Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989.
Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.
În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 25 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989:
Luni, 25 Decembrie 1989
Pe la 4.45 sună telefonul. E Radu Nicolae. Încântat să-mi vorbească. Sunt mulțumiți. Întreaga armată a fost solidară cu poporul. M-a între-bat dacă am citit scrisorile lui. Cele pe care mi le adusese prietenul Danny, curier special trimis de mine în țară să le aducă. Cum nu le citisem, n-am putut comenta. Le voi citi, i-am răspuns. După ce-mi deschid curierul, care, cu evenimentele în curs, așteaptă. Danny nu trebuia să trimită scrisorile prin poștă. Trebuia să le predea personal. Sunteți mulțumiți cu situația actuală? Da. E bine. Să rămânem în legătură.
Mare emoție după convorbire. Nu găseam scrisorile. Le-am căutat peste tot. În fine, le-a găsit Elisabeth, căci fata de casă le-a pus în holul chalet-ului.
FMR (Frontul Militar Român, cu ramificații până la nivelul com-paniilor) are următoarele scopuri (mi se scrie): (a) anularea actului de abdicare a Regelui, (b) legalizarea partidelor politice (c) relegalizarea Bisericii Unite, (d) alegeri libere. Examinează, apoi, cum se poate face acțiunea, mijloacele necesare lor și stabilirea unui contact sigur. Încheie, cerându-mi să transmit MS Regelui „asigurarea stimei și devotamentului nostru“. Radu Nicolae îmi trimite, de asemenea, „Scrisoarea CMR adresată opiniei publice românești și internaționale“.
Pe la 10.30 telefonez la Versoix. Îmi vorbește Regina. Excitată. Se trimit camioane de ajutoare în țară. Să punem mesagii în ele – bilete – din partea Regelui. N-am reacționat, căci mi se pare puerilă ideea. Dar nici n-am contrazis-o. Regele e încântat să audă că armata e cu el. Din scrisoarea comandorului Radu Nicolae rezultă că ei ar fi putut face o lovitură de stat, cu ajutorul nostru. Revoluția, însă, a fost declanșată de incidentul cu Preotul Tökés la Timișoara. Păcat, căci, îmi închipui, Ceaușescu ar fi fost răsturnat cu mai puțină vărsare de sânge. Așa cum s-a întâmplat, a adus glorie nemuritoare poporului român. Curajul tinerilor care au manifestat pentru libertate și au înfruntat mitralierele, tancurile și elicopterele cu mâinile goale, e greu de întrecut.
Menționez Regelui că nu e bine să cerem ajutor Sovietelor și nici altora. Am cerut lui Gorbaciov, dar și Doamnei Thatcher, Mitterrand și Bush, mi-a răspuns Bush. N-am insistat, dar și-a dat seama că nu e bine să-i aducem pe ruși în țară. Am repetat ceea ce i-am spus, deja, ieri.
Îmi telefonează Jacques Godfrain. Merge în România cu un convoi de camioane. Se va duce cu avionul la Budapesta (stă la Söti), ca să ajungă Sâmbătă la București. Ne înțelegem ca el să-l contacteze pe Comandorul Radu Nicolae și să-i ceară să-mi trimită un reprezentant al lor (F.M.R.). Să-i avanseze banii necesari călătoriei. S-o contacteze, apoi, pe Doina Cornea și să-i ceară să intre imediat în contact cu mine.
Aseară, Doctorul Florescu, nou ales în Comitetul UMRL Franța, mi-a recomandat-o pe avocata Păun Amelia. Îmi telefonează azi dimineață. Atât ea, cât și soțul ei, elvețian, sunt avocați cu specialitatea problemelor bancare și de blocare a fondurilor. Fondurile lui Ceaușescu au fost imediat blocate de guvernul federal. Dar e greu să fie identificate și, până ce se găsește evidența, la București, cei care le-au deschis etc. pot să sustragă sume importante. Ea ar vrea să obțină un mandat din partea Doinei Cornea. Deci, din partea noului guvern de la București. Altfel, va pleca în Yemen, unde are altă treabă.
O asigur că eu nu pot să-i dau mandat decât din partea UMRL. Doinea Cornea e membră a noastră, dar … membră a guvernului mulțumită nouă și nu ca reprezentantă a noastră. Și o informez că încă n-am reușit să intru în legătură cu Doina. A renunțat la ideea ei. Pentru moment, în tot cazul.
