Întoarcerea lui Ion Rațiu în România. „Ion Iliescu e omul lui Gorbaciov”

Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989.

Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.

În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 1 ianuarie 1990 – 7 ianuarie 1990:

Luni, 1 Ianuarie 1990

Am început Anul Nou cu bine. Singur. Mi-a telefonat Elisabeth din Zermatt şi Ileana de la Londra. Ea auzise de la Pari Troianos cã eu mã duc în America sã gãsesc fonduri pentru a scoate Dreptatea. De unde a aflat acest lucru, Pari ?

Azi dimineațã m-am trezit la orele 4.00, mi-am adus aminte, cu plãcere, cã Elisabeth, când mi-a urat An Nou Fericit, s-a declarat împã-catã cu ideea cã mergem în România.

Am vorbit cu Lalescu în California. El n-ar putea veni imediat în țarã. Dar frații lui sunt acolo şi se poate conta pe ei. Influența lor e în regiunea Orşova-Caransebeş. Vasile Moldovan va veni. El poate s-o facã. Elsa, soția lua, se va ocupa de interesele şi proprietãțile lor.

Ion Troacã din Stockholm e inginer constructor, originar din Iaşi. Are 44 de ani. El vine cu mine, când merg spre sfârşitul lunii Ianuarie. Fratele lui e cel care a organizat asociația „Dacia Româneascã“ în Suedia, în 1979.

I-am cerut lui Ion Rusu sã pregãteascã un plan şi un deviz pentru a face postul nostru de televiziune în România. De asemenea, un post emițãtor de radio. Din punct de vedere tehnic, îmi spune, nu este nici un impediment insurmontabil.

Vorbesc cu Regina şi cu Regele Mihai. Când i-am spus Reginei cã am petrecut revelionul de unul singur, mi-a zis: „Trebuia sã vii la noi, am fost numai noi, în familie“.

I-am expus Regelui situația. Aşa cum e. Fãrã înfrumusețãri. I-am descris mai ales, dezorientarea şi lipsa totalã de organizare. I-am descris, apoi, planurile mele. Faina pleacã acum. Eu trebuie sã mã duc la Washington, de îndatã ce mi se dã o întrevedere. Apoi la Bonn şi Londra. Dupã aceea vreau sã mergem în România toți, cu utilaj cu tot, şi cu gazetari occidentali. Ca sã vadã ce se întâmplã acolo.

La Washington va trebui sã stabilesc cã nu existã o întelegere secretã între Bush şi Gorbaciov, prin care sã se lase România în sfera de influențã a Moscovei. Ãsta e marele pericol, Majestate, i-am spus. A înțeles. Ar trebui sã vã întoarceți cât mai mulți. Oameni care aveți experiențã, mi-a spus. Cum v-am indicat deja, guvernul ãsta provizoriu a declarat România republicã. Noi nu putem face nimic, pânã nu suntem aleşi. Atunci abia vom putea sã facem o nouã Constituție, sau sã revenim la Constituția din 1923. Poziția noastrã rãmâne aceeaşi. Vrem restaurarea monarhiei ca sã realizãm stabilitate şi continuitate. Cred cã s-a bucurat sã mã audã vorbind aşa. Lia Constantinescu, cu care vorbisem câteva minute mai înainte, îmi spusese cã Regele era foarte deprimat, pentru cã n-au fost manifestãri pentru readucerea lui pe tron.

Îi comunic toate astea lui Liți. El nu vrea sã stea la Klaps. Şi nici la Jovin. Vrea sã-şi ia un apartament ca sã primeascã lume. Va trimite telegrame tuturor, telefoane etc. Sã avem legãturi în toatã țara.

Pamela Nusseley, acum Mrs. Cooper, vãduvã, mi-a telefonat la Zermatt, îmi spune Elisabeth. A very la-di-da voice. I asked her if her name was Mrs… or Lady Cooper. She saw your name in the paper & remembered you from your CESYS days, during the war. (E vorba de„Centrul European Student & Youth Society“, organizație pe care eu am creat-o, cu sprijin polonez.)

