Iulian Fota, despre un pericol ascuns în articolul Vioricăi Dăncilă din Jerusalem Post

Problema legată de afirmațiile fostului premier Viorica Dăncilă despre relația cu Rusia, făcute într-un articol publicat în Jerusalem Post, nu constă în ceea ce a declarat, ci în „anturajul și schema prin care ea a fost instrumentată pentru a face declarațiile respective”, consideră Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român.

Viorica Dăncilă susține, într-un articol recent semnat în Jerusalem Post, că întotdeauna a dorit ca „Europa să aibă o relație vibrantă, reciproc benefică cu Rusia”, subliniind că „am preferat întotdeauna pragmatismul și realpolitik-ul”.

„În cazul Veoricii noastre nu ce spune ea despre Rusia este important. Flexibilitatea PSD în chestiuni rusești are o tradiție lungă, anterioară chiar anului 1989. Iar ea este oricum un «fost» neantizat.  

Problema gravă la Veorica noastră este anturajul și schema prin care ea a fost instrumentată pentru a face declarațiile respective. Veorica a fost membră a CSAT timp de mai mulți ani. Ce mai este ea dispusă să facă, pe drumul ăsta periculos pe care a intrat? Înțeleg că la strategie nu se pricepe, dar instincte minimale mai are? Sau vreun dram de responsabilitate? E capabilă să protejeze secretele de stat ale României, la care a avut acces, prin prisma onoarei cu care această țară a îndreptățit-o?”, a reacționat Iulian Fota într-o postare pe Facebook.

Articolul integral, tradus din engleză în română, semnat de Viorica Dăncilă în publicația israeliană Jerusalem Post:

🔵 „Europa trebuie să ia în considerare o nouă dinamică cu Rusia, altfel, mă tem că vom continua să repetăm ​​aceleași greșeli și să ne confruntăm cu aceleași dificultăți, punând în pericol securitatea noastră națională. Întrebarea este ce strategii să utilizeze. Până acum, nimeni nu a oferit o soluție convingătoare.

Măsurile punitive, precum sancțiunile, au avut un impact tangibil negativ asupra economiei Rusiei. Dar, de asemenea, au favorizat sentimentul anti-occidental în rândul poporului, consolidând popularitatea regimului și ducând la unele încercări nereușite de diversificare economică. Să ne amintim că Rusia este o țară care a supraviețuit mai mult de 70 de ani izolată. S-ar putea să nu mai poată face acest lucru, dar guvernul și o mare parte a populației, în special cei de vârstă mijlocie și mai în vârstă, ar prefera să credem altceva.

Disputele diplomatice și politice au făcut prea puțin în afară de a alimenta mașina de propagandă internă a Rusiei, care descrie Occidentul ca pe un partener nedrept. În țări precum Rusia, unde tonul e dat de mass-media controlată de stat, este greu să concurezi cu acest sistem de comunicare. Prin urmare, rezultatul este că, din păcate, că adesea vorbim doar pentru noi.

Nu scriu acest lucru pentru a promova Rusia, ci mai degrabă, dimpotrivă.

Ideea mea este să demonstrez că relația noastră actuală nu funcționează. Interesele strategice ale Europei și ale Rusiei mi se par mai conflictuale cu fiecare an care trece. Influența rusă în afacerile europene este atât agresivă, cât și dăunătoare. Acest lucru este dovedit nu numai prin eforturile Rusiei, bine documentate, de a aprinde focul naționalismului în Uniunea Europeană, ci și prin sprijinul acordat forțelor pro-ruse din țările noastre partenere.

Exemplele se văd pe tot cuprinsul continentului european – de la Brexit, în Marea Britanie, la recentul referendum și alegerile din Macedonia de Nord, la criza din Ucraina și la alegerile prezidențiale din Belarus. Între timp, eforturile Europei de a se apăra împotriva acestei influențe continuă să nu se ridice la același nivel. Acesta este în mare parte rezultatul faptului că Rusia a acordat o mare valoare sculptării politicii europene după imaginea sa, în timp ce UE a evaluat greșit daunele reale suferite din activitățile sale intervenționiste.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declara într-un interviu televizat, săptămâna aceasta: „Nu există prieteni în politica mare”. În acest context, starea actuală a relațiilor are sens și va continua. Suntem geografii cu propriile noastre viziuni, distincte, asupra lumii. Nu suntem prieteni.

Dar putem fi parteneri?