Sani (Alexandru Dull) mă cheamă din Budapesta. Au fost 4 în total: Dominique Aubert și alți 3 gazetari. I-a dus până la Seghedin și, de acolo, au mers ei singuri în România. Sani îmi propune acum să meargă cu un convoi de camioane. Să se oprească la Turda. Să împartă acolo ajutoare, chiar în fața Statuii Dr. Ion Rațiu. Să-mi aducă MS-ul de la Taici Mezei. Sunt de acord cu toate. Convoiul e format din 26 de camioane, îmi spune. Mi-a vorbit de zvonurile care circulă: holeră la Timișoara; Securiștii care s-au retras în munți, la Miercurea Ciuc, ca să organizeze un contraatac; Zoe Ceaușescu avea, în apartamentul ei, tablouri de Grigorescu, obiecte de aur și lingouri de aur; peste 2000 de unguri au trecut frontiera în Ungaria, de când a început Revoluția românească. Sani va trece în România, de data asta, prin PETEA, un punct nou pe frontieră.
Lorri West și-a oferit serviciile de medic. La fel, Michou Daponte va ajuta prin contactele ei de la Crucea Roșie.
Novacovici a stat 3 ore de vorbă cu Gigea la Ambasadă. A cerut 3 camere pentru activitatea UMRL. Găsește că ar fi bine să facem o conferință de presă la care să explicăm poziția noastră. Cădem de acord pentru ziua de 4 Ianuarie.
Vasile Damian vrea să meargă în România și să citească la radio București o Proclamație din partea UMRL. Nu sunt încântat. Personalitatea lui jenează. Vine cu alte două idei, Novacovici. Să-l utilizăm pe Alexandru Bârlădeanu, fiul lui Bârlădeanu. Să-l trimitem pe el. Și să-l trimitem pe fiul meu, Indrei. M-am tot gândit. În cele din urmă am decis că nu e bine. Indrei, din păcate, e bolnav. Deși e fiul meu și vorbește bine românește, n-ar fi în stare să facă serviciile de care avem nevoie.
Marți, 26 Decembrie 1989
Fac legătura telefonică cu Comandorul Radu Nicolae imediat. Păcat că nu ne-ați trimis materialul de care aveam nevoie atunci când vi l-am cerut. Se puteau evita multe lucruri. Trimiteți-mi originalele scrisorilor ca să rămână la arhivă. Prin Danny. Ne-am înțeles să-i trimit copii după originale; certificate de mine. Dar să le trimit tot prin Danny.
Peter Blaker îmi telefonează din Recife, Brazilia. Mă susține din plin, și-mi recomandă să intru în legătură direct cu Ministrul de Externe, Douglas Hurd. Eu protestez împotriva faptului că circa 80% din personalul ambasadelor, în Anglia în special, sunt securiști. Lor n-ar trebui să li se acorde azil politic și nici să fie acceptați de Guvernul actual, care tocmai a fost anunțat sub conducerea lui Ion Iliescu. Doina Cor nea face parte din acest guvern. S-au anunțat și niște partide: Democrat și Național Țărănist Creștin. Din acesta ar face parte și Doina.
Mari presiuni din partea lui Jean Bernard să merg, mâine, la Paris. Seara, la 6.30 p.m., va avea loc serviciul de comemorare a celor sacrificați pentru libertate în România.
Cornel Velțian, și el, ține foarte mult să ne vedem, m-am decis să mă duc eu la Paris, imediat. Îi confirm lui Cornel și, apoi lui Liți, că voi dedica toată ziua, Joi 28 Decembrie, planurilor ce trebuie să facem. Cornel, mai ales, vroia să știe ce voi face eu, acum. Răspunsul a fost clar. Eu sunt Național-Țărănist și mă voi afirma ca atare.
Îmi telefonează John Kampsner, de la Daily Telegraph. Am criticat justiția sumară și execuția soților Ceaușescu. Mi-am exprimat nemulțumirea că puterea a rămas în mâinile comuniștilor, și am subliniat necesitatea introducerii de reforme reale. În primul rând, libertatea presei și dreptul de liberă asociere. Altfel nu mergem spre democrație. Am criticat, de asemenea, pripa cu care se merge la alegeri. Mi-a spus că vrea să vină cu mine în România, când mă decid să merg.