I-am telefonat. Interesant, mi-am adus perfect de bine aminte de ea, deşi au trecut aproape 50 de ani! Locuieşte acum la țarã, lângã Cambridge. Când era tânãrã, a lucrat în Foreign Office şi era în Bulgaria, când au luat comuniştii puterea.

Am vorbit şi cu Ionițoiu. I-am spus, fãrã înconjur, cã XEROX-ul pe care-l trimit nu este pentru un Partid Național Țãrãnesc Creştin Democratic, sau ori cum şi-ar spune. Este exclusiv pentru uzul PNȚ. Adicã vechiul nostru partid din Ardeal, şi Național Țãrãnist, cum a fost sub Maniu. Ionițoiu crede cã Ion Puiu merge cu Coposu. Deci ei sunt pentru noua formulã, în fuziune cu „creştinii“, baptişti, penticostali, adventişti ş.a.m.d.

Zbiszek Racieski (redactor la RFE, secția polonezã, Secretar General al Fundației Internaționale a Jurnalişilor Liberi) îmi telefoneazã din Londra. A vãzut articolul lui Andrew McEwan din Times în care scrie clar cã mã întorc în țarã ca sã iau parte la alegeri pe listã PNȚ. Nimeni nu a fost atât de consistent, în acest exil, decât ai fost tu. Şi eu te cunosc mai bine decât oricine altul. Guvernul nostru din exil nu se poate compara cu tine. Ei au avantaje şi onoruri. Tu ai numai muncã şi sacrificii. Şi finanțezi singur munca ta în slujba patriei. Eu nu vreau sã mã amestec în treburile voastre româneşti. Dar tu ştii cã eu sunt monarhist. Dacã tu îl convingi pe Regele Mihai sã mergeți acum în România, El va fi Rege şi tu Prim-Ministru, şi-a terminat Zbiszek lunga lui perorație.

Nu e aşa de simplu, a fost reacția mea, şi i-am explicat temerele mele cã Ion Iliescu îşi consolideazã regimul. Pentru cã el e acceptabil lui Gorbaciov. Aici e tãria lui adevãratã.

Arthur Butler, care a citit articolul, a avut impresia cã toate partidele trebuie sã-şi prezinte programul în urmãtoarele 5 zile. Aşa ceva e imposibil. Trebuie sã protestezi. M-am gândit sã-mi schimb planurile şi sã merg imediat la Londra. Sã dau o conferințã de presã. Dinu Mussulis însã, care a fost de serviciu la BBC astã noapte, nu e de acord. Nu este un termen fatidic. Înregistrarea partidelor şi programelor poate fi fãcutã, de acum încolo. Nu e specificat pânã când. Dar tribunalul trebuie sã decidã asupra datei în 5 zile. Şi apoi, existã un drept de apel în 3 zile, dupã aceea.

Marți, 2 Ianuarie 1990

Mã înțeleg cu Liți, la telefon. Îi termin cartea şi o paginez. Pe urmã i-o trimit în țarã, urgent. Va gãsi el, acolo, o tiparnițã ca s-o scoatã.

Doru Novacovici îmi aduce ciorna Declarației UMRL. El vroia sã afirm în ea cã Românul Liber va continua sã aparã la Bucureşti. L-am lãmurit. Eu voi scoate un ziar dar nu ştiu dacã i se va spune Românul Liber. Depinde de noi, PNȚ-iştii, ce decidem. Probabil se va chema DREPTATEA, numele tradițional al organului PNȚ. Lansãm de la Londra invitațiile pentru Conferința de Presã de Joi, aici. Pentru a nu crea confuzii, am scos acest paragraf din „Declarație“.

Pe scurt, anunțãm cã UMRL se va autodesființa de îndatã ce se vor ține alegeri libere în România. Dar, pânã atunci vom continua sã luptãm pentru libertate şi democrație în România.

Tutu Georgescu îmi lasã o scrisoare pentru vãrul ei, Prof. în Drept Mihai Oroveanu. El ştie unde sã gãseascã toate documentele relativ la casele lui Buşilã. Ii cere sã facã tot ce e necesar ca sã mi se punã una din ele la dispoziție. Oroveanu e solicitat pentru elaborarea unei Constituții.

