Iohannis: Regret că România a pierdut nenumărate oportunități din cauza PSD

Klaus Iohannis
Foto: Inquam Photos/George Călin

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în conferința de presă de miercuri seară, că regretă că în mandatul său nu a putut fi încheiată mai rapid „faza PSD-istă” și că în perioada respectivă România „a pierdut nenumărate oportunităţi”.

Regret că nu am putut să terminăm mai repede fază PSD-istă, fiindcă România cu PSD la guvernare a pierdut nenumărate oportunităţi, oportunităţi şi în plan internaţional, oportunităţi în plan european, dar şi importante oportunităţi economice, care au fost ratate din cauza felului în care PSD a acţionat şi a guvernat. Au fost ani complicaţi pentru România şi cred că pot în acest moment să spun că am reuşit în aceşti ani, cu toate că a guvernat PSD-ul, aşa cum am mai descris, am reuşit să ţin România pe linia clară euroatlantică, am evitat crize profunde în România şi sincer mi-aş fi dorit să am ocazia să lucrez împreună cu un guvern care să lucreze pentru români, care să ducă România înainte”, a declarat şeful statului, întrebat despre regretele pe care le are în legătură cu mandatul său.

El a precizat, în schimb, că a făcut tot ce a putut face ca preşedinte, în condiţii constituţionale.

Cred că acum, la final, pot să spun că în condiţiile în care s-au desfăşurat evenimentele politice din ultimii cinci ani, dar mai cu seamă din ultimii trei ani, am făcut tot ce a putut face un preşedinte în condiţii constituţionale„, a subliniat Klaus Iohannis. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here