Invitație la calm. Cum trebuie interpretat „războiul de tranșee” pe care îl creionează noua tulpină britanică a coronavirusului

Chiar acum când vaccinurile încep să ofere o speranță pentru o cale de ieșire din pandemie, oficialii din Marea Britanie au sunat în weekend în legătură cu o nouă variantă, extrem de contagioasă, a coronavirusului, care circulă în Anglia, scrie The New York Times.

Vorbind despre răspândirea rapidă a virusului în Londra și în zonele din jurul capitalei, prim-ministrul Boris Johnson a impus cel mai dur lockdown național din luna martie încoace. „Când virusul își schimbă metoda de atac, trebuie să ne schimbăm și noi metoda de apărare”, a declarat oficialul britanic.

Gările din Londra s-au umplut de mulțimi care se grăbeau să părăsească orașul pe măsură ce restricțiile au intrat în vigoare. Duminică, țările europene au început să își închidă granițele pentru călătorii din Regatul Unit, în speranța de a ține la distanță noua tulpină a agentului patogen.

În Africa de Sud, a apărut o versiune similară a virusului, care prezintă una dintre mutațiile observate în varianta britanică, potrivit oamenilor de știință care l-au detectat. Această tulpină a fost găsit în până la 90% din probele ale căror secvențe genetice au fost analizate de la mijlocul lunii noiembrie.

Oamenii de știință sunt îngrijorați de aceste variante, dar nu sunt surprinși de ele. Cercetătorii au înregistrat mii de modificări minuscule ale materialului genetic al coronavirusului, pe măsură ce acesta s-a extins în toată lumea.

Unele variante devin mai frecvente într-o populație pur și simplu prin „noroc”, nu pentru că modificările supraîncarcă virusul. Dar pe măsură ce agentului patogen îi este tot mai dificil să supraviețuiască – datorită vaccinărilor și a imunității crescânde – cercetătorii se așteaptă, de asemenea, ca virusul să obțină și mai multe mutații utile, permițându-i să se răspândească mai ușor sau să scape de detectarea sistemului imunitar.

„Este un adevărat avertisment că trebuie să acordăm o atenție mai sporită”, a spus Jesse Bloom, biolog evoluționist la Fred Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. „Cu siguranță aceste mutații se vor răspândi și, cu siguranță, comunitatea științifică trebuie să monitorizeze aceste mutații și trebuie să observe care dintre ele produc efecte.”

Varianta britanică

Varianta britanică include aproximativ 20 de mutații, inclusiv câteva care afectează modul în care virusul se instalează în celulele umane și le infectează. Aceste mutații îi pot permite să se înmulțească și să se transmită mai eficient, a spus Muge Cevik, expert în boli infecțioase la Universitatea St. Andrews din Scoția și consilier științific al guvernului britanic.

Dar estimarea unei transmisibilități mai mari – oficialii britanici au spus că varianta este cu până la 70% mai transmisibilă – se bazează pe o previziune statistică și nu a fost confirmată în experimentele de laborator, a adăugat dr. Cevik.

„În general, cred că trebuie să avem un pic mai multe date experimentale”, a spus ea. „Nu putem exclude în totalitate faptul că unele dintre aceste date de transmisibilitate ar putea fi legate de comportamentul uman”.

Și în Africa de Sud, oamenii de știință au observat că comportamentul uman a condus epidemia și nu neapărat noile mutații, al căror efect asupra transmisibilității nu a fost cuantificat încă.

Anunțul britanic a provocat, de asemenea, îngrijorarea că virusul ar putea evolua pentru a deveni rezistent la vaccinuri. Temerile fac referire la o serie de modificări ale codului genetic viral care îl pot face mai puțin vulnerabil la anumiți anticorpi.

Dar mai mulți experți au cerut prudență, spunând că va dura ani – nu luni – până când virusul va evolua suficient pentru a face „impotente” vaccinurile actuale.

„Nimeni nu ar trebui să se îngrijoreze că va exista o singură mutație catastrofală care va face brusc inutilă toată imunitatea și anticorpii”, a spus dr. Bloom.

„Va fi un proces care va dura mulți ani și necesită acumularea de mutații virale multiple”, a adăugat el. „Nu va fi ca un comutator, pornit-oprit”.