Pe la 7.00 seara vine Dan Dima cu Vintilã Corbul, care mi-a fost camarad la Şcoala de Artilerie din Craiova, în 1938/9. Şi-a adus aminte cã am fost şef de promoție. „Erai inteligent şi aveai un şarm nonşalant. Parcã nu-ți pãsa de ce se întâmplã. Erai, aşa, deasupra tuturor. Eu eram dintr-o familie de militari. Tatãl meu era general. Aveam un mare respect pentru Gradele Înalte. Tu îi tratai pe toți, elegant, dar ca egali. Maiorul Voripale, cu biciuşca lui, Colonelul Lucescu şi ceilalți …“.

Am depãnat amintirile. Am vorbit şi de manevrele din Banat, lângã Caransebeş. Ne-am dus la 12 km pe jos etc…. Le-am povestit şi eu, cum în toamna anului 1939 eram concentrat cu Regimentul meu, 31 Artilerie din Cluj, pe zonã, la Sãcãşeni.

Toate regimentele de artilerie au luat parte la un concurs de tragere, pe baterii. Se introdusese o nouã metodã. I se spunea „furcuța“. Nu era complicatã, dar era nouã şi cerea puținã concentrare ca s-o stãpâneşti. Eu devenisem un fel de expert. La concurs, i-am sugerat Cãpitanului meu Vacila. I-am sugerat sã facã tragerea „cu furcuța“. Dupã o micã ezitare, m-a lãsat sã conduc eu tragerea. Complet. Am câştigat concursul. Am fost primii care am lovit obiectivul cu cel mai mic numãr de ghiulele. Seara, cinã pe Regiment şi, ca de obicei la aceste mese, toți ofişrii şi elevii plutonieri au cam bãut. Spre sfârşit Colonelul, comandant al Regimentului, a ridicat un pahar, mai în glumã, mai în serios „Cãpitanului Rațiu şi plutonierului – elev… (nu-mi mai aduc aminte de numele lui, dar, dupã seara aceea, nu mã mai putea suferi!) pentru onoarea ce a adus Regimentului.

Vintilã Corbul e de staturã mijlocie. Zvelt. Voce vioaie. Evident, foarte inteligent. E cu un an mai tânãr ca mine. A fost magistrat. A studiat şi istoria. În cele din urmã a devenit scriitor. În felul meu am reuşit în viațã. Cãrțile mele se vând în ediții de 100.000, sau chiar mai mult, mi-a zis. Sunt publicate şi în Franța. Mi-a dedicat şi mie douã exemplare din ele: Le Conquérant şi Roxelane et Soliman. Prima a fost aleasã Le Prix du Figaro. Mi-a fãcut plãcere dedicația lui: „Prietenului prețios şi fost coleg de şcoalã militarã Ion Rațiu, cãruia i se poate atribui laconica expresie «Iatã un om», în toatã splendoarea ei“.

Am vorbit de prietenii comuni. Mihnea Romalo a fost în aceeaşi Baterie la Şcoala din Craiova. Apoi Limbãşeanu, Bote, Mircea Ciulei, Gologan etc. Corbul s-a exilat acum 10 ani. Pentru moment nu se întoarce în țarã. Din toatã protipendada comunistã numai Ştefan Andrei şi Cornel Burticã sunt, dupã pãrerea lui, oameni cu adevãrat culți. Şi se poate avea încredere în ei.

Te rog sã spui tuturora cã sunt cu tine. Voi scrie despre tine. Poate chiar în Le Figaro. Am nevoie de aşa ceva. Ca sã se schimbe imaginea pe care unii au cãutat sã mi-o creeze: cã aş vrea sã mã impun cu orice preț ca şef al exilului. M-ai cunoscut în tinerețe. Ştii bine cum eram. Sã sperãm cã o va face. I-am dat şi eu cartea mea Moscow Challange the World (Moscova sfideazã lumea).

Corbul m-a avertizat sã n-am absolut nici o încredere în guvernul provizoriu. Ei vor sã pãstreze comunismul la putere. Ion Iliescu e omul lui Gorbaciov.

