Kievul are un „Plan B” pentru Donbas în cazul eşuării discuţiilor cu Rusia: Zid de securitate ca în Israel

Ucraina va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a pune capăt operaţiunilor militare în estul ţării pe cale diplomatică, însă dacă Rusia nu va pune în aplicare acordurile de la Minsk, Kievul este pregătit „să construiască un zid” care să se separe Donbasul de restul teritoriului ucrainean, a declarat Andrii Iermak, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski în cadrul unei reuniuni la Londra organizată joi de Chatham House şi Consiliul pentru politică externă „Prisma ucraineană”, un think tank care oferă expertiză Ministerului de Externe ucrainean, potrivit agenţiei oficiale de presă Ukrinform, citatăd de Agerpres.

„Nu vom consuma mult timp dacă nu vom vedea din partea Rusiei dorinţa de a transpune «Minskul» în practică. Nu vom aştepta ani în şir, am stabilit pentru aceasta un timp limitat”, a afirmat Iermak, care nu a precizat vreun termen, dar anterior presa ucraineană a relatat că în conversaţiile cu reprezentanţii echipei lui Zelenski s-a spus neoficial că situaţia din Donbas ar trebui să se clarifice în prima jumătate a anului 2020.

„Evident, Ucraina va face tot posibilul pentru a se ajunge la încetarea războiului pe cale politică. Dar noi, desigur, avem şi un «plan B»”, a insistat consilierul prezidenţial, subliniind că acest „plan B” constă în „construirea unui zid de securitate în Donbas şi a trăi mai departe”. „Avem prieteni, îi vom implica şi le vom împrumuta experienţa. Mă refer aici în primul rând la Israel”, a adăugat el.

Cu toate acestea, echipa preşedintelui Zelenski speră în succesul apropiatei reuniuni în format „Normandia” (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia), a mai spus Iermak.

După o pauză de aproape trei ani, Parisul va găzdui luni negocierile destinate relansării procesului de pace în estul Ucrainei. Dar anumite tactici utilizate de Moscova provoacă temerea că, la fel ca în alte locuri din fosta URSS, conflictul din Donbas riscă să fie îngheţat, notează vineri AFP.

La prima sa întâlnire cu (preşedintele rus) Vladimir Putin, pentru a negocia o soluţie politică privitor la separatismul în teritoriul ucrainean în cele două autoproclamate republici populare Doneţk şi Lugansk, preşedintele Volodimir Zelenski se va gândi cu siguranţă la secesioniştii proruşi din Transnistria (Republica Moldova), Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia), comentează agenţia de presă franceză.

Moscova şi-a folosit influenţa în aceste regiuni pentru a perturba fostele republici sovietice indisciplinate Georgia şi Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here