Ca prim-ministru, am preferat întotdeauna pragmatismul și realpolitik-ul. Simt că în politică este adesea cel mai bine să acționezi fără formalități. Prin urmare, răspunsul meu sincer la această întrebare este nu știu și cred că găsirea unui nou cadru pentru relațiile noastre în secolul XXI va reprezenta o provocare imensă. În ciuda celor mai bune intenții, îmi este greu să văd calea practică de a merge înainte.

Puțini s-ar fi așteptat vreodată să adopt această linie în privința Rusiei. Deși nu am crezut niciodată într-o prietenie între Europa și vecinul nostru de la est, am avut întotdeauna în vedere un parteneriat marcat de interes reciproc. Am reușit să fac asta pentru că am trăit în comunism și știu că o mare parte din clasa conducătoare în vârstă a României nu împărtășește aceleași valori, ci aceeași mentalitate, același mod de prelucrare a informațiilor ca mulți din fostul Bloc Estic.

De asemenea, RUSIA NU este ceva nou pentru România sau români. Relațiile noastre se întind de-a lungul secolelor și complicațiilor istorice. Am fost, uneori, prieteni și, alteori, dușmani. În secolul al XVIII-lea, Rusia a ajutat la eliberarea Țării Românești și Moldovei de otomani, care s-au unit ulterior pentru a forma România. Doar un secol mai târziu, Rusia le-a reluat cu forța, subjugând populația locală.

La începutul secolului XX, Rusia a ajutat la securizarea independenței, pentru a ne strânge mai târziu, timp de 50 de ani, în jugul comunist. După recâștigarea independenței, în 1989, ne-am situat la borne polae. În timp ce România urmărea integrarea euro-atlantică, aderând la NATO și UE, Rusia și-a urmat propria cale și a destabilizat ordinea europeană.

Țările noastre au luptat neîncetat și asupra fostului principat român al Moldovei. În orice caz, sper ca această scurtă istorie să arate că traiul cu Rusia nu este ușor, dar este posibil, că încrederea este limitată și că viitoarea dinamică a Europei cu Rusia trebuie să ne asigure că vom suporta sacrificii minime.

Scriu astăzi cu scopul de a face apel la Europa să gândească strategic modul de a-și structura viitorul cu Rusia, pentru a-și proteja cel mai bine interesele. Trebuie să aloce resursele necesare pentru a identifica un nou plan de a merge mai departe, astfel încât să se asigure că nu se mai fac greșeli cruciale. Deși trebuie cu siguranță să colaborăm cu Rusia în probleme globale mai largi, precum controlul armelor nucleare, nu trebuie să ne sacrificăm integritatea sau bunăstarea în acest scop.

Cu Rusia, Europa trebuie să învețe, de asemenea, să obțină un echilibru mai bun între „morcov” și „băț” și, cel mai important, amintiți-vă că într-o lume în care propaganda conduce politica și în care narațiunile definesc realitatea, ceea ce ar putea părea un băț pentru unii se dovedește a fi un încântător morcov pentru alții.

Permiteți-mi să vă spun o poveste personală.

A 26-a mea aniversare a căzut pe 16 decembrie 1989, la începutul Revoluției Române. În acele zile tulburi, am urmărit știrile la televizor cu vecinii mei în vârstă. Îmi amintesc că am fost atât de plină de speranță atunci, încât am vărsat lacrimi de bucurie, entuziasmată fiind de ceea ce avea să îmi rezerve viața și de viitorul nostru european. Vecinii mei, însă, au fost doar ușor optimiști. La fel ca multor români, le frânsese inima o deziluzie istorică devenită acum foarte reală.

Și a fost așa pentru mulți. Pentru alții, următoarele două decenii de oligarhie și conducere greșită au făcut ca revoluția să pară un răsărit fals. Prin urmare, românii, spre deosebire de mulți din Vest, înțeleg bine fraza, deseori interpretată greșit, a președintelui Putin, conform căreia căderea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă umană. Scriu acest lucru pentru a clarifica faptul că cuvintele mele nu au rădăcini într-o slabă înțelegere a Rusiei, ci poate în înțelegerea prea bună a ei.

Sarcina pe care am avansat-o aici pentru noi, europenii, nu este în niciun fel ușoară, dar este esențială. Datorită istoriei noastre comune și pe baza unei cariere care m-a învățat că politica este mai des gri decât în alb-negru, am crezut întotdeauna în posibilitatea ca Europa să aibă o relație vibrantă, reciproc benefică cu Rusia.

Încă cred asta. Dar traiectoria pe care trebuie să o parcurgem pentru a ne proteja interesele este din ce în ce mai neclară.”