Județul Ilfov, în pas alert spre carantinare

Prefectura Ilfov anunţă că nouă unităţi administrativ-teritoriale au trecut de pragul de 2 la mie incidenţă cumulată în ultimele 14 zile. În Snagov, incidenţa a ajuns la 3,09 la mie, potrivit news.ro.

Prefectura Ilfov a anunţat, duminică, incidenţa cumulată pentru ultimele 14 zile, în unităţile administrativ-teritoriale din judeţ.

Nouă dintre acestea au trecut de pragul de infectare de 2 la mie, două dintre ele cu puţin.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate în Bucureşti – 233 şi în judeţele Timiş – 167, Ilfov – 120, Dolj – 109, Maramureş – 108, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit Prefecturii, aceste localităţi sunt Afumaţi 2.85 , Berceni 2.14, Bragadiru 2.07, Chiajna 2.09, Ciorogârla 2.45, Mogoşoaia 2.28, Popeşti-Leordeni 2.19, Snagov 3.09, Voluntari 2.05.

Potrivit Hotărârii de Guvern pentru prelungirea stării de alertă începând din 10 septembrie, după trecerea de 2 la mie se impun restricţii pentru derularea majorităţii activităţilor.

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punctul de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Satu Mare – 2,36, Ilfov – 1,69, Bistriţa Năsăud – 1,57, Timiş – 1,49 şi în Capitală – 1,44.content-image

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here