Jurnalistul Horia Alexandrescu a încetat din viață la vârsta de 74 de ani

Horia Alexandrescu a fost unul dintre cei mai importanți jurnaliști din România. Fiica sa, Anca Alexandrescu, a făcut anunțul pe Facebook, cu puțin timp în urmă.

„Tata a plecat…”, a scris aceasta, fără să dea alte detalii.

Horia Alexandrescu a fost ziarist, director şi fondator al unor gazete din peisajul media de după anul 1989, autor a 6 volume de publicistică, moderator al mai multor emisiuni de televiziune și preşedinte al Fundaţiei Române pentru Jurnalism.

A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică, din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”.

A debutat în presă în anul 1971, la ziarul Sportul, iar apoi devine redactor al acestei publicaţii. Din anul 1977, scrie la Scânteia Tineretului, iar din 1989 activează la secţia sport a Tineretului Liber. După anul 1989, este secretar general de redacţie la Tineretul Liber, iar apoi redactor-şef adjunct la aceeaşi publicaţie.

În anul 1990 a înfiinţat „Sport Star”.

În toamna anului 1990, alături de Adrian Sârbu şi de alţi 5 jurnalişti a fondat cotidianul Curierul Naţional, fiind totodată şi directorul general al publicaţiei. În 1992 vinde toate acţiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 părăseşte ziarul înfiinţat în 1990 şi pune bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care este şi director general. Părăseşte acest ziar în anul 2001 şi înfiinţează cotidianul Independent.

În 2004, a realizat şi moderat o emisiune la Televiziunea Română, „Cafeneaua politică”, emisiune premiată cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Şeicaru”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here