Miercuri, 3 Ianuarie 1990

Vorbesc cu Bãrbuş la Bucureşti.

Joi, 4 Ianuarie 1990

Sunt în avion spre Londra. E ora 4.30 dupã-amiazã. Ieri şi astãzi n-am avut un moment liber. Am dat mai multe interviuri, ieri, la telefon. Mi-l reamintesc doar pe cel dat lui Duval, de la FM3, 93.3 m. Se pare cã e un post de radio foarte ascultat. Fotograful de la Les Dinasteurs a luat poze timp de o orã la mine în apartament.

De la State Department, Becker, de la Desk-ul românesc mã informeazã cã Ray Seitz mi-a fixat o întrevedere la 3.30 p.m. Marțea viitoare.

Cina cu Ioana. Dar, înainte de a pleca la restaurant, am stat la mine în apartament cu Ion Rusu. El mi-a fãcut un deviz de 2 milioane lire sterline pentru un post de televiziune complet. Am gãsit o soluție fezabilã. Sã cumpãrãm un „car“, cu toatã aparatura necesarã şi sã-l ducem în România. Sã cerem, apoi, autoritãților, adicã guvernului provizoriu, sã ne dea voie sã transmitem, pe rețeaua televiziunii române, în orele în care ei nu transmit. Dacã ne refuzã, facem un scandal imens în presa occidentalã.

N-am soluționat, încã, problema ziarului. Cei din țarã vor sã scoatã DREPTATEA peste vreo câteva zile. Dar nu prea au hârtie. Soluțiacare mi se pare cea mai potrivitã: Cumpãrãm aparatele necesare, telefon etc., ca sã putem transmite, instantaneu, şpaltul fãcut la Bucureşti. Îl tipãrim, apoi, în strãinãtate şi-l trimitem la Bucureşti şi Cluj cu avionul. Iarãşi trebuie sã obținem aprobare din partea guvernului provizoriu. Dar sã le sugerãm cã noi plãtim cu valutã forte, dacã ei tipãresc ziarul la tipografia Scânteii. Iarãşi facem scandal, dacã nu acceptã nici una, nici alta din aceste alternative.

Ioana e foarte îngrijoratã. Eşti obişnuit sã trãieşti într-o țarã civilizatã. Acolo, pot sã te împuşte şi sã spunã cã a fãcut-o un nebun. I-am mulțumit. Dar n-aş mai avea respect fațã de mine însumi dacã nu m-aş duce acum în țarã sã candidez la alegerile din Aprilie. Orice s-ar întâmpla. Şi adevãrul este cã nu mi-e fricã de moarte, pe cât îmi pot da eu, acum, seama.

Astãzi m-am sculat înainte de 3.00 dimineața. Mi s-au limpezit ideile. Mi-am fãcut note pentru Conferința de presã.

Joseph Amsalem vine cu maşina la 6.45 a.m. Greşeşte drumul, se încurcã etc. Sosim, totuşi, la studioul din 15, rue Cognac Jay, la 7.15. Pustiu. Ajung în cele din urmã în studio, ca sã aflu cã era 7.15 ora Londrei. Deci sosisem cu o orã întreagã prea devreme. Am citit ziarele, am ascultat programul de televiziune etc.

Interviul a fost live în canalul 4, de la Londra. Mi-a fãcut mare plãcere. Mergem, apoi, cu toții, la restaurantul Le Fouquet’s, de pe Champs Elysées. Alt interviu, de data asta mult mai amplu şi deconectat. Pretindeam cã stãm de vorbã la micul dejun.

La Conferința de Presã, 45 de persoane. Cred cã toate posturile de televiziune au fost prezente.

Doru (Novacovici) citeşte Declarația noastrã şi eu o comentez. Amplu. Pe urmã nenumãrate întrebãri. Atac guvernul provizoriu. Resping teoria cã revoluția a fost organizatã sau orchestratã. A fost spontanã, am declarat. Lui Ion Iliescu i se spune, deja, Ceauşescu al II-lea. Şi gluma circulã. Au ucis câinele, dar au pãstrat lanțul, am declarat. UMRL are mai multã legitimitate decât guvernul provizoriu. Dar şi ei, şi noi declarãm cã vrem democrație în România. Semnele nu sunt bune, însã. Le-am dat exemple pentru a dovedi cã ei nu oferã şanse egale tuturor formațiunilor politice.

