Ionuț Mavrichi, propus de PMP la șefia CNCD: Deplasări în Rusia, prin fundația lui Năstase, atitudini homofobe, promotor al referendumului pentru familie

Preotul Ionuț Mavrichi este candidatul propus de PMP, formațiunea fondată de Traian Băsescu, la funcția de președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. O candidatură care ar putea stârni puternice controverse având în vedere câteva umbre biografice care cu greu se pot concilia cu un mandat echilibrat în fruntea unei asemenea instituții.

Astfel, în 2019, Ionuț Mavrichi a fost invitat la Moscova prin Alexander Gorchakov Public Diplomacy Fund, al cărui președinte conduce compania Lukoil.

Fundația activează în România, Bulgaria, Republica Moldova, promovând panslavismul ca instrument de legitimare a acțiunilor Federației Ruse în „spațiul ortodox”.

Ionuț Mavrichi a ajuns în legătură cu această fundație prin intermediul fostului premier Adrian Năstase. Acesta din urmă s-a întâlnit și la Moscova, și la București cu Alexander Dughin, care își promovează agresiv agenda panslavistă.

Ionuț Mavrichi este și artizanul campaniei de comunicare în favoarea Referendumului pentru Familie. A fost angajat al asociației Pro-Vita, cu un puternic profil anti-avort, anti-gay și totodată unul dintre principalele canele de comunicare dintre BOR, Coaliția pentru Familie și organizațiile fundamentaliste americane World Congress of Families, European Center of Law and Justice (filiala europeană a American Center for Law and Justice), Liberty Council, Alliance Defending Freedom.

Pro Vita s-a numărat, în 2012, și printre promotorii legislației de îngrădire a accesului femeilor la serviciile de întrerupere voluntară a sarcinii în condițiile legii, cu sprijinul PDL.

În 2012, Mavrichi se pronunța și pe tema homosexualității, considerând că „nu este o stare de normalitate”. Contextul: o petiție colectivă de susținere a derapajului verbal al parlamentarului liberal, Puiu Hașotti, care considera homosexualii drept „persoane bolnave” ce nu pot beneficia de drepturi recunoscute legal; printre ele și dreptul la viață de familie.

La acea vreme, CNCD a condamnat public declarațiile lui Puiu Hașotti, considerându-le homofobe.

Mavrichi: „A fost o întâlnire fructuoasă, vor fi cooptați specialiști din țara noastră pentru Enciclopedia Ortodoxiei”

În 2019, Ionuţ Mavrichi (35 de ani), consilier patriarhal și preot la Cate­drala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, a declarat, pentru Reporter Global, că seminarul de la Moscova a fost unul strict academic și constructiv. Întrebat dacă la seminar s-au discutat și controverse politice, Mavrichi a explicat că tonul discuțiilor a fost unul academic.

„A fost o întâlnire fructuoasă. Au fost oameni din mediul academic atât din Biserica Ortodoxă Română cât și din Biserica Ortodoxă a Rusiei, istorici. S-au pus în evidență câteva modele de relație biserică-stat în ambele state. La conferință a existat o prezentare a proiectului Enciclopediei Ortodoxiei, la care lucrează mulți specialiști din Biserica Ortodoxă Rusă, iar pe articolele specifice legate de istoria Bisericii Ortodoxe Române, bineînțeles că vor fi cooptați specialiști din țara noastră, la fel cum sunt cooptați specialiști din țările ortodoxe surori. Este un proiect al Bisericii Ortodoxe Ruse, la care vor colabora specialiști din diferite țări”, a spus Mavrichi, pentru Reporter Global.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here