Jurnalistul BBC John Simpson a scris necrologul lui Nicolae Ceaușescu cu stiloul dictatorului. Poveste neștiută de la Revoluție

ROMANIA. Bucharest. December 1989. Place de la Republique. During the revolution.

Liderul comunist Nicolae Ceaușescu mai avea câteva ore de viață atunci când John Simpson, jurnalist veteran al BBC, a reușit să obțină accesul în apartamentul dictatorului din clădirea Comitetului Central din București.

Puține persoane au avut acces aici, însă zvonurile vremii spuneau că apartamentul era unul luxos chiar și după standardele capitalismului din Vest. Însă atunci când John Simpson a pătruns în locuință, a descoperit un „loc ponosit și obosit, cu perdele subțiri”, care nici măcar nu acopereau în întregime geamurile, și două „două paturi mici și înguste”. Așezată pe unul dintre acestea era și pijamaua dictatorului.

Foto: universul.net

În stradă, continua lupta românilor pentru libertate. Asta în timp ce Securitatea și alte trupe loiale lui Ceaușescu deschideau focul asupra mulțimii de protestatari neînarmați. Tancurile au invadat străzile Bucureștiului. În mijlocul haosului și a vărsării de sânge, jurnalistul BBC trăia un moment privat, aproape intim.

„Menajera lui (n.r. a lui Ceaușescu) era în lacrimi”, își amintește Simpson, care atunci când a pătruns în apartamentul dictatorului a avut un mic moment de simpatie pentru acesta. Iar menajera a fost atât de impresionată de interesul britanicului pentru apartamentul stăpânului ei încât a insistat să-i dea un mic cadou de plecare: stiloul cu cerneală a dictatorului.

John Simpson
BBC World Affairs editor John Simpson revisits revolution

După ce a părăsit clădirea Comitetului Central, John Simpson a plecat spre sediul TVR, folosit de jurnaliștii străini ajunși în România pentru a trimite spre redacțiile proprii materialele obținute. Când a ajuns aici, persoanele din studiou sărbătoreau: tocmai ce aflaseră că Nicolae Ceaușescu și soția acestuia, Elena, au fost executați.

Simpson avea deja pregătit un material (n.r. text și video) pe care intenționa să-l trimită către BBC. Însă a fost nevoie să scrie rapid un nou text, care să includă vestea morții dictatorului român.

În 10 minute a produs un articol proaspăt, de 450 – 500 de cuvinte. Își amintește că a scris atât de repede încât îl durea încheietura mâinii. Numai atunci când s-a oprit din redactat materialul, a realizat că a „scris necrologul lui Ceaușescu cu propriul lui stilou”.

„A fost una dintre ironiile Revoluției”, le-a spus Simpson, care acum este editorul BBC World Affairs, studenților strânși miercuri la evenimentul #30yearsoffreedom, organizat de Ambasada Marii Britanii, în colaborare cu British Council.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here