Israelul a decis să îşi mute Ambasada din Ucraina de la Kiev la Liov, „în urma evaluării situaţiei”

Ministrul de Externe al Israelului, Yair Lapid, a anunţat, luni, că „în urma evaluării situaţiei” şi după „discuţii cu diverşi actori internaţionali”, a decis să instruiască personalul Ambasadei Israelului la Kiev să îşi mute oficiile consulare deschise la Liov, în vestul Ucrainei, transmite CNN, citată de News.ro.

„Oficiul consular din Liov lucrează de joi (17 februarie) pentru a furniza documente de călătorie cetăţenilor israelieni şi îi va ajuta pe cetăţenii interesaţi să părăsească ţara, în primul rând prin punctele de trecere a frontierei către ţările vecine”, potrivit unui comunicat dat publicităţii de către Ministerul de Externe din Israel.
 „Ministerul de Externe este pregătit pentru orice evoluţie a situaţiei, inclusiv pentru posibilitatea unei ieşiri pe teren. În acest cadru, diplomaţii israelieni staţionaţi la Liov, precum şi cei care servesc în Polonia, Slovacia, România, Moldova şi Ungaria au efectuat vizite la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi au avut întâlniri cu autorităţile la punctele de trecere, pentru a asigura transportul cetăţenilor israelieni care doresc să părăsească Ucraina”, se mai menţionează în comunicatul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here