Într-un raport, China pune la îndoială libertatea de navigație așa cum a fost ea apărată de către SUA

Formațiunile portavioanelor chineze Liaoning și Shandong desfășoară pentru prima dată un exercițiu de formare de portavioane duale în Marea Chinei de Sud, la sfârșitul lunii octombrie 2024. Exercițiul a făcut parte din antrenamentul regulat de luptă reală al formațiunii de portavion Liaoning în marea liberă, care s-a încheiat recent. (Foto: Chen Mengxi/Xinhua)

Autoritățile chineze au prezentat luni un raport care pune la îndoială temeiul juridic al libertății de navigație susținut de Statele Unite și adecvarea acestuia la tratatele internaționale și dreptul internațional, informează EFE, citată de Agerpres.

Documentul, publicat de Institutul de Cercetare a Strategiei de Dezvoltare a Oceanelor din cadrul Ministerului Resurselor Naturale din China, analizează postura juridică și practicile Washingtonului.

Analiza se concentrează pe stabilirea dacă aceste poziții sunt susținute de normele internaționale și de practica statelor.

Raportul chinez afirmă că libertatea de navigație susținută de Washington se bazează pe concepte și standarde definite chiar de țara respectivă, care sunt prezentate ca fiind cutume internaționale, dar care, potrivit raportului, ‘sunt incompatibile’ cu dreptul internațional și cu practica numeroaselor state.

Documentul Beijingului susține că Statele Unite reduc marja de manevră pe care alte țări o consideră legitimă, dar o extind în schimb pe a lor pentru a obține o libertate ‘dincolo de limitele legale’.

Evaluarea concluzionează că această concepție ‘este lipsită de orice bază’ în dreptul internațional și ‘distorsionează grav interpretarea și dezvoltarea sa’.

‘Libertatea de navigație apărată de Statele Unite perpetuează logica de putere a ‘diplomației armelor’ și reflectă utilizarea curentă a forței militare de către Statele Unite pentru a exercita presiuni asupra altor țări’, se arată în raport.

În ultimii ani, numeroase nave militare americane au tranzitat Strâmtoarea Taiwan sau prin apele disputate din Marea Chinei de Sud dintre China și alte țări din regiune.

Aceste manevre au fost criticate de Beijing, în timp ce Washingtonul le prezintă ca acțiuni de ‘apărare a libertății de navigație’.

VIDEO | Ministrul Transporturilor din Turcia, amendat după ce s-a filmat circulând cu 225 km/h pe autostradă