
- Moscova a devenit dependentă, ca niciodată din vremea celui de-al doilea război mondial – economic de China și India, iar militar de Iran și Coreea de Nord.
Calculul lui Putin, așadar, s-a dovedit a fi prost, complexitatea proceselor internaționale declanșate de invazie oricum nu fusese prinsă în calculul fundamental prost al Moscovei.
Prin ferestrele Kremlinului, singura rază de soare a apărut abia după trei ani, adică acum, odată cu realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA. Dar încă e doar o rază, iar ea ar putea dispărea la fel de subit cum a și apărut.
Este însă normal ca Putin să fie tentat acum a-și pune toate ouăle în coșul noului lider american, având în vedere sentimentele calde față de Rusia și înclinațiile spre autoritarism pe care le nutrește rudimentarul miliardar de la Casa Albă. Dar este încă și mai normal ca Putin să mizeze totul pe Trump întrucât adevărul dramatic pentru el este acela că nu are pe cine altcineva să mizeze pe măsura ambițiilor care îl bântuie.
Dictatorul rus este, din această perspectivă, un soi de client captiv al fenomenului Trump. Dar dacă Trump va “dezamăgi”, Putin va avea o mare, foarte mare problemă. Iar Trump ar putea până la urmă să dezamăgească.
De ce?
De pildă, pe motiv că și el, Donald Trump, pare înclinat, în februarie 2025, să pășească pe același drum minat ales de Putin în februarie 2022: drumul obsesiei cuplată cu calculul binar. Un drum înfundat.
Lui Trump, azi, precum lui Putin, acum trei ani, i se pare că totul arată perfect pe hârtie și face aceeași greșeală ca omologul său rus: sigur pe el și neatent la nuanțe, ignoră în primul rând realitatea din teren. Apoi, ignoră complexitatea în materie de procese, pe care o poate descătușa, în realitatea din teren, inserția fenomenelor extreme în realitatea din teren.
Iar ceea ce face acum Trump, așa cum a fost ceea ce făcuse Putin cu trei ani înaintea lui, e o injectare generoasă de fenomene extreme în realitatea din teren.
Urmarea va fi, pentru Trump, așa cum a fost și pentru Putin, aceea că reconfigurarea aferentă la nivel de terți afectați va face irelevant și obsolet tot ceea ce fusese frumos așternut inițial pe hârtie.
Putin a operat cu două nenorociri – una pe plan intern, alta pe plan extern.
Pe plan intern, a anexat economia și societatea Rusiei proiectului său fundamental: cel de a face Rusia măreață din nou. Adică le-a anexat singurului mijloc prin care el a considerat că poate produce măreția: războiul. Pe plan extern, a acționat declanșând războiul. Ambele i-au slăbit inevitabil țara – e evident deja după doar trei ani.
Trump operează, la rându-i, pe aceleași două planuri: anexează societatea și economia proiectului său fundamental: cel de a face America măreață din nou. Pe plan extern, acționează resuscitând politica sferelor de influență și recurgând la războaie comerciale cu aliații. Ambele îi vor slăbi inevitabil țara – va fi evident în curând.
Pentru a înțelege ce va urma cu adevărat în urma taifunului Trump, e suficient să inventariezi măsurile luate deja până acum, pe plan intern și extern, ca și vulnerabilitățile naturale astfel create plus procesele/reacțiile de repliere apărute în terțe zone ca urmare a măsurilor luate.
Astfel:
- Oamenii de știință americani sunt concediați în masă, cei rămași sunt intimidați, iar finanțările tăiate cu procente aiuritoare. Europenii și chinezii, cel puțin aceste două zone, vor deschide probabil o recrutare masivă de astfel de creiere și depozitari de expertiză, chiar de secrete de know-how. Iar America, în condițiile unui univers științific zdruncinat din temelii, este amenințată, pe termen mediu, de o degradare a performanțelor științifice, dar și economice. Căci în America, mai mult ca oriunde altundeva pe lumea asta (poate cu excepția Chinei ultimelor două decenii), convertirea cercetării fundamentale și a cercetării în general în activ economic cunoscuse până acum cel mai scurt drum și cel mai eficient randament.
- America părăsește numeroase organisme internaționale cu un puternic potențial de soft power și influență pe plan internațional. Acest vid nu va rămâne vid, ci va fi umplut de dușmanii Americii (în primul rând China), dar foarte probabil și de parteneri de-ai săi care azi se simt trădați sau cel puțin vulnerabili și în orice caz sunt atenți la oportunități (numeroși europeni, de pildă, canadienii și poate unele țări din Asia, altele decât China – Coreea de Sud și Japonia, în primul rând).
