Cea mai mare parte a lumii s-ar alătura unei propuneri rezonabile
>>> ; în schimb, se concentrează asupra Israelului. Asta este rău pentru toată lumea, cu excepția Hamas și a susținătorilor săi din Iran, dar într-o oarecare măsură este și vina Israelului.
Dacă Israelul ar fi condus de un guvern competent, ar declara zi și noapte că războiul din Gaza poate lua sfârșit imediat, iar odată cu asta s-ar pune punct și temerilor legate de boală și foamete, victime civile și numeroasele calamități produse de război, de la Yemen la Irak.
Ar spune că toate luptele pot înceta dacă Hamas îi eliberează pe cei aproximativ 130 de ostatici rămași (cei pe care practic întreaga lume îi vrea eliberați) și redă fâșia Autorității Palestiniene, de la care a fost luată cu forța în 2007 (ceea ce ar trebui să atragă urale și bucurie din întreaga lume, începând cu Gaza însăși). Autoritatea Palestiniană nu este perfectă, dar este mult mai bună decât Hamas: este formată din naționaliști și mediocrități uneori corupte, dar a încercat să păstreze pacea în Cisiordania și nu este o adunare de maniaci jihadiști însetați de sânge. Poate fi reformată, asistată, rejuvenată și îmbunătățită. Este un început, poate către un stat independent.
Pentru a încheia totul mai repede, Israelul le-ar putea oferi și detestabililor lideri ai Hamas amnistie și un bilet doar dus către Qatar sau Turcia. Ar fi apoi într-o poziție bună pentru a cere accelerarea procesului de pace cu Arabia Saudită, pe care saudiții par să o dorească și ei (în schimbul unei alianțe militare cu SUA).
Care ar fi prejudiciul? Dacă Hamas spune nu, presiunea s-ar inversa. Și ar veni și din partea țărilor arabe.
Israelul nu procedează astfel nu doar din cauza abilităților slabe de comunicare – de fapt, prim-ministrul Benjamin Netanyahu consideră comunicarea drept una dintre abilitățile sale. Motivul real este că orice efort de a articula un plan pentru ziua de după, care să nu implice ocuparea de către Israel a Fâșiei Gaza va aduce probleme cu partidele de extremă dreapta, pe care se bazează coaliția lui Netanyahu. Aceasta este, în esență, povestea. Așa că războiul se prelungește la nesfârșit.
Drept rezultat, presiunea cade asupra părții greșite.
Da: presiunea ar trebui să fie asupra Hamas, guvernul efectiv al Gaza, care pe 7 octombrie a invadat Israelul, a ucis 1.200 de oameni într-un mod care poate fi numit doar un masacru sălbatic și a răpit aproximativ 250 de persoane pe care le-a dus în fâșie. Este un grup care îi oprimă pe oamenii din Gaza cu un stat polițienesc teocratic și care, începând cu anii 1990, a încercat în principal să saboteze eforturile de pace prin atacuri teroriste. Este o organizație criminală ale cărei grupuri de susținători, în Occident, sunt idioți sau ignoranți (sau ei înșiși fanatici islamiști).
Israel a răspuns pornind la război cu obiectivele declarate de a înlătura de la putere grupul și de a-și recupera ostaticii. Chemările la încheierea războiului sunt cauzate în mare parte de faptul că acesta a fost atât de distructiv și mortal pentru civili în Gaza, civili în rândul cărora Hamas s-a înrădăcinat și încorporat. Dar încheierea lui în termenii diferiți decât cei descriși – adică lăsând Hamas la putere – ar fi văzută în regiune ca o înfrângere pentru Israel și pentru Occident, iar jihadiștii ar fi întăriți, la fel și Iranul. Acest lucru ar fi teribil în principal pentru țările arabe, care au nevoie de o slăbire a jihadiștilor și a Iranului. Ar asigura și mai multe războaie în Orientul Mijlociu, deoarece Hamas a jurat să comită „mai multe 7 octombrie”.
În loc să preseze pentru o predare acum și să-i facă pe arabi să vină alături de el, Netanyahu jură să lupte până la capăt. Dar este greu de înțeles cum reușește asta fără a invada orașul Rafah din sudul Gazei, unde sunt adunați peste un milion de oameni din Gaza (în mare parte persoane strămutate), aproape sigur deasupra tunelurilor în care se află conducerea Hamas și ostaticii Israelului. Se prefigurează un măcel.
Între timp, președintele Biden a făcut clar că, în ciuda sprijinului său neclintit de până acum, nu poate susține un război nesfârșit. Nu într-un an electoral în care războiul a devenit o problemă politică internă și a divizat coaliția de care o are nevoie intactă – cu majoritatea evreilor mergând într-o direcție și majoritatea minorităților și progresiștilor în cealaltă.
Propunerile pe care le pune la cale vor include, probabil, elementul statalității palestiniene, ceea ce mulți în Israel vor respinge, printre altele pentru că va părea, în acest moment, ca o recompensă pentru barbarismul Hamas (deși Hamas se opune unui acord de pace chiar dacă rezultatul ar fi un stat – Hamas vrea ca întregul Israel și evreii să dispară).