Miercuri, 27 Decembrie 1989
Sunt în trenul TGV de la Lausanne la Paris. Azi dimineață m-am sculat la orele 4.00 plin de idei, cum ar trebui să mergem în România și cum să procedăm.
E frig astăzi. Ceață. Deci umezeală în aer. Toți arborii, toate crenguțele, firele de telegraf și de telefon etc. sunt albe. Feeric. Tot ieri:
Nicolae, al doilea fiu al meu, și el e decis să meargă cu mine în România. Intenționează să învețe intensiv limba română, imediat. Mi-ar fi de mare folos. Mi-a spus, printre altele, că Sandu Pobereznic Worships the ground you tread on. Mă bucură faptul, dar, un astfel de devotament e periculos. Dacă-l dezamăgesc în ambițiile lui, această „adorație“ riscă să se transforme în ură.
Titus Doctor și fetele lui îmi telefonează din Atlanta. El e de părere că trebuie să dăm pământ țăranilor și acțiuni muncitorilor. Parte din acțiuni în toate întreprinderile să rămână în mâna statului și restul să fie oferite publicului; străinilor, mai ales, pentru că românii nu prea o să aibă capital de investit.
N-a pus problema în acești termeni, dar astea sunt concluziile la care am ajuns eu. Conversația m-a ajutat să-mi clarific ideile.
Trimit copiile scrisorilor de la Frontul Militar Român Regelui și lui „Danny“, ca să le ducă în țară, lui Radu Nicolae.
Stinghe îmi telefonează. La fel Ivor Porter și Doru Braia. Se pare că la Bonn suntem acuzați de un domn, Liviu Tolfan, că ne-am dat cu comuniștii. Asta, pentru că Braia a cerut ca Ambasada să ne pună la dispoziție facilități de comunicare.
Ana Maria Tuduri, care pleacă acum în Germania să stea cu Lia Constantinescu (secretara Regelui), mă informează că putem comuni-ca la București prin francezi. Ei au acolo un „poste d’expansion économique“, și sunt gata să ne pună FAX-ul lor la dispoziție.
Sunt informat că s-a alcătuit și un Partid al Tineretului Liber, căci „ei au murit pentru libertate“. Au dreptate, dar îi califică sacrificiul lor să guverneze țara? Ar trebui să intre în toate formațiunile de partid ce se vor ivi acum. Nu să acționeze, independent, ca partid al tineretului. Va trece cam multă apă pe Dâmbovița până să învățăm și noi, românii, ce înseamnă democrația.
Nicolae Lupan îmi telefonează. Îi spun că voi activa ca PNȚ-ist în țară. Vin și eu. Mergem împreună. Sunt atâtea probleme de rezolvat, îmi zice.
Seara îmi telefonează și Stoian. Îi dau un interviu exact în acest sens. UMRL organizează, acum, convoaie cu ajutoare pentru România. Dar, ajuns acolo, voi milita în Partidul în care m-am născut. Partidul strămoșilor mei, al Memorandistului și al lui Maniu. Partid cu mare tradiție în serviciul neamului.
Stoian pleacă mâine în România.
Abia sosesc în apartamentul meu din Paris și mă sună BBC-ul Home Service, la telefon. Îmi ia un interviu. Mă pronunț împotriva guvernului actual Ion Iliescu – Roman. (Fiul lui Walter Roman, mare comunist în ilegalitate, voluntar în Spania în timpul războiului civil.) Poporul român nu vrea comunism. Nici măcar un comunism cu față umană. Poporul român vrea democrație. Și, când mi-a sugerat că românii n-au o tradiție de democrație în viața lor politică, i-am răspuns: Cunosc și eu puțin istoria Angliei și nici democrația Angliei, la începutul secolului trecut, n-a fost tocmai perfectă. Dar românii luptă pentru, și vor să aibă o democrație așa cum e practicată în Occident.
