- O analiză The Economist
America ar putea fi reticentă să-și trimită trupele pe teren în Iran, dar forțele kurde pe care le-a sprijinit în nordul Irakului se grăbesc să construiască rapid o forță la granița lor. Coloane de vehicule blindate aglomerează drumul către punctul de trecere înzăpezit de la Haj Omran. Sute de Peshmerga (luptători kurzi al căror nume înseamnă „cel care înfruntă moartea”) au călătorit în autobuze albe nemarcate și s-au răspândit în satele de lângă frontieră. Un spital pe care autorul acestui text l-a vizitat pe 4 martie fusese transformat în cazarmă în noaptea precedentă. Luptătorii privesc peste graniță, unde avioane de război americane și israeliene au lovit peste 100 de poziții militare iraniene și au creat un culoar pentru ca trupele kurde să înainteze.
„Profitați de moment”, spun comandanții că i-r fi îndemnat președintele Donald Trump atunci când, la începutul războiului, i-a sunat pe liderii kurzi. „Vrea să intrăm și să declanșăm o revoltă”, spune un comandant kurd iranian aflat în Irak.
Cu binecuvântarea lui Trump, unii kurzi din Irak vorbesc cu entuziasm despre reunificarea patriei lor fragmentate și despre reunirea cu Rojhilat, așa cum numesc kurzii partea din Kurdistan aflată sub stăpânirea Iranului. Regimul iranian nu a părut niciodată atât de slab, susțin ei, iar alinierea forțelor externe nu a fost niciodată atât de favorabilă. Dacă pot orchestra o revoltă kurdă în Iran, atunci cu siguranță ar fi urmați și de arabii iranieni, de baluci și de azeri — iar apoi, poate, și de restul țării.
Totuși, astfel de calcule sunt impregnate de iluzii. Amploarea pagubelor provocate de campania de bombardamente i-a făcut deja chiar și pe iranienii care detestă regimul să pună sub semnul întrebării beneficiile atacului americano-israelian. Dacă înlăturarea conducătorilor lor ar însemna fragmentarea Iranului pe linii etnice, atunci mulți iranieni s-ar putea mobiliza pentru a ajuta regimul să păstreze integritatea teritorială a țării. Dacă statul începe să se dezintegreze, se tem tot mai mulți iranieni, țara lor ar putea aluneca într-un război civil.
Kurzii au, fără îndoială, puterea de foc necesară pentru a zdruncina controlul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), garda pretoriană a regimului, asupra Kurdistanului iranian. Cele patru facțiuni armate kurde iraniene, staționate peste graniță, în enclava kurdă din Irak, numără probabil aproximativ 2.500 de luptători. Ani la rând, kurzii iranieni au fost în dezacord cu privire la tipul de enclavă pe care îl doresc — unii favorizează autonomia, asemenea verilor lor din Irak, alții independența. Dar, sub presiunea Americii, pe 22 februarie au convenit să formeze un bloc unic.
În acest moment, reprezintă o adunătură de miliții improvizate. Dar America și Israelul ar putea să îi înarmeze și să le ofere sprijin aerian dacă ar împinge ofensiva în Iran. În spatele lor se află o forță de Peshmerga kurzi irakieni, încercată în luptă și antrenată de americani, al cărei comandament susține că numără 200.000 de oameni. Deocamdată, comandanții declară neutralitatea și spun că întăririle au fost trimise pentru a proteja frontiera în cazul în care grupările armate kurde iraniene ar pătrunde din nou în Iran.
Mulți dintre cei aproximativ 10 milioane de kurzi care trăiesc în Iran, majoritatea din nord-vestul muntos al țării, speră cu ardoare ca luptătorii kurzi să treacă granița din Irak. Îl detestau pe liderul suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei, iar mulți kurzi ar fi dansat pe străzi după ce s-a răspândit vestea asasinării sale. Ei au aplaudat în tăcere loviturile asupra pozițiilor Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) și ale forței sale paramilitare, Basij, ale cărei bande au masacrat mii de protestatari în ianuarie.
Potrivit unui comandant Peshmerga iranian aflat în Irak, oamenii lui sunt deja pregătiți de acțiune. El spune că au depozitat arme în tuneluri din interiorul Iranului și au distribuit arme susținătorilor lor din orașe. Are în minte chiar și o dată pentru revoltă: Nowruz, Anul Nou persan, pe 20 martie. „Kurdistanul irakian și cel iranian sunt un singur pământ despărțit de o frontieră”, spune el. „Asta e pe cale să se schimbe”.
Oficialii din Guvernul Regional al Kurdistanului (KRG) din Irak sunt însă mai prudenți. Masoud Barzani, liderul Partidului Democrat din Kurdistan și fost președinte al regiunii autonome, nu a decis încă dacă își va trimite forțele, spune un comandant Peshmerga de acolo. Totuși, mulți luptători văd avantaje în a se conforma cererilor americane. Comandantul prezice că „Iranul va fi împărțit în patru”. America și Israelul, adaugă el, „nu vor mai accepta în viitor un Iran cu dimensiunea și puterea pe care le are acum”. Chiar dacă liderii lor nu dau ordinul direct, oficialii se îndoiesc că cineva îi va opri pe luptătorii kurzi iranieni să treacă peste frontiera poroasă.
