Ion Ștefan: Am găsit un minister al familiei, al celor care au gravitat în jurul PSD, în jurul lui Shhaideh, în jurul lui Dragnea

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ştefan a declarat, miercuri seară, că atunci când a păşit pentru prima dată în ministerul pe care îl conduce, a găsit „un minister al familiei”, cu oameni care „au gravitat în jurul PSD, în jurul lui Shhaideh, în jurul lui Liviu Dragnea”.

Ion Ştefan a declarat, miercuri seară, la B1 TV,  că a găsit în Ministerul Lucrărilor Publice oameni care „au gravitat” în jurul lui Liviu Dragnea şi Sevil Shaideh, transmite News.ro.

„Am găsit un minister al familiei. Ministerul Lucrărilor Publice e un minister al celor care au gravitat în jurul PSD, în jurul lui Shhaideh, în jurul lui Liviu Dragnea. Cine venea în biroul meu, a patra propoziţie era «eu sunt…» sau «dânsul este adus de… Shaideh», «dânsul este de la Teleorman». Acest lucru a durat două săptămâni, până când am spus «Stop! Opriţi-vă, nu mai vreau să aud aşa ceva!». Eu constat că în Ministerul Lucrărilor Publice nu s-a realizat vreodată vreun concurs la care să poată participa şi tineri din România, care au fost la şcoală, care s-au pregătit. Totul cred că a fost trucat de-a lungul timpului. Nu am auzit ca cineva să fi intrat în Ministerul Lucrărilor Publice ca urmare a unui concurs, pe merit. Constat mai nou că în minister sunt 12 familii – soţul la Direcţia, doamna la Servicii”, a declarat Ion Ştefan.

„Erau 10 politicieni care conduceau ministerul”

Ministrul spune că, în doar o oră şi jumătate, a convocat Colegiul Ministerului, lucru care nu s-a mai întâmplat de 12 ani.

De asemenea, Ştefan a precizat că a făcut restructurări.

„Am anunţat şi voi duce la bun sfârşit ce am anunţat, că voi realiza o primă restructurare a ministerului. Am redus cu 30% linia politică a ministerului. Erau 10 politicieni care conduceau ministerul, şase secretari de stat, şi patru subsecretari de stat. Vom reduce cu 30% posturile de conducere, erau 97 de astfel de posturi de conducere. Totodată, au fost tăiate 25% dintre posturile de execuţie”, a anunţat ministrul.

Întrebat cât câştigau directorii din minister, Ion Ştefan a răspuns: „Întrebarea dumneavoastră e corectă. Cât câştigau, nu ce salariu au. Mulţi dintre angajaţii ministerului, în afară de salariu, mai au şi alte venituri, din participarea la Consilii de Administraţie, din participarea ca lectori în diferite programe, proiecte europene. Vorbim de zeci de mii de lei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here