Seara, cu Novacovici în fața Bisericii Ortodoxe din rue Jean de Beauvais. Multă lume. Foarte multă lume, deja, când am sosit noi, la 6.45. Mi-au fost prezentați notabilii francezi, primarii, consilieri municipali, cu eșarfe și insigne. Și mulți români au venit să-mi strângă mâna. Toate posturile de televiziune prezente. Mi-a luat un interviu „Anténne 2“. Am lăudat curajul celor care s-au sacrificat pentru libertate și am mulțumit poporului francez pentru solidaritatea lor cu cauza românească. Când mi s-a sugerat că rostul UMRL s-a terminat, am răspuns: Nu tocmai. Ceea ce se petrece în România e foarte îngrijorător. Și am tras concluzia: Noi vom continua să luptăm pentru libertate și democrație în România până când vor fi devenit un fapt acolo. Și vom continua să trimitem în țară convoaie de ajutor material.
La 7.15 a început procesiunea, toți cu lumânări aprinse. Ajunși în Bulevard, ne-am întors la dreapta, blocând toată circulația. Trebuie că am fost peste o mie de oameni. De pe Bulevardul St. Germain ne-am întors la stânga pe o străduță îngustă, până am ajuns pe cheiul stâng al Senei. Am trecut Pont au Double ca să ajungem în fața Catedralei Notre Dame. Câțiva tineri cercetași francezi ne-au întâmpinat, cu steagul lor, la intrarea pe pod, după care s-au alăturat cortegiului care avea în cap 6 drapele mari în tricolorul românesc.
Demni, încet, cu scurte opriri de reculegere, intrăm în Catedrală, până în fața altarului. Novacovici m-a ținut tot timpul de braț. Așa n-au putut să ne despartă, deși presiunea și îmbulzeala, de altfel foarte demnă, a fost enormă. Ne-am plasat în față, la mijlocul navei. Preotul – le curé – a fost puțin contrariat când am refuzat sugestia lui să ne așezăm pe scaune. Cei din jurul meu au rămas tot timpul în picioare, ca mine. Obositor, e adevărat, dar era un gest pentru eroii din România. Slujba, impresionantă, m-a mișcat profund.
Ne-am regăsit, cu toții, într-o braserie, lângă Catedrală. Ion Ghika ne-a explicat planurile lui. Pleacă în România mâine, la 7.00. Cu avionul. Va sta în apartamentul lui din București. Ion Iliescu a declarat că vrea pluralitate, nu partide. Noi suntem pluralitatea. Noi suntem o organizație care luptă pentru democrație. E ceea ce au declarat că vor și ei, guvernanții de astăzi.
Va crea o Filială UMRL la București. Va avea nevoie de dotări moderne ca să poată comunica instantaneu cu noi.
Ceilalți prezenți: Novacovici, Herlea, Varlam, Ricci (care mi-a făcut o bună impresie – nu-l cunoscusem mai înainte), Dr. Florescu și alții. La o masă vecină Jean Bernard, Joseph și Michel („garde de corp“), Jacqueline Danno și Gh. Zamfir (care a cântat cu naiul lui fermecat la slujbă – inclusiv „O ce veste minunată“ și „Domn, Domn să’nălțăm“).
A fost momentul să definitivăm lucrurile. Noi nu suntem partid. Când vom candida la alegeri, vom candida în culorile partidului ce fiecare din noi își alege. Eu voi candida ca Național Țărănist. Până atunci însă, UMRL va rămâne în viață și va fi cât mai activ posibil. Toată lumea e de acord.
Ion Ghika va comunica acestea Doinei Cornea și lui Cornel Coposu. Eu vreau să candidez la Turda.
Coposu tocmai a anunțat, astăzi, existența PNȚ-ului. (Încă nu știm lista aderenților.)
Joi, 28 Decembrie 1989
În timpul nopții mi-a telefonat Ghika. Să-și ia rămas bun. Ai toată dragostea mea, i-am spus, urându-i drum bun și succes. Ceea ce face e într-adevăr curajos, pentru că nu le va conveni guvernanților să aibă o Opoziție astăzi, chiar acolo în România. Până când se introduc reformele necesare pentru ținerea de alegeri cu adevărat libere, noi, UMRL, suntem chemați să forțăm guvernul actual să se țină de cuvânt și să adopte democrația în țară. Noi, și nimeni altcineva, avem o audiență în exil, în Occident. Deci noi trebuie să continuăm lupta. Altfel, sacrificiul miilor de tineri care au făcut Revoluția va fi în zadar.
Jean Bernard îmi telefonează, din nou, îngrijorat. Nu vreau să vă lăsați cenușa aici. Avem informații precise că s-a trimis o echipă să vă asasineze.
De unde?