Izolarea Marii Britanii

Nuanța științifică nu prea a contat pentru vecinii Marii Britanii. Îngrijorat de potențialul aflux de călători care transportă noua variantă, Olanda a spus că va suspenda zborurile din Marea Britanie de duminică până la 1 ianuarie.

De asemenea, Italia a suspendat călătoriile aeriene, iar oficialii belgieni au adoptat duminică o interdicție de 24 de ore pentru sosirile din Regatul Unit cu avionul sau trenul. Germania elaborează reglementări care limitează călătorii din Marea Britanie, precum și din Africa de Sud.

Și alte țări iau în considerare interdicțiile, printre care Franța, Austria și Irlanda, potrivit presei britanice. Spania a solicitat Uniunii Europene un răspuns coordonat la interzicerea zborurilor. Guvernatorul Andrew Cuomo din New York a cerut Administrației Trump să ia în considerare interzicerea zborurilor din Marea Britanie.

În Anglia, oficialii din transporturi au spus că vor crește numărul ofițerilor de poliție care monitorizează nuclee precum stațiile de cale ferată, pentru a se asigura că se efectuează doar călătorii esențiale. Secretarul de Sănătate al țării, Matt Hancock, i-a numit duminică pe cei care „se îmbulzesc” în trenuri „în mod clar iresponsabili”.

El a mai spus că restricțiile impuse de Boris Johnson ar putea fi în vigoare luni de zile.

Cum acționează mutația britanică

La fel ca toți virușii, și coronavirusul își schimbă forma. Unele modificări genetice nu au nicio consecință, dar unele îi pot oferi un avantaj.

Oamenii de știință se tem de această din urmă posibilitate, în special: vaccinarea a milioane de oameni poate forța virusul la noi adaptări, mutații care îl ajută să se sustragă sau să reziste răspunsului imun. Deja există mici modificări ale virusului care au apărut în întreaga lume, sugerând că aceste mutații sunt utile agentului patogen.

Mutația care afectează susceptibilitatea anticorpilor a fost văzută de cel puțin trei ori: la nurcile daneze, la oamenii din Marea Britanie și la un pacient care a devenit mai puțin sensibil la plasma convalescentă.

 „Această creatură se înmulțește, se întărește, se adaptează tot timpul”, a spus dr. Ravindra Gupta, virolog la Universitatea din Cambridge, care săptămâna trecută a detaliat apariția și răspândirea noii variante. „Dar oamenii nu vor să audă ceea ce spunem noi, adică: acest virus va trece prin mutații.”

Noua mutație modifică „ghimpele” de proteină de pe suprafața coronavirusului, de care are nevoie pentru a infecta celulele umane. Variante ale virusului cu această mutație au apărut în Thailanda și Germania la începutul anului 2020 și s-au răspândit în Danemarca și Anglia în august.

Cercetătorii au crezut inițial că noul coronavirus este stabil și este puțin probabil să scape de răspunsul imun indus de vaccin, a spus dr. Deepti Gurdasani, un epidemiolog clinic la Universitatea Queen Mary din Londra.

„Dar a devenit foarte clar în ultimele câteva luni că pot apărea mutații”, a spus ea. „Pe măsură ce presiunea de selecție crește odată cu vaccinarea în masă, cred că aceste mutații vor deveni mai frecvente.”

Corpul nostru este mult mai puternic

Mai multe studii recente au arătat că virusul poate evolua pentru a evita recunoașterea de către un singur anticorp monoclonal.

Din fericire însă, întregul sistem imunitar al corpului este un adversar mult mai redutabil.

Vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna induc un răspuns imun doar la proteina transportată de coronavirus pe suprafața sa. Dar fiecare persoană infectată produce un repertoriu larg, unic și complex de anticorpi împotriva acestei proteine.

„Faptul este că aveți o mie de arme mari îndreptate spre acest virus”, a spus Kartik Chandran, virolog la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York. „Indiferent de modul în care virusul se răsucește și se eschivează, nu îi este atât de ușor să găsească o soluție genetică care să poată combate într-adevăr toate aceste specificități diferite ale anticorpilor, ca să nu mai vorbim de celelalte brațe ale răspunsului imun.”

Pe scurt, va fi foarte greu pentru coronavirus să scape de apărarea corpului, în ciuda numeroaselor variante pe care le poate adopta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here