Am cerut ca Frontul Salvãrii Naționale şi Guvernul Provizoriu sã declare, rãspicat, cã nu se vor prezenta la alegeri. Sã o facã în numele unui partid. Sã-şi spunã comunişti, ex-comunişti, neo-comunişti, socialişti, sau ce vor ei. Dar sã se prezinte ca partid. Nu ca Front. Fronturile sunt totalitare. Partidele sunt democratice.

Multe, foarte multe întrebãri. Dupã aceea am dat interviuri separat mai multor canale de TV franceze şi, apoi, într-o altã încãpere, la World Service, News at 1.00, şi Reuters.

Masa am luat-o cu Cornel Velțian, cumnatul lui Alexandru Herlea, şi Liți Faina. I-am dat lui Liți 1.200 de dolari. El pleacã Sâmbãtã în România. Cornel pleacã Miercurea viitoare. Liți va încerca sã punã ordine în Partid. El n-are încredere în Coposu. I-am cerut sã meargã la Iliescu sã obținã autorizație pentru postul nostru de televiziune şi pentru ziar.

Paul Tár (coleg în Comisia Est-Europeanã a Mişcãrii Europene. Mai târziu, ambasadorul Ungarei la Vatican) a fost la Conferința de Presã. La întrebarea lui am declarat cã într-o Românie democratã toți cetățenii români, indiferent de originea lor etnicã sau de apartenențã religioasã, vor avea aceleaşi drepturi. În toate aceste interviuri mi-am exprimat convingerea mea profundã cã, în alegeri libere, PNȚ va câştiga. Am cerut ca guvernul sã garanteze ieşirea din țarã a exilaților reîntorşi acasã şi supravegherea alegerilor de o Comisie Internaționalã, sau de o instituție respectabilã, ca „Hansard Society“. Franțuzeasca mea n-a fost fantasticã, dar, mi s-a spus, perfect inteligibilã.

Sosit la Londra, mã culc pe la ora 7.00 p.m., BBC-TV2 vrea sã-mi ia un interviu mâine dimineațã, iar Canadian Broadcasting Corp vrea sã facã acelaşi lucru astã searã, înainte de a mã duce la L.B.C. (London Broadcasting Corp), la orele 10.30 p.m.

Eram obosit. Ca sã nu fiu sculat din somn, am ridicat receptorul, aşa cã nimeni nu mai putea sã-mi telefoneze. Cum m-am sculat, astãzi, la ora 2.00 a.m., ora Londrei, am dormit tun. Portarul m-a trezit la 10.30, când a venit maşina sã mã ducã la studioul L.B.C. Deci n-am mai putut fi contactat nici de BBC 2 şi nici de CBC. Pãcat, dar inevitabil în circumstanțele date.

Discuția la L.B.C. Nightline a fost condusã de Roby Vincent. Foarte bine. Celãlalt participant a fost Preşedintele „Asociației de Prietenie Româno-Britanicã“, J.G. Ballantyne. Vorbeşte bine româneşte, cãci e cãsãtorit cu o româncã şi merge des în România. În general, am fost de acord. Mai ales când am avut ocazia sã rãspund afirmației aberante cã în România se practicã genocid împotriva ungurilor. Programul a durat vreo 50 de minute. A constat dintr-o scurtã discuție asupra situației actuale în care am arãtat cã Guvernul Provizoriu cautã sã fure Revoluția. Restul a constat din întrebãri prin telefon, din partea publicului şi rãspunsurile noastre.

Am învãțat multe astã searã. A fost ca o lecție, ne-a declarat Robby Vincent, la sfârşitul programului. Ballantyne vrea sã rãmânem în legãturã. Are textul comunicatului guvernului provizoriu şi al ultimei cuvântãri rostite de Ceauşescu.

