În brigada 64, 700 de soldați ruși nu mai vor să lupte. Mărturiile militarilor despre furturile, crimele și falsurile ordonate de comandanți

Sursa: mil.eng.ru

Aproximativ 700 de soldați contractuali din brigada 64 de puști motorizate a unității militare 51460 încearcă să renunțe la armată, dar comandamentul nu le permite să-și părăsească posturile, notează Meduza, care citează mărturii culese de publicația Vajnîe istorii de la cadrele militare ale brigăzii.

<< Acești militari i-au contactat pe jurnalişti după o anchetă în care fusese descrise jafurile și crimele în rândul civililor, comise de soldații ruși în satul Andreevka, regiunea Kiev. Publicația a stabilit numele acestor militari, iar unul dintre ei, soldatul contractual Daniil Frolkin, în vârstă de 21 de ani, a mărturisit crimele de război într-un interviu acordat reporterilor.

Colegii lui Frolkin, care au contactat Vajnîie istorii după apariția materialului, i-au confirmat și ei spusele. Din motive de securitate, publicația nu le menționează numele.

Unul dintre interlocutori le-a spus reporterilor că acum se află pe teritoriul Ucrainei, unde a fost transferat pe direcția Herson în cadrul brigăzii 64. Potrivit acestuia, la fel ca el 80% dintre militarii brigăzii vor să renunțe, dar comandanții nu le permit să facă acest lucru. „Am scris mai multe refuzuri (de a lupta). Ei trimit trei scrisori și atât”, a spus el.

Potrivit jurnaliştilor, printre cei care refuză plecarea contractanţilor se numără şi comandantul adjunct al brigăzii, locotenent-colonelul Andrei Prokurat. Potrivit lui Frolkin, el a ordonat execuția civililor.

„Văd în mod constant cum merg refuznicii [la postul de comandă]. Sunt trimiși înapoi, li se spune că e imposibil, la modul: du-te și servește în continuare. Din această cauză, fiecare fuge si se duce pe cheltuiala proprie la unitate, pentru a-și declara acolo refuzul. Un cunoscut de-al meu așa a plecat, iar la departamentul de personal i s-a spus în că deja au venit și demisionat 700 de persoane”, a declarat unul dintre militarii contractuali.

Potrivit soldatului, el nu poate părăsi Ucraina pentru că peste tot sunt puncte de control. Unii militari care au refuzat să lupte, inclusiv Frolkin, au reușit să plece din punctul de desfășurare temporară către locul în care se află unitatea, în regiunea Belgorod, înainte ca brigada să fie trimisă în direcția Herson.

Un alt interlocutor al Vajnîe istorii a confirmat spusele lui Frolkin despre ordinul de a ucide civili din regiunea Kiev, dat de comandament. În special, a spus el, comandantul brigăzii, colonelul Azatbek Omurbekov, a ordonat să se tragă în mai multe mașini cu civili, precum și fie uciși „toți cei care au telefoane”.

Potrivit sursei citate, comandantul de suport logistic, Viaceslav Klobukov, a furat dintr-una dintre casele din Andreevka un serviciu, „astfel încât comandamentul să mănânce din veselă frumoasă”. Un soldat care a vorbit cu Vajnîe istorii mai susține și că comandamentul a luat frigidere, laptopuri, mese și scaune furate de la localnici.

În plus, potrivit jurnaliştilor, comandanţii de brigadă i-au obligat pe militari să pozeze pentru un reportaj foto în timpul bombardamentului, iar conducerea a primit informaţii denaturate despre situaţia de pe front. În special, Omurbekov a cerut să fie transmisă informația că „nu a fost distrus un tanc, ci trei; ba nu, cinci”. >>

KOMMERSANT | Cădere în gol a importurilor de smartphone-uri, în Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here