Solistul trupei Coldplay, Chris Martin, l-a invitat personal pe cunoscutul muzician român, Babasha, pentru un duet în fața a zeci de mii de oameni, la concertul susținut în București pe 12 iunie.
Dar niciunul dintre ei nu ar fi putut prezice reacția audienței de 50.000 de oameni: o cacofonie de huiduieli. Ceea ce ar fi trebuit să fie un vis devenit realitate, s-a transformat rapid în o întrerupere nedemnă. Artistul britanic a încercat să aplaneze situația la concertul de a doua zi, dar câteva zile mai târziu, huiduielile continuă pe rețelele sociale.
Mulți comentatori susțin că huiduielile nu a avut nicio legătură cu rasismul; ei spun că au fost legate doar de „prostul gust” și incontestabila vulgaritate a manelelor, care nu au ce căuta la un prestigios concert Coldplay.
Dar nu a existat o analiză profundă a reacției, doar negare, negare și mai multă negare a acuzațiilor de rasism și justificări pentru reacții.
În Hamlet-ul lui Shakespeare există o replică: „The lady doth protest too much, methinks”.
Este rostită de regina Gertrude ca răspuns la interpretarea exagerată și nesinceră a unui personaj în piesa în piesă creată de prințul Hamlet pentru a obține dovezi ale vinovăției unchiului în uciderea tatălui său, regele Danemarcei.
În Marea Britanie, fraza este folosită în vorbirea de zi cu zi pentru a indica îndoiala cu privire la sinceritatea cuiva, în special în ceea ce privește adevărul unei negări puternice. Tăria și vehemența acestor negări mă conving de contrariul. Doar pentru că cineva neagă ceva, nu înseamnă că spune adevărul.
În primul rând, nimeni nu admite vreodată că este rasist. Mulți nu au conștiința de sine necesară pentru a recunoaște că ar putea fi rasiști; în mintea lor sunt nevinovați. Dar negarea rasismului sau a formei sale mai subtile, prejudecata, face parte din problemă. Dacă nu recunoști că există o problemă, cum poți să o abordezi și să mergi mai departe?
În ultimele zile, puțini au discutat despre drepturile romilor ori s-au uitat la istoria lor complicată și adesea tragică legată de Holocaust și de prejudecățile societății. Subiectul a fost vulgaritatea (de acord) a unora dintre versurile manelelor. Unii chiar au încerct să se distanțeze de conexiunea țigănească și să spună că manelele nu sunt deloc muzică romă.
Dar sunt. Manele = romi și romi = manele. Nu este la fel de simplu ca și criticarea unei melodii rock proaste. Această muzică este muzică de țigani. Romii sunt o clasă defavorizată care folosește acest gen de muzică pentru a se exprima și a câștiga un public mondial—foarte asemănător cu modul în care negrii au creat reggae pentru a se face auziți.
Gândiți-vă cât de mândru trebuie să fi fost tânărul de 22 de ani să primească o invitație la concertul Coldplay, în cel mai important loc din țară, Arena Națională? Și apoi să fie huiduit în mod crud. Cu siguranță, a existat un element de invidie: cum îndrăznește acest interpret rom de manele să obțină un asemenea concert?
Comentariile care curg despre acel episod m-au convins că a atins un nerv sensibil. Nimeni nu vrea să fie numit rasist; este o crimă urâtă, o etichetă neplăcută.
În cazul în care cineva se îndoiește de situația dificilă a romilor din Europa, iată câteva fapte:
- „Pentru mulți romi, excluderea și discriminarea încep de la o vârstă fragedă. Conform raportului Strategii de Integrare a Romilor 2019, 68% dintre romi au părăsit timpuriu școala. În plus, doar 18% dintre copiii romi trec la niveluri superioare de educație, iar 63% dintre tinerii romi nu sunt prinși în educație, angajare sau formare profesională, comparativ cu o medie de 12% în UE. În plus, doar 43% dintre romi sunt angajați într-o formă de muncă plătită.
- Mulți dintre romi trăiesc în condiții socio-economice marginale și foarte sărace și se confruntă cu discriminare, excluziune socială și segregare. Conform Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 80% continuă să trăiască sub pragul sărăciei.
- Aproape jumătate dintre respondenții romi și nomazi (44%) au avut de-a face cu hărțuire motivată de ură în cele 12 luni precedente sondajului”. Sursa: Comisia Europeană.
Romii din România au fost eliberați din sclavie în 1856, printr-o reformă socială considerată cea mai mare a secolulului XIX din România. Aproximativ un sfert de milion de sclavi romi au devenit oameni liberi.
Românii ar trebui să fie mai empatici cu lupta dusă de ei. Gândiți-vă la prejudecățile cu care românii înșiși s-au confruntat în străinătate, în țările din Europa de Vest. Nu ar trebui să fie mai sensibili la nuanțele rasismului de acasă? Universul.net nu crede că românii sunt rasiști, dar credem că există rasism în România împotriva romilor (și nu numai). De asemenea, afirmăm liber că există rasism în Marea Britanie, Franța și SUA, pentru a numi aici doar câteva alte țări. Cu siguranță nu este „o problemă românească.” Dar este ceva urât.
Primii pași către a vindeca această plagă constă în a admite că ea există. Odată ce ai făcut asta, poți lua măsuri pentru a o contracara. Rasismul este o forță toxică: nu este în beneficiul nimănui.
Odată ce ai admis asta, există modalități de a include și integra mai bine romii în societate, așa cum românii fac asta deja de ani de zile. Un alt aspect important este cel al educării românilor cu privire la problema și istoria romilor, care au fost sclavi până recent.
Există un număr mare de romi în România (se estimează că peste un milion), iar ei fac parte din țesătura etnică și culturală a țării. Sunt oameni inventivi și creativi, loiali țării și orientați spre familie, care au crescut rata natalității într-un moment în care românii nu mai fac copii.
În loc să fie văzuți ca o problemă, nu ar fi mai bine să fie văzuți ca parte a soluției?
Interpret rom, huiduit la concertul Coldplay, fapt ce a făcut ecou rasismului la adresa romilor