Chiar de la Serviciile Secrete franceze. Le-am cerut să vă acorde protecție. Evident, nu pot s-o facă. Eu nu sunt șef de stat.
Trebuie să vă dați seama că, nu au fost o „armată întreagă“ cei care v-au asigurat protecția. Toți cei care mergeam înaintea Dumneavoastră, după și pe lângă stegari, erau oamenii noștri. Trebuie să aveți grijă foarte mare. Ei pe Ion Rațiu vor să-l elimine. Am căutat să-i arăt că exagerează și l-am asigurat că n-am nici o intenție să mă sinucid!! Voi avea grijă. Dar să păstrăm proporțiile.
Dau un interviu lui Jan Riebesehl, de la Die Welt, care acum e publi cat la Bonn. El locuiește la Endingen. Vorbește o englezească excelentă.
Stroescu mă asigură că Radio Europa Liberă a dat pe post toate comunicatele noastre și e gata să transmită orice îi dau. I-am spus că am anunțat deja, la BBC, că voi candida pe lista PNȚ la Turda. Voi face o declarație în acest sens, poate chiar astăzi.
Charlotte Eager de la Evening Standard îmi cere un interviu. I-l dau pe loc.
Pe la 11.00 a.m. vin Liți Faina și Cornel Velțian. Pierdem mult timp cu recriminări. Nu eu; Faina. Am fost însă foarte reținut și, cred că, în cele din urmă, am reușit să-l liniștesc. Am stat împreună până la 5.00 p.m., când a venit Herlea să-i ia cu mașina. Ne-am înțeles să mergem în țară, Liți și cu mine, și să candidăm la alegeri. Eu mă angajez să duc o tipografie modernă în țară. Velțian se ocupă de schimbarea banilor acolo. El zice că e prea bătrân. Nu se mai întoarce în țară.
Liți a fost primit de Rege. A stat cu el timp de 2 ore. S-au înțeles de minune.
Examinăm lista anunțată de Cornel Coposu, pe care îl consideră „ambițios“, iubitor de viață ușoară și bănoasă; bun ca executant, talentat gazetar.
Alătur lista, cu notele scrise de mână, chiar de Cornel Velțian.
Roșeanu îmi spune că Aurel Gulan din România (București) are un important grup în jurul lui. Vrea să-mi audă vocea la telefon. La fel, Jean Dinu îmi telefonează din Dallas, Texas. El a reușit bine în viață. Vrea să se alăture acțiunii mele și să contribuie financiar. Avem mare nevoie de așa ceva. Manea de la Budapesta are mulți care vor să meargă în țară, îndată ce le dau eu indicația s-o facă. Să aștepte puțin, i-am spus.
Sani (Alexandru Dull) merge mâine în țară cu camioanele. Se va opri la Turda.
Tim Barlass, de la Evening Standard, vrea să publice articolul despre Sandu Grigore pe care l-am publicat în The Free Romanian pe luna Ianuarie 1990, sub titlul „33 lonely years“. De acord.
Seara, târziu, vorbesc cu Tracy Day, de la Nightline din New York. Îi expun situația gravă din România și de ce este un risc ca glorioasa Revoluție din 17-22 Decembrie să fie utilizată de comuniști ca să-și consolideze puterea prin Ion Iliescu, deci pe linia Gorbaciov, România rămânând în sfera de influență moscovită.
Va căuta să programeze o seară pentru România.
Vineri, 29 Decembrie 1989
Cicerone Ionițoiu pleacă în România. Îi dau un „Xerox“ (multiplicator). Costă 16.635 franci francezi. Îi dau un cec făcut direct firmei care livrează aparatul, împreună cu 20 de pachete de hârtie. Adică 80.000 de exemplare. Numele firmei: SODIME, 35, rue du Cardinal Lemoine.
Abia pleacă Cicerone Ionițoiu și vine Ilie Ion Brie. El lucrează la Radio Solidarnosc. Prieten de-al Corneliei Bodea, era la Boston când mi-a vorbit la telefon în Washington. Pe el îl interesează acțiunea culturală. Ministrul de Cultură, în acest guvern provizoriu, este Andrei Pleșu, discipol al lui Dinu Noica și, bineînțeles, prieten cu Gabriel Liiceanu. Ar fi cazul să înființăm o „bursă Constantin Noica“. Apoi, să aducem cât mai mulți preoți clandestini greco-catolici la studii, în Occident. La Roma, în special. El, Brie, înființează o societate S.A.R.L., adică o „Limited Company“ în englezește. Pentru activitate culturală, poate cu ajutorul noului guvern de la București. Mi-a luat, apoi, un lung interviu asupra situației actuale. Îmi va trimite și mie o bandă.
