Directorul AIEA: Nu sunt dovezi privind un program „structurat” de arme nucleare în Iran, dar nu poate exclude posibilitatea existenței unor informații care nu au fost împărtășite cu agenția sa

Sursa: X

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU, Rafael Grossi, a declarat luni că nu există dovezi că Iranul ar derula un program ‘structurat’ de arme nucleare, a consemnat dpa, citată de Agerpres.

‘Nu vedem un program structurat de fabricare a armelor nucleare’, a declarat Rafael Grossi luni, într-o conferință de presă la Viena.

Președintele SUA, Donald Trump, a invocat în parte preocupări privind reluarea de către Iran a unui program de arme nucleare ca justificare a campaniei militare împotriva Iranului lansată sâmbătă în comun cu Israelul.

Grossi a menționat că AIEA nu poate exclude posibilitatea existenței unor informații privind ambițiile Iranului care nu au fost împărtășite cu agenția sa.

El a notat și că inspectorii AIEA nu au acces la facilități nucleare cheie din Iran de peste opt luni, ceea ce înseamnă că agenția nu poate verifica dacă a fost deturnat material nuclear în scopuri militare.

Teheranul neagă că ar urmări să obțină arme nucleare, insistând însă asupra dreptului său de a utiliza în mod pașnic energia atomică, inclusiv îmbogățirea uraniului.

Directorul AIEA a avertizat pe de altă parte luni asupra riscului unui accident nuclear, pe fondul războiului care se extinde în Orientul Mijlociu, subliniind că atacurile militare comportă riscuri serioase.

‘Nu putem exclude o posibilă emisie radiologică cu consecințe grave, inclusiv necesitatea de a evacua zone la fel de extinse sau mai extinse decât orașele mari’, a afirmat Grossi anterior, în cursul unei reuniuni speciale a consiliului guvernatorilor agenției.

El a avertizat de asemenea asupra riscurilor sporite de siguranță nucleară în întreaga regiune, menționând că mai multe țări din Golf care găzduiesc facilități nucleare au fost și ele atacate în represaliile iraniene.

‘Prin urmare, solicităm cea mai mare reținere în toate operațiunile militare’, a insistat directorul AIEA, amintind de reactoarele nucleare din Emiratele Arabe Unite, Iordania și Siria și adăugând că multe alte țări din Orientul Mijlociu posedă la rândul lor tehnologie nucleară.

Israelul și Statele Unite au atacat și au avariat grav instalațiile nucleare iraniene în războiul din iunie anul trecut, inclusiv uzina de îmbogățire a uraniului de la Natanz.

Netanyahu: Se apropie ziua când puterea de la Teheran va cădea