Iohannis: Trebuie să accelerăm procesul de integrare pentru Balcanii de Vest

Preşedintele Klaus Iohanis a declarat, după participarea la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, joi la Bruxelles, că trebuie accelerat procesul integrării pentru Balcanii de Vest şi este optimist că la reuniunea Consiliului European de joi va fi aprobată opinia Comisiei Europene cu privire la statutul de candidat la UE al Ucrainei şi Republicii Moldova, transmite News.ro.

„A fost o întâlnire bună şi concluzia mea este că toată lumea a înţeles că trebuie să avansăm un pic mai repede cu procesul de integrare pentru Balcanii de Vest. Sigur, situaţiile sunt diferite de la o ţară la alta, dar eu personal sunt convins că trebuie să accelerăm şi eu m-am exprimat la modul acesta că pentru toţi trebuie să avem curajul să facem următorul pas, pentru unii înseamnă aderarea la UE, pentru alţii să înceapă procesul de aderare. Unii liderii şi-au exprimat speranţa, frustrarea, încurajarea şi multă emoţie în această întâlnire. Tema propriu-zisă va fi reluată şi în formatul Consiliului care începe peste 2 ore. Avem câteva teme în această după-amiază, dar una e de o importanţă deosebită, e vorba despre a discuta solicitările de a deveni stat candidat ale Moldovei, Ucrainei şi Georgiei. Pe această temă CE a emis un punct de vedere săptămâna trecută şi prin care propune ca Ucraina şi Moldova să primească statutul de candidat, iar Georgia să primească un statut care declarat că sprijinim aspiraţiile europene. Voi exprima punctul meu de vedere, al României, care e foarte clar – noi sprijinim, salutăm punctul de vedere al Comisiei care e unul corect, reflectă situaţia din teren, e un punct de vedere care vine cu câteva noutăţi procedural. CE spune că susţine statutul de candidat al Moldovei şi Ucrainei, dar până la începerea propriu-zisă a procedurilor de aderare trebuie să îndeplinească nişte condiţii”, a afirmat şeful statului.

El a mai anunţat că la Consiliul European vor fi discuţii informale despre proiectul propus de preşedintele Emmanuel Macron privind comunitatea politică.

„În afară de această speţă foarte importantă şi sunt optimist că în Consiliu vom aproba punctul de vedere al Comisiei avem teme importante cum ar fi comunitatea politică propusă de Franţa. Aşteptăm mai multe detalii şi explicaţii de la iniţiatori, dar un lucru este clar, după ce am avut discuţii foarte bune cu preşedintele Macron, această comunitate politică nu doreşte să fie un substitut sau un pas intermediar pentru extindere, ci doreşte să discute temele externe, se vor apleca asupra securităţii energetice, ş.a.m.d. Este o idee cu care a venit preşedintele Macron şi acum avem prima discuţie, mai degrabă informală, nu vom decide nimic asupra acestui proiect. Iar mâine vom avea un Eurosummit în format extins unde vom discuta chestiuni de economie şi despre zona euro, deşi nu suntem încă în zona euro”, a mai explicat preşedintele Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here