În timp ce eram cu el, Velțian îmi telefonează să mă informeze că Ionel Stârcea i-a cerut, din partea Regelui, să meargă în țară. Vrea s-o facă. N-au bani. Îi trebuie 1000 de lei pe zi. E mult, căci vrea să meargă pentru 3 luni. N-am discutat. Nu m-am târguit. Îi dau 100.000 de lei, în valută, acum. După ceva calculații, mi-a indicat 1.200 dolari. De acord, am zis.
Pe măsură ce se precipită evenimentele, vor în primul rând banii mei, mi-am zis. N-are importanță. Poate vor recunoaște și meritele mele „ne-financiare“.
Varlam și Herlea au venit la mine după ce am vorbit la TV5 în numele Partidelor Creștin-Democrat și Național-Țărănesc. Varlam a lansat o invitație Primului Ministru Petre Roman, să ia parte la o masă rotundă tot la Televiziunea franceză TV5. Ceilalți participanți ar fi Radu Câmpeanu, pentru Partidul Liberal, Ștefan Catona-Niculescu, pentru Partidul Social-Democrat și Alexandru-Ion Herlea, pentru PNȚ. În afară de Ion Varlam, binînțeles.
Scriu și înregistrez pe bandă, la RFE München, declarația mea, că doresc să candidez la alegerile din Aprilie 1990, pe lista PNȚ.
Iată textul:
Salut, cu bucurie, declarația guvernului provizoriu că toate partidele politice au dreptul să participe la viitoarele alegeri programate să aibă loc în Aprilie 1990.
În calitatea mea de membru al Partidului Național-Țărănesc, prin convingere și tradiție de familie, doresc să anunț candidatura mea la aceste alegeri. Cu condiția, bineînțeles, ca ea să fie acceptată de con-ducerea Partidului.
UMRL, organizație care a militat intensiv în lumea liberă, pentru Libertate și Democrație în România, se va autodizolva, în mod automat, în momentul în care se va constata că alegerile cu adevărat libere pot să aibă loc în România.
În acest caz, este important de menționat că, momentan, condițiile, sine qua non, ale unor alegeri libere, nu sunt încă îndeplinite în România. O presă liberă și o aprovizionare cu hârtie, pentru ziare, broșuri și foi volante etc., adecvată și în măsură egală tuturor formațiunilor ce contestă alegerile, trebuie asigurată.
Afișarea pancartelor cu lozinci, și cu prezentarea candidaților, trebuie îndrituită. Accesul egal, la televiziune și radio, trebuie garantat tuturor formațiunilor. Dreptul de asociere și liberă întrunire, în case particulare, sau săli, sau locuri publice, trebuie garantat.
UMRL, în numele membrilor ei, români democrați, răspândiți în 24 de țări și toate continentele, exprimă dorința fermă ca guvernul provizoriu să realizeze aceste deziderate imperative și să faciliteze, astfel, alegeri cu adevărat libere.
Numai astfel vom afla noi, românii, adevărata voință națională.
Numai astfel vom merita noi, românii, respectul lumii civilizate.
Trăiască România eliberată! Glorie martirilor care s-au jertfit pentru libertatea neamului!
ION RAȚIU
Am trimis, apoi, textul și la BBC și am încercat să-l trec Ambasadei franceze din București prin FAX-ul ce mi-a dat Ana-Maria Tuduri. Dar n-am reușit. Probabil numărul e greșit. În acest FAX, îl rugasem pe Cornel Coposu să anunțe el primirea adeziunii mele.
Convorbire cu John Moldovan, din Oakland, California. Vrea să vină să mă vadă. Din moment ce eu mă duc în România, vrea să vină cu mine.
Dominique Aubert, de la Sygma, s-a întors din România. E încântat de ce a făcut acolo. Fotografiile lui au apărut în toată presa franceză și în cea mondială, în mare parte. Acum vrea să i se faciliteze inspectarea lagărelor de concentrare din Dobrogea. Îmi spune că i-a dat lui Sani 150 de dolari americani, și Sani s-a declarat mulțumit.