Totuși, riscurile unei extinderi excesive sunt numeroase. O întrerupere a internetului în tot Iranul face dificilă evaluarea situației, dar discuțiile din Kurdistanul irakian despre prăbușirea iminentă a regimului iranian par exagerate. Deși IRGC și-a evacuat bazele din Kurdistanul iranian, a ocupat școli și moschei, a ridicat puncte de control în centrele orașelor și a întărit frontiera. Atacurile la nivel național ale Americii și Israelului ar fi putut permite durilor din regim să-și strângă rândurile, cel puțin deocamdată. Iar vechea ideologie antiamericană din rândul susținătorilor regimului a revenit cu forță. Opoziția larg răspândită a iranienilor față de separatismul local îi va atrage pe unii de partea regimului.
Mulți dintre cei 6 milioane de kurzi ai Irakului se tem și ei de consecințe. Iranul a lansat deja drone și rachete asupra Kurdistanului irakian, vizând mai multe baze ale grupărilor armate kurde iraniene și o bază aeriană americană la Harir, sus în munți. Marea majoritate au fost interceptate. Chiar și așa, producția de petrol și gaze a fost suspendată temporar, iar penele de curent s-au extins. Dacă Peshmerga vor trece în Iran, reacția regimului, atunci când va veni, ar putea fi feroce. Neliniștea se răspândește. De la frontieră până în capitala regională Erbil, kurzii vorbesc nervos despre tuneluri iraniene care s-ar întinde adânc sub graniță și se întreabă dacă nu ar trebui să fugă. Comercianții calculează costurile deciziei Iranului de a-și închide frontierele. Aceasta a întrerupt aprovizionarea cu produse de bază de pe rafturi și a redus drastic veniturile vamale ale kurzilor irakieni. Beenar FK, analist kurd din Erbil, se teme că kurzii irakieni vor fi atrași fără voia lor în conflict. Peshmerga, adaugă el, riscă să devină „carne de tun” pentru Trump.
Kurzii din Irak se simt divizați. Deși depind de protecția Americii, ei exprimă și un respect reținut pentru relațiile istorice ale Iranului cu ei. Spre deosebire de Turcia, observă ei, Iranul nu a încercat să ocupe teritorii kurde din Irak. De asemenea, i-a ajutat în repetate rânduri și le-a oferit refugiu, inclusiv atunci când fostul dictator al Irakului, Saddam Hussein, le-a invadat enclava în anii ’90, urmat de jihadiștii Statului Islamic în 2014. Unii prezic și că orice încercare de a crea o enclavă kurdă în Iran ar fi predispusă la tradiționala tendință a kurzilor spre lupte intestine. În ciuda acordului din februarie, cele patru grupuri kurde iraniene încă negociază cum ar împărți o viitoare provincie.
Există și alte amenințări. Dacă kurzii irakieni ar intra în Iran sfidând ordinele guvernului central de la Bagdad, milițiile din Irak sprijinite de Iran ar avansa probabil spre nord; Turcia, mereu suspicioasă față de extinderea kurzilor de-a lungul frontierei sale sudice, ar putea împinge spre sud. Mai presus de toate planează îndoieli privind perseverența lui Trump. „America vine și pleacă”, spune un oficial kurd, dar „Iranul rămâne”. Trump poate fi un aliat de conjunctură: anul trecut i-a abandonat pe kurzii din Siria când noul președinte al Siriei, Ahmed Sharaa, a preluat controlul asupra nord-estului țării. Iranul a demonstrat, de asemenea, că are mai multă rezistență decât America în Irakul de după invazie.
Îl vor opri toate acestea pe kurzi să acționeze în Iran? Pentru Barzani, care a fost cândva președintele KRG, perspectiva de a conduce un Kurdistan mai mare, întins peste Iran și Irak, este tentantă, spun consilierii săi; are 79 de ani, iar acesta ar putea fi momentul de apogeu al conducerii sale. Totuși, s-ar putea să-și amintească și despre modul în care ambiția i-a creat probleme în trecut.
În 2017, împotriva sfaturilor primite atât din interiorul regiunii, cât și din străinătate, el a organizat un referendum unilateral pentru independență. Acesta a stârnit o asemenea furie în rândul liderilor irakieni de la Bagdad încât aceștia din urmă au ocupat Kirkuk, orașul bogat în petrol pe care kurzii îl consideră inima lor.
Un comandant Peshmerga se teme foarte mult de costurile implicării într-un război regional. Totuși, dacă ordinul va veni, spune el, „îl vom asculta și vom merge”.
Trump a dezlănțuit într-adevăr iadul. Însă nu doar în Iran și nu doar pe termen scurt
