Israelul a ordonat armatei să împiedice intrarea unei nave umanitare în Fâşia Gaza, a anunţat ministrul israelian al Apărării, Israel Katz. La bordul navei se află şi activista Greta Thunberg, informează News.ro.
Madleen, un velier aparţinând Coaliţiei Flotila Libertăţii, a părăsit Sicilia la 1 iunie cu destinaţia Gaza pentru a aduce ajutor umanitar şi a „sparge blocada israeliană” impusă teritoriului palestinian, ameninţat de foamete potrivit ONU.
„I-am instruit pe cei de la Tsahal să împiedice nava Madleen să ajungă în Gaza. Antisemitei Greta şi tovarăşilor săi, purtătorii de cuvânt ai propagandei (mişcării islamiste palestiniene) Hamas, le spun clar: întoarceţi-vă pentru că nu veţi ajunge în Gaza”, a declarat ministrul într-un comunicat emis de biroul său.
La bord se află, de asemenea, o serie de activişti francezi: Pascal Maurieras, marinar în cadrul sindicatului CGT; Reva Viard, o activistă de mediu anti-A69 care a petrecut 39 de zile în 2024 cocoţată în vârful unui platan pentru a se opune tăierii acestuia; şi Baptiste André, prezentat ca medic. Restul echipajului este multinaţional, inclusiv suedeza Greta Thunberg, un german, un olandez, un brazilian, un turc şi un spaniol, toţi devotaţi cauzei palestiniene.













