În Ucraina, crește presiunea asupra consulului onorific al României la Harkov, Mikola Udianski, din cauza legăturilor sale cu grupuri de criminalitate organizată și a întrebărilor privind modul în care a obținut cetățeniile română și mexicană.
Proiecte cripto cu semne de înșelătorii
Controversatul om de afaceri ucrainean în domeniul crypto a fondat mai multe proiecte crypto care au fost evaluate de experți ucraineni ca fiind înșelătorii. O instanță a ordonat SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) să deschidă o anchetă preliminară privind legăturile lui Udianski cu anturajul liderului pro-Kremlin din Cecenia, Ramzan Kadîrov. Nu a fost confirmat încă dacă SBU a respectat decizia instanței sau dacă Udianski a fost plasat sub investigație.
În 2021, ediția ucraineană a Forbes a scris despre natura dubioasă a unor proiecte de-ale lui Udianski, iar din 2022, acesta nu a mai fost inclus în TOP-100.
Cu șase ani mai devreme, în 2016, el devenise co-fondator al Edinarcoin LLC, companie care a emis criptomoneda E-Dinar Coin. Schimbul opera pe principiul „marketingului în rețea” sau al unei piramide financiare, ceea ce a indus în eroare oamenii.
Pe platformă, tranzacționarea deschisă a E-Dinar Coin a început în martie 2017. Inițial, un EDR a costat 25 de cenți americani, dar în iulie același an tranzacțiile scăzuseră sub un cent. În total, au fost emise peste 886 de milioane de „monede”, pentru care investitorii înșelați plătiseră aproximativ 150 de milioane de dolari. În 2020, proiectul E-Dinar Coin a inițiat proceduri de faliment după ce criptomoneda proaspăt lansată s-a depreciat de 1.000 de ori, forțând proiectul să declare faliment.
Un alt proiect demarat de Udianski a fost CoinsBit, tot pe schimb de criptomonede. În mai 2021, proiectul cripto, UFO, a acuzat CoinsBit de activități frauduloase. Cel mai recent proiect cripto al lui Mikola Udianski este Qmall Exchange, pe care a declarat că este prima asemenea casă de schimb ucraineană reglementată de Ministerul Transformării Digitale al Ucrainei și de Banca Națională a Ucrainei. Ambele autorități de reglementare au negat orice implicare în proiect. Serviciul analitic CoinMarketCap a plasat exchange-ul pe lista „neurmărită”, precum în cazul unui alt proiect al omului de afaceri, Coinsbit India.
În octombrie 2024, vorbind la o conferință a industrialei, N Crypto Awards, Udianski a recunoscut că proiectul său, Qmall, a ocolit restricțiile impuse de Banca Națională a Ucrainei, încălcând cerințele autorității de reglementare, în special în domeniul transferurilor p2p.
Legături cu criminalitatea organizată
Proeminenți lideri de opinie ucraineni au scris despre presupuse legături ale lui Udianski cu crimalitatea organizată. De exemplu, Heorhii Tuka, fost șef al administrației militare regionale Luhansk, a confirmat că Udianski a avut legături cu liderul grupului de crimă organizată „Zaliutinski”, Leonid ‘Mitrușa’ Mitrov, care în iulie 2024 a fost reținut de poliția franceză și de forțele de ordine ucrainene. Grupul era implicat în răpiri și torturi, precum și în furturi comise în Ucraina și Franța. Fostul deputat al Partidului Radical al lui Oleh Liașko, Ihor Mosiiciuk, a publicat un video în care Udianski și Mitrov erau fotografiați la un restaurant din Nisa, pe Coasta de Azur.
O altă legătură cu criminalitatea, apropiată de Mikola Udianski, este partenerul său din exchange-ul E-Dinar, Iuri Poltavski. Acesta din urmă a fost condamnat de mai multe ori, printre altele și la opt ani de închisoare plus confiscarea unor bunuri, pentru jaf, cauzare de vătămări corporale, posesie ilegală de arme, distrugerea proprietății și trafic de droguri.