Vineri, 5 Ianuarie 1990

Un tânãr gazetar, de la Boardroom Magazine, a venit sã-mi ia un interviu. Vor sã-mi punã fotografia mea pe copertã în numãrul pe luna viitoare.

Le Quotidien de Paris a publicat pe larg conferința noastrã de presã.Varlam spune cã am fost foarte bine. Mã bucurã, pentru cã el e un spirit foarte critic şi eu n-am fost deloc mulțumit de calitatea francezei mele! Se pare, însã, cã acest lucru a fost trecut cu vederea. Conținutul a contat şi le-a plãcut alegoria cu câinele şi lanțul. La fel şi Le Figaro.

Daily Telegraph a publicat de asemenea temerile noastre şi fabula. Sandu citea ziarul în metroul ticsit de lume. Când a izbucnit în râs, a creat senzație.

Dau un scurt interviu la BBC pentru România (Doamna Lungescu). Repet afirmațiile fãcute la Conferința de Presã din Paris. Mã refer şi la transmisiunea L.B.C. de ieri seara. Am fost de acord cu Preşedintele Asociației de Prietenie Româno-Britanicã cã nu existã genocid în Transilvania şi cã n-a existat niciodatã. Am dat cazul tatii, bãtut de Colonelul Hegedüs şi cel al lui Mircea, înlocuit la Politehnicã de un comunist ungur. Ce discriminare a fost asta?, am întrebat retoric. Conferințã la Iain McIntyre în birou, Gerry Burton fiind de fațã. Mi-am pus la punct afacerile în aşa fel încât sã pot lipsi mai mult din Londra. Întors la birou cu Gerry, finalizãm structura societãții Blenheim Estates cu Susan şi Helen. Primesc 1/3 din acțiuni în numele societãții Bellerive, Ltd. Le împrumut £40.000 fãrã dobânzi şi le dau biroul pe 2 ani, fãrã chirie.

Sâmbãtã, 6 Ianuarie 1990

Varlam şi Herlea, apoi Michaloux, îmi confirmã cã Ion Ghika a primit douã telefoane pentru apartamentul lui. Vrea un FAX. Michaloux i-l va trimite.

Primii doi afirmã cã Ghika ar fi declarat cã UMRL sprijinã guvernul provizoriu. Mai mult, cã el vrea sã fie numit ambasador la Paris. Michaloux însã e de altã pãrere. Ghika a reuşit sã convingã guvernul provizoriu sã recunoascã UMRL ca observator la alegeri şi sã-şi organizeze filiala în România. Dacã asta a fãcut e foarte bine. Dacã s-a unit cu Brucan – Iliescu – Roman, trebuie sã-l scoatem din UMRL.

Vorbesc cu cumnatul lui Velțian şi cu Liți Faina. Cãlãtoria lui a fost amânatã pe Luni dimineața. I-am comunicat cã sora lui Coposu mi-a vorbit cu câteva minute mai-nainte, cã tinerii se îmbulzesc sã se înscrie în Partidul Național Țãrãnesc Creştin Democrat. Liți are aceeaşi reacție ca şi mine. Noi nu putem sã acceptãm denumirea de Creştin. Îmi spune chiar cã Jovin şi alții au înființat, acum, un alt Partid Național-Țãrãnesc-Maniu. Noi sã-i spunem simplu PNȚ. Fãrã nici o codițã, am zis. Liți n-are încredere în Coposu. Face jocul comuniştilor. Al lui Brucan, care vorbeşte de pluralitate, dar numai în cadrul Frontului Salvãrii Naționale. Ne vom opune. Poziția noastrã a fost clar definitã la Conferința de Presã de la Paris.

John Scott vine sã mã vadã. E prieten cu Grindea (Miron Grindea, redactorul revistei ADAM, de mare prestigiu), care l-a trimis la mine. Vrea sã scrie o carte despre revoluția românilor. Îi dau tot ce am. Nu mi-a fãcut o impresie deosebitã. Dar cine ştie?

Rãspuns la mesajul meu, Peter Blaker îmi sugereazã sã-i scriu şi sã cer sã fiu primit, oficial, de Margaret Thatcher şi de Douglas Hurd.

