Potrivit Ministerului Sănătății, în atru județe din România nu există niciun laborator acreditat de testare RT-PCR pentru noul coronavirus, deși au trecut peste patru luni de la izbucnirea epidemiei.

Astfel, există încă patru județe în care, până acum, nu a fost efectuat niciun test COVID-19: Caraș Severin, Călărași, Giurgiu și Vâlcea. Populația din aceste județe este testată în centrele din alte localități.

Duminică, Ministerul Sănătății a publicat lista tuturor centrelor de testare pentru COVID-19 din țară, cu adrese și numerele de telefon.

Răspunzând unei întrebări G4Media.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a precizat că lista cuprinde toate laboratoarele acreditate prin ordin de ministru.

Caraș Severin, Călărași, Giurgiu și Vâlcea sunt județele care nu apar în lista oficială publicată de minister cu niciun laborator acreditat pentru efectuarea de teste. De altfel, în aceste județe au fost depistate până acum un număr total relativ mic de cazuri de coronavirus, între 103 și 283.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here