VIDEO | Incident aviatic pe Aeroportul Băneasa: Un Boeing care venea de la Kabul a fost la un pas de dezastru din cauza unei defecţiuni la trenul de aterizare

Un avion Boeing 767 care aparține companiei Omni Air a rămas pe pista Aeroportului Băneasa, după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii la aterizare, relatează boardingpass.ro.

La bordul avionului care venea din Kabul, Afganistan, se aflau 68 de pasageri (44 de pasageri şi 24 de membri ai echipajului), printre care și militari americani, care au fost debarcați în siguranță pe tobogane. 

Incidentul a avut loc la ora 14:52, iar o investigaţie este deja în derulare, fiind efectuată de Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS).

‘Echipajele aeroportului (pompieri, ambulanţă) au acţionat prompt, conform procedurilor specifice. Pista de decolare-aterizare a aeroportului este închisă prin NOTAM. Traficul comercial, care se desfăşoară pe aeroportul Henri Coandă, nu a fost afectat„, menţionează Iordache. 

Avionul, înmatriculat N423AX, a aterizat la ora 14:55 pe Aeroportul Băneasa, după un zbor de 5 ore și jumătate de la Kabul, Afghanistan.

După realimentare, aeronava urma să decoleze spre Washington DC, în Statele Unite.

Un avion care făcea o cursă cu regim special, la aterizare a avut probleme cu trenul principal, aşa că a blocat pista. Au fost 68 de pasageri evacuaţi în siguranţă. Echipajele de pompieri şi ambulanţa au fost prezente, nu a fost nevoie de intervenţie. Acum investighează cei de la AIAS (Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile)”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, potrivit Mediafax.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here