Iulian Fota: Un lucru bun în toată politica noastră internă de doi bani este prezența în cursa prezidențială a unui număr important de intelectuali

Foto: INQUAM/George Călin

Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională al lui Traian Băsescu, în prezent secretar de stat pe probleme strategice în MAE, consideră de bun augur numărul mare de intelectuali care s-au înscris în cursa prezidențială.

”Un lucru bun in toata politica noastra interna de doi bani este prezenta in cursa prezidentiala a unui numar important de intelectuali. Ii avem deja anuntati ca potentiali candidati pe Daniel Funeriu, Nicusor Dan si Daniel David, rectorul UBB. Inteleg ca si Remus Pricopie, rectorul SNSPA, este tentat de aceasta competitie. Ar fi foarte bine sa se inscrie. Am avea un patrulater de oameni foarte bine educati, cu cariere onorabile, cu un nivel ridicat de educatie si de intelegere a realitatii complexe din jurul nostru.

Oameni care stapanesc teoria domeniilor lor profesionale, aspect foarte important. Nu poti aspira la o practica de succes daca nu esti capabil de explicatii sofisticate si conceptualizare adecvata. Cat timp strategia este un efort eminamente intelectual, Romania nu va avea o strategie de iesire din impas cat timp prostii reclama rolul conducator.
Prostii nu au salvat pe nimeni, niciodata. Cei mai sensibili, daca cred ca limbajul este prea dur, pot pune incompetent in loc de prost”, a scris Fota într-un mesaj postat pe Facebook.

Fostul consilier prezidențial subliniază că o parte dintre prezidențiabili sunt rectori.

”Un aspect notabil este ca o parte din cei interesati sunt rectori. O universitate este o tara in miniatura. Ca rector, in primul rand, guvernezi peste oamenii care compun comunitatea academica respectiva, de la academicieni si profesori universitari la tehnicienii de intretinere si personalul care asigura curatenia.

Un rector de succes, testat deja intr-un proces complex de guvernanta, are sanse mult mai mari sa fie un presedinte de succes. Are deja rodajul facut. El a trecut deja printr-un proces de alegeri, are deja o confirmare populara. Are deja o cariera in spate, o recunoastere profesionala si o meserie. Si mai ales are o mare sensibilitate pentru problemele legate de educatie, mai ales acum cand trebuie revigorata dragostea de carte si de cunoastere. Romania pierde batalia pentru stiinta.

Astept cu interes dezbateri intre cei patru, oameni care au si ce spune si ce propune. Nu sunt perfecti, cate ceva de criticat gasim, dar toti sunt oameni inteligenti. Scriu, analizeaza, posteaza , vorbesc de mult timp. Avem dupa ce sa-i judecam . Ei sunt o totala antiteza a unor georgesti, simioni, sosoci sau alti falsi salvatori de tara”, a mai scris Iulian Fota.

Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur va avea loc pe 4 mai, iar turul doi va fi pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale