Iohannis, la ședința PNL: PSD trebuie scos din conducerea statului. Aștept de la Guvern implicare totală

Sursa: INQUAM/Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis participă luni la şedinţa conducerii liberale, unde sunt analizate alegerile prezidenţiale şi pregătirea pentru alegerile locale, dar şi chestiuni guvernamentale.

El a afirmat că PSD a încasat-o de trei ori în acest an şi a cerut liberalilor să evite autosuficienţa după această victorie.

„Autosuficienţa după aceste alegeri ar fi cea mai mare greşeală a PNL”, a declarat preşedintele spunând că PSD are în continuare foarte mulţi parlamentari, primari şi preşedinţi de CJ.

Totodată, șeful statului le-a amintit liberalilor că în societate sunt discutate intens câteva teme majore, iar ele trebuie rezolvate de guvernul și parlamentarii PNL. Printre temele enumerate de Klaus Iohannis: recursul compensatoriu, legile justiției.

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:

  • Adversarul nostru, în toate campaniile din ultima vreme, a fost PSD. Un PSD care a încasat-o de trei ori în acest an, dar cred că este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial.
  • PSD, iar aici mă adresez parlamentarilor, are un număr imens de parlamentari, un număr foarte mare de primari, de președinți de consilii județene. Autosuficiența după această victorie ar fi cea mai mare greșeală pentru PNL.
  • Aștept de la PNL și de la noul Guvern Ludovic Orban, care face o treabă foarte bună deja, la o implicare totală în așa fel încât la sfârșitul anului 020 să putem să le oferim românilor ceea ce își doresc: O Românie fără PSD. Ca să fiu bine înțeles: o Românie fără PSD în conducerea statului.
  • În conducerea instituțiilor statului nu mai este loc pentru PSD.
  • PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani.
  • În această campanie, în care m beneficiat de întreg sprijinul PNL, am fost în aproximativ 30 de județe. La întâlnirile electorale pe care le-am avut au participat, însumat, peste 100.000 de oameni. Pe lângă asta, m-am întâlnit direct cu zeci de mii de români cu care am schimbat impresii, cu care am discutat despre implicarea în politică. Concluzia finală a fost: domnule președinte, să ne scăpați de PSD.
  • Să nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine în această privință. Președintele României trebuie să fie deasupra politicii partidelor, dar asta nu înseamnă că președintele trebuie să fie în afara politicii românești. Această interpretare nu aș accepta-o.

Foto: INQUAM/Octav Ganea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here