La Fundație, adunare mare a organizației „Relief Fund for Romania“. Marc Burcã prezideazã. Foarte multã lume în jurul mesei.

Fotograful Ledoux, care a venit special de la Paris, începe sã-şi facã datoria. Trebuie sã ia poze pentru „marele“ articol ce vor sã publice despre mine în revista Les Dinasteurs. Burcã îi spune cã şi el ar vrea o pozã de-a mea – un fel de bust – pentru articolul despre mine ce vor publica luna viitoare în Boardroom Magazine. Ledoux acceptã sã ia el mai multe poze ca, apoi, Burcã sã decidã ce vrea sã utilizeze pentru coperta magazinului Boardroom.

Discuții şi planuri, cu Dinu în primul rând. El vrea sã scoatem un numãr special al Românului Liber, pentru România. Sunt de acord. Trebuie ca el sã-l compunã. Eu îmi voi exprima doar punctul de vedere şi îi voi scrie opinia, când mã voi întoarce la Londra pe ziua de 17 Ianuarie, dupã voiajul la Washington.

Mihai Leu îmi prezintã propunerea obținutã de el pentru montarea unei tipografii în Bucureşti, care sã producã ziarul nostru. Fie Dreptatea, fie Românul Liber.

Toți, inclusiv Anca Panter, vor sã meargã cu mine în România. Nicolae (fiul)  ține sã-mi vorbeascã „serios“. Au fost  perioade în viața noastrã în care ne-am suspectat  reciproc, mi-a zis, referindu-se, pe bunã dreptate, la anumite situații traumatice din viața noastrã. Eu vreau sã te acompaniez în România. Dar trebuie sã avem încredere totalã unul în celãlalt şi trebuie sã mi se asigure existența, mi-a spus. Am fost de acord. Aş fi foarte fericit dacã ar veni cu mine. S-ar putea ocupa de „Baierele pungii“. Mari sume se vor cheltui. Cineva trebuie sã ținã cont de ce se întâmplã, cum le-am explicat, lui Iain McIntyre şi lui Gerry Burton. Va trebui sã cheltuiesc sume de ordinul unui milion de lire ster-line pe an ca sã am adevãratã eficacitate. Voi cãuta, bineînțeles, sã gãsesc şi sprijin occidental, dar, în ultima analizã eu va trebui sã gãsesc banii de care vom avea nevoie, chiar dacã toți ies din punga mea.

Nicolae învațã româneşte de zor. Îmi face o bucurie nemaipomenitã. Ne-am înțeles. Mergem în România pentru a servi cauza naționalã. Vom respecta integritatea noastrã, a fiecãruia dintre noi, fãrã nici un semn de întrebare.

Dau o masã lui Ledoux, la Manzis. Patroana vine sã mã sãrute şi ne oferã un cognac. Ledoux obține instantanee despre viața mea în Londra.

Mergem, apoi, la Arlington House. E impresionat de atmosferã şi de tablourile româneşti. Face multe fotografii pentru Les Dinasteurs şi, apoi, douã filme întregi, special expuse, pentru Boardroom Magazine.

Dupã plecarea lui, vine Sandu Pobereznic. Aceeaşi poveste. Iolanda Strãnescu se îmbulzeşte peste tot. E ahtiatã dupã putere, îmi spune. Şi e interesant cã şi Nicolae mi-a spus cã nu e pentru tine; sã n-ai încredere în ea.

Sandu trebuie şi el sã-şi aibã existența asiguratã. La fel cu Gigi Tecuceanu, care şi el vrea sã vinã cu mine în România. Trebuie sã gãsesc soluția pentru întreaga echipã.

Duminicã, 7 Ianuarie 1990

Telefoane. Multe telefoane. Cu sora lui Cornel Coposu. Cu Liți Faina, Velțian, Doru Novacovici, Varlam, Herlea, Dinu Daponte, şi nu mai ştiu câți alții.