Sunt informat că ambasadorul RSR în Franța, Gigea, a fost înlocuit cu Alecu Paleologu, prieten de-al lui Paul Dumitriu.
Seara, mare teatru, Jean Bernard, Joseph Amsalem, și cu prietenul lor fotograf au venit să mă ia din apartamentul meu. Acum mă găsesc în Hotelul „PARROTEL“, 3, Place de la Porte de Champeret, 75017, Paris (tel: 45.72.56.03). Poate nu trebuia să accept. Insistențele lor, însă, au fost așa de mari, și atât de precise, încât am cedat. Fără exagerare, nu simt nici o frică. Ei, însă, afirmă categoric că nu mai puțin de 4 oameni au venit să mă ucidă. Ar fi înarmați cu mitraliere UZI.
De unde știți?, i-am întrebat. De la serviciile de resort franceze, a fost răspunsul. Am acceptat. Dar numai pentru o singură noapte.
Sâmbătă, 30 Decembrie 1989
Am dormit bine. La 10.30, azi dimineață, l-am chemat pe Joseph Amsalem să vină să mă aducă la apartamentul meu.
Ideile mi se clarifică.
Constat că mesajul meu, înregistrat pe bandă ieri, n-a fost transmis. Nici la Radio Europa Liberă și nici la BBC. Ruxandra Obreja mi-a promis că va transmite măcar extrase din el. Și m-a informat că Iuliu Boilă a telefonat din Cluj să-și exprime respectul și admirația pentru mine. Trebuie să fie băiatul lui Puiu.
Am reînregistrat la Radio Europa Liberă. Sper că l-au transmis acum. Doamna Elise Zwölfter a făcut înregistrarea.
Îi telefonez și lui Brezianu de la Radio Vocea Americii. El îmi corijează, pe bună dreptate, două inadvertențe gramaticale. Le accept imediat. Dar vroia, apoi, să specific la ce alegeri mă refer. În mod intenționat am lăsat-o vag. Guvernul provizoriu pregătește o nouă Constituție. Au promis alegeri. Orice formă vor lua aceste alegeri, eu voi candida. Discuții, căci el întotdeauna vrea să aibă dreptate. Am găsit totuși o formulă. Înregistrez mesajul așa cum e, dar VOA va transmite un comentariu și va intercala pasagii cu vocea mea. Așa vor putea să explice la ce fel de alegeri mă refer.
Telefonez lui Chuck Percy. Îi spun că mă întorc în România, să iau parte la alegeri. I-am explicat, puțin, ce înseamnă PNȚ, căci habar n-avea. A înțeles că vreau să discut situația din România, cu ei, înainte de a mă întoarce acolo.
La mai puțin de două ore îmi telefonează Miss Green de la State Department. Marțea viitoare îmi va da de știre cine mă va primi și când. Eu le-am oferit oricând, între 9-14 Ianuarie 1990. E foarte probabil că Ray Seitz mă va primi. E cel cu care am vorbit înainte de Conferința la Vârf de lângă Malta. Am vorbit cu Dinu, cu Sandu și cu Mihai. Nicolae, băiatul meu, m-a chemat și el de mai multe ori la tele-fon. Toată lumea este încântată de ce facem. Năstase (Ilie) și Ileana Cotrubaș și-au oferit serviciile. Ilie a fost la birou, și a ajutat toată ziua ieri. Astăzi a fost și „Prințul Carol“ (Mircea Lambrino). Mi-a fost frică, mi-a spus Nicolae, ca nu cumva să se ofere să intre în comitetul de onoare pentru „Ajutor Medical României“.
Bernard Braine mi-a dat niște sugestii. Să-i invităm pe Lordul Shackleton (Eddi, pe care-l cunosc bine), pe Lordul Ennals și pe Baronesa Phillips. De asemenea, pe Sir Russel Johnston și pe David Steel, chiar acum creat cavaler. În fine, pe David Owen, ca șef al micu-lui Partid Social- Democrat. Sunt tot atât de „excitat“, cât trebuie să fii Dumneata, mi-a zis, când i-am dat știrea că voi candida la alegerile din Aprilie, 1990.
Mâine, la miezul nopții, se transmit mesajele de Anul Nou, la Radio Europa Liberă. Am scris și eu ceva și am făcut înregistrarea pe banda automată. Trebuie să verific că a fost primită. Să nu mi se întâmple ca și cu cealaltă.