Sunt de notorietate și conexiunile lui Mikola Udianski cu anturajul liderului Ceceniei (Federația Rusă), Ramzan Kadîrov, în special cu luptători din grupul Ahmat, deținut de Kadîrov.
În noiembrie 2024, Mikola Udianski a fost inclus în baza de date Myrotvorets a Centrului de Cercetare a Semnelor de Crime Împotriva Securității Naționale a Ucrainei, Păcii, Securității Umanității și Dreptului Internațional. Acesta este o resursă online creată în 2014, care colectează și publică date despre persoanele care, spun fondatorii proiectului, sunt implicate în activități anti-ucrainene.
Conform site-ului Myrotvorets, Udianski a încălcat legile cetățeniei ucrainene prin dobândirea unei a doua cetățenii și, de asemenea, a fost implicat în spălare de bani prin platforme blockchain. Totodată, a fost inclus în baza de date Myrotvorets și din cauza partenerului său, Iuri Poltavski, și a legăturilor cu grupări de criminalitate, în special cu grupul de crimă organizată, Zaliutinski.
Udianski nu a comentat, public, acuzațiile, iar contul său de Instagram nu le menționează.
Pe canale anonime de Telegram au apărut videoclipuri în care Udianski critica mass-media ucraineană, acuzând-o de corupție. Aceste videoclipuri au fost ulterior șterse.
Consul onorific
În martie 2023, Mikola Udianski a fost numit consul onorific al României la Harkov, deși nu avea legături profesionale sau publice, cunoscute, cu România. Nu există informații disponibile despre activitatea sa în calitate de consul. Udianski a făcut declarații potrivit cărora Ucraina a primit „câteva sisteme Patriot” datorită eforturilor sale diplomatice, însă aceste afirmații au fost respinse și ridiculizate de către experții ucraineni.
Activistul ucrainean pentru drepturile omului, Oleksandr Aronets, a citat declarații oficiale din partea autorităților române, care contrazic afirmațiile lui Udianski. În mod particular, președintele României, Klaus Iohannis, le-a spus jurnaliștilor, pe 7 mai 2024, în timpul unei vizite la Washington, că problema transferării sistemului de apărare aeriană către Ucraina a fost ridicată în cadrul unei întâlniri cu președintele SUA, Joseph Biden. O declarație a Consiliului Suprem de Apărare al Țării din România, din 20 iunie 2024, a indicat că decizia de a transfera sistemul de apărare aeriană a fost luată ca urmare a înrăutățirii situației de securitate din Ucraina și a posibilelor consecințe regionale, inclusiv asupra securității României.
Cetățenie multiplă
Bloggerul militar ucrainean celebru Kiryilo Danilcenko a stârnit o mare agitație atunci când a publicat capturi de ecran cu pașaportul rusesc al lui Udianski și cu răspunsul Serviciului Federal de Migrație al Rusiei, conform căruia acesta deținea un pașaport rus valid până cel puțin în 2023.
Recent, scandalul a tins noi niveluri după ce au apărut noi date despre cetățenia lui Udianski: expertul economic ucrainean, Boris Kușniruk, a publicat capturi de ecran cu pașapoarte emise de Mexic și România. Pașaportul din Mexic a fost obținut în 2019, iar cel din România a fost eliberat în 2023. Ucraina interzice dubla cetățenie, iar obținerea unei a doua cetățenii duce la pierderea cetățeniei ucrainene, a scris Kușniruk. În plus, conform legislației ucrainene, consulii onorifici nu au voie să dețină mai mult de o cetățenie, ceea ce ar delegitima mandatul de consul al lui Udianski.
Întrebări planează și în afara Ucrainei: cum a ajuns Udianski consul onorific al României în Ucraina și cum a obținut cetățenia română. Ministerele de Externe ale României și Ucrainei nu au comentat încă.