- Frenezia epurărilor și a concedierilor stupide din rândul aparatului guvernamental american, inclusiv servicii de informații, fac extrem de vulnerabilă America: este de presupus că servicii de informații de pretutindeni, inclusiv din Rusia și China, sunt ocupate în perioada asta cu eforturi concertate de a specula nemulțumirea, vulnerabilitatea și sentimentul trădării, care îi încearcă pe sute de mii de angajați federali americani. Câteva zeci sau sute dacă vor cădea în plasa țesută de terți actori statali, e deja suficient pentru a vorbi de o potențială criză sistemică pentru America, pe această linie cel puțin.
- Economia SUA – companii, burse, piețe financiare și consumatori – sunt ca niciodată mai vulnerabili în fața războaielor comerciale anunțate de Trump.
- Țările europene sunt împinse să se reunească, dată fiind apropierea lui Trump de Putin, dată fiind trădarea Europei de către America lui Trump. Întâi, la modul general, vedem deja o reapropiere pe repede-înainte între UE și Marea Britanie, iar asta la mai puțin de un deceniu după Brexit. Apoi, sub aspect militar, europenii (din afara și din interiorul UE) încep să se îndrepte spre construirea unei piețe cu adevărat comune a apărării. Asta se traduce deja prin deschiderea vanelor finanțărilor, deopotrivă la nivel de state, dar și la un nivel de proiect comun european, deci integrativ. Asta înseamnă și startul îndelung amânat al dezvoltării infrastructurii de producție militară pe continent. În câțiva ani, asta poate duce la prăbușirea vânzărilor americane de armament și sisteme aferente pe bătrânul continent, ca și la apariția unei autentice coordonări și centralizări între armatele din zecile de țări europene, configurând un bloc unitar și solid ca niciodată.
- Efectul Trump va da inevitabil startul integrării piețelor financiare europene, căci sunt constrânse acum să se elibereze de dominația financiară americană.
• Pentru moment, interesul Europei este de a face astfel încât relația cu SUA să-i supraviețuiască lui Trump. Dar în același timp, interesul și mai mare, interesul strategic, este pentru europeni de a ajunge în punctul în care imperativul de acomodare cu circumstanțele toxice care pot apărea la un moment dat în SUA (cum și este cazul acum) să devină cât mai rapid optim de irelevant. - Asta înseamnă noi mișcări, timid discutate până acum, dar de neimaginat până acum. De pildă, înseamnă ca tabuuri precum datoria comună și investițiile comune, la nivelul țărilor UE, să dispară definitiv.
- Franța și Marea Britanie, dar in primul rând Franța, vor crește în influență dacă își vor juca bine propria carte strategică: partajarea umbrelei nucleare. Franța se află în cea mai bună poziție de a deveni solistul, având în vedere autonomia nucleară absolută pe care o are față de SUA.
Considerând Ucraina o țară second-hand, Putin a reușit contra-performanța unică de a o aliena ireversibil – cultural, spiritual, social și economic – și de a eșua în a o învinge militar.
Tratând Europa ca pe o putere second-hand, Trump este pe cale de a aliena nu o țară, ci un întreg continent, iar prin asta va reuși contra-performanța de a disemina un semnal de profundă slăbiciune și pe celelalte continente.
Măreața Rusie… ei bine, nu a fost să fie. Măreața Americă… ei bine, este pe cale de a dispărea.
Putin și Trump au acționat la fel, iar epocile lor vor rămâne marcate de rezultatul prost aferent modului similar în care au acționat.
Poate că lui Putin, cu un exces de indulgență, îi pot fi găsite minore circumstanțe atenuante pentru faptul de a o fi apucat pe drumul înfundat, cu rezultatele de rigoare. Până la urmă, Putin a făcut pionierat pe calea idioțeniei absolute.
Dar lui Trump? Lui Trump ce circumstanțe atenuante să-i mai găsești, cu tot excesul de indulgență pus la bătaie?
Căci Trump, spre deosebire de Putin, nu a mai fost primul. Trump, spre deosebire de Putin, a avut la dispoziție reperul cu “AȘA NU”. Iar reperul acesta fusese tocmai Putin. Pe urmele căruia, Trump a pășit ca un cal cu ochelari de cal, ignorând minele pe care calcase înaintea sa tocmai gloaba de la Moscova.
***Titlul este parțial o parafrază după titlul cărții “Conjurația imbecililor”.