Duminică, 31 Decembrie 1989
Vorbesc cu Ioana (sotia Indrei) la Zermatt. Ar fi bine să recuperăm casa lui Bușilă în care a crescut Tutu (Georgescu – Mama Ioanei). El a avut și o a doua casă, cu trei etaje, poate chiar mai potrivită pentru activitatea mea în România. Rămâne de văzut cum putem s-o obținem. Fie una, fie alta. Tutu e plină de informații.
Herlea își ia în serios calitatea de purtător de cuvânt PNȚ în Franța.
L-a numit Liți, probabil. Mie nu mi-a spus nimic de acest lucru.
Vorbesc cu Lemonidis și-i explic situația cu cele două mesagii pentru țară. Ceva mai târziu îmi telefonează Stroescu. N-au trimis primul mesaj încă. Îl programaseră să meargă, în noaptea asta după mesajul Regelui, al postului de Radio Europa Liberă etc. Al doilea mesaj al meu, înregistrat pe automat abia aseară, încă nu l-a ascultat. Cred că e important ca ambele să fie transmise, dacă e posibil, am zis. Am dis-cutat alternativele. Ne-am înțeles ca mesajul meu expres pentru Anul Nou să fie dat mai la urmă, ca un fel de informație. Nu e rău nici așa. Aș fi preferat ca cel cu alegerile să fi fost dat alaltăieri, când am reacționat imediat la anunțul că partidele politice vor putea lua parte la alegeri.
Stroescu m-a informat, de asemenea, că Regele îi trimisese un mesaj în care cerea armatei să se răscoale. Nu l-au transmis. Trebuia să obțină aprobarea din partea americanilor etc. Bine că n-au făcut-o. Putea să fie counterproductive, îmi spune Stroescu. Și sunt și eu de acord.
Dna Zwölfter (Elise) îmi înregistrează, din nou, mesajul meu de Crăciun.
George Lecca îmi spune că Costel Constantinescu-Klaps mă caută de urgență. Reușesc să obțin numărul imediat, dar n-am răspuns. Vorbesc cu Jovin însă. Coposu face niște greșeli foarte grave. Ne-a făcut o încurcătură din care nu știm cum să scăpăm. A făcut o fuziune cu un oarecare Alexandrescu – „Pocăiții“, mă informează. I-am spus că va veni Liți Faina să facă ordine. Nici Velțian și nici Faina n-au încredere în Coposu.
Julian Amery mi-a telefonat, lung. Vroia să știe cum stau lucrurile.
Și-a oferit serviciile. El poate să-mi fie de ajutor.
Mi-a telefonat Ion Troacă din Stockholm. Se raliază partidului. Rodica Creasey din Anglia îmi cere să vorbesc cu vărul ei din București, Victor Hazan. Și el vine cu PNȚ.
Știri bune. Am reușit să transmitem mesajul meu lui Coposu prin Ambasada franceză, îmi spune Mihai Leu. Iar Novacovici tocmai a auzit că „Securitatea“ a fost formal desființată.
Când îl găsesc, Constantinescu-Klaps îmi explică situația. Coposu e cel care a făcut „fuziunea“ cu baptiștii și-i spune partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat. Mi-a vorbit de Valușescu și de Costel Dumitrescu care a venit de pe Bărăgan, unde a stat de când l-au bătut securiștii cu domiciliu obligatoriu.
Gh. Bratu din New York s-a oferit să se întoarcă la fel și Horezu din Los Angeles, fost secretar al lui Mihalache.
Cei din țară mă așteaptă. Veniți măcar pentru câteva zile. Le explic tuturor intențiile mele. Încerc întâi să întâlnesc cât mai mulți lideri occidentali, pentru a-i câștiga de partea trecerii ireversibile a României la democrație pluralistă. Apoi vin în țară. Dar vine Faina acum imediat, săptămâna viitoare. Mi-a cerut ca Europa Liberă și BBC-ul să le ia interviuri și lor, nu numai lui Coposu. Trebuie să rămânem uniți, i-am spus. Liți poate să stea chiar la el acasă, sau la Ionel Jovin.
[…] Însemnări din post-ceaușism. Ion Rațiu își pregătea întoarcerea în țară: „Circa 80% din… […]