La birou facem ultimele pregãtiri pentru avionul ce am obținut de la „Air Europe“ pentru transportul ajutorului pentru România. Va pleca Miercuri. Sã punem la bord aparatele de care are nevoie Ion Ghika, pachetele pentru populație, exemplarele mai vechi din Românul Liber, din broşurile şi cãrțile mele şi materialul de bazã, pentru a stabili un centru UMRL (Filialã) în România: hârtie, pixuri, agrafe etc. etc. Toate pachetele sã fie pavoazate şi identificate ca venind din partea UMRL. Din nou se iveşte problema Iolanda. Ea ține ca totul sã fie şi din partea ACARDA. Deşi efortul ei e minim, am acceptat, dar i-am telefonat Iolandei, de fațã fiind şi Sandu, cã e o greşealã din partea ei sã insiste aşa de mult. Sã facã treabã bunã. Meritele i se vor recunoaşte. Mare speranțã nu-mi fac. Ea e cum e. Are aceastã nevoie, cum îmi afirmã Sandu, sã demonstreze cã ea poate sã facã tot ce pot eu, sau chiar mai bine decât mine. Personal, sunt încântat. Dar s-o facã.

Masã la Arthur şi Evelyn Butler. Cu Peter şi Anne Johnson. Caroline a fost şi ea la un pahar de şampanie, dar nu la prânz. Discuția foarte interesantã. Acceptã cã eu am avut dreptate de-a lungul anilor. Chiar şi atunci când – Peter mai ales – nu erau deloc convinşi, pentru cã întreaga presã occidentalã îl gãsea „independent“ şi „liberal“ pe Ceauşescu şi susținea cã el ar fi lansat sistematizarea satelor în România pentru a distruge minoritatea maghiarã.

Facem planuri de viitor. E un fel de Comitet de Redacție pentru The Free Romanian. Scoatem numãrul din Februarie, centrat pe DeclarațiaUMRL la Conferința de Presã de la Paris. Eu voi scrie „OPINIA“, ca de obicei. Cu alte cuvinte, noi respingem „Frontul Salvãrii Naționale“ şi cerem ca el sã nu candideze la viitoarele alegeri. Nici el, şi nici guvernul provizoriu.

Arthur va merge în România, Miercurea viitoare. La fel şi Anne Johnson. Nu însã Evelyn şi nici Peter.

N-am luat nici o decizie finalã în ce priveşte continuarea publicãrii The Free Romanian în viitor. Românul Liber îşi va înceta publicareade îndatã ce ne întoarcem în România. Dar, poate, ar fi bine sã continuãm sã publicãm varianta englezã (The Free Romanian) câteva luni, încã, în tot cazul.

Dupã prânz mã întorc la birou. Rezolv mormanul de scrisori adunat pe masa mea. Sunt tare deprimat. Foarte multe scrisori, deşi meritã un rãspuns din partea mea, trebuie lãsate, cu o micã notã indicativã, Nicoletei. Ea sã scrie rãspunsul. Ştiu cã lumea mã va critica şi pentru asta. Dar n-am ce face. E, pur şi simplu, imposibil sã rãspund tuturor, eu personal.

I-am rãspuns, însã lui Emil Ghilezan, care iar mi-a trimis o scrisoare plinã de vitriol. Iarãşi plinã de invective, neadevãruri şi de obişnuita lui declarație, de sus în jos, cã „trebuie sã mã tragã de urechi“. I-am trimis doar câteva recente articole despre mine, cu o foarte scurtã notã de acoperire, în care l-am felicitat ce bine scrie, chiar dacã e cu vitriol!

Scriu, apoi, cu multã grijã, lui Peter Blaker. Îi dau un rezumat, pe o paginã, a situației actuale. Îi cer sã facã tot posibilul ca Margaret Thatcher şi Douglas Hurd sã mã primeascã.

Pun eu, atât scrisoarea, cât şi „resumé“-ul, pe ordinator. Nu stricã sã învãț şi eu cum sã mânuiesc aparatele astea ultramoderne. Eficacitatea lor e extraordinarã. Dacã mai repet experiența, nu m-aş mira sã cad şi eu pradã tentației de a scrie direct pe ordinator. E extrem de simplu.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here