Kilicdaroglu îi îndeamnă pe turci să voteze „pentru a scăpa de un regim autoritar” / Erdogan: „Le cer concetăţenilor mei să vină să voteze neslăbit”

Candidatul opoziţiei în alegerile prezidenţiale din Turcia, Kemal Kiliçdaroglu, şi-a îndemnat duminică concetăţenii ”să voteze pentru a se debarasa de un regim autoritarist”, după ce a votat în turul doi, relatează AFP, citată de News.ro.

”Pentru ca o democraţie adevărată şi libertatea să ajungă în ţară, pentru a ne debarasa de un guvern autoritarist, îi invit pe toţi cetăţenii să voteze”, a declarat Kiliçdaroglu, opozantul preşedintelui în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan, după ce a votat, la Ankara.

El i-a îndemnat pe turci să rămână în apropierea urnelor, după închidetrea secţiilor de votare – la ora locală 17.00 (şi ora României) -, ”pentru că aceste alegeri se desfăşoară în condiţii foarte dificile”.

”S-au proferat tot felul de defăimări şi de calomnii, dar am încredere în bunul simţ al cetăţenilor. Democraţia va veni sigur în această ţară, va veni libertatea”, i-a asigurat el partizanii săi, adunaţi în faţa secţiei de votare, care l-au aplaudat la ieşirea de la vot.

Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan – prezentat ca favorit în acest tur doi fără precedent – a votat câteva secunde mai târziu, în cartierul său, Usküdar, pe malul asiatic al Istanbulului, însoţit de soţia sa, Emine, sub privirile unei mulţimi importante.

”Nicio ţară din lume nu înregistrează rate de prezenţă (la vot) de 90%. Turcia aproape le-a atins. Le cer concetăţenilor mei să vină să voteze neslăbit”, a declarat şeful în exerciţiu al statului.

Erdogan consideră că votul, cu doar candidaţi în cursă, ”se va încheia rapid”.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, la 14 mai, prezenţa la urne a fost de 87% în rândul celor înscrişi.

Erdogan urma să se ducă la Ankara duminică seara.

ALEGERI ÎN TURCIA | Erdogan îndeamnă alegătorii să iasă la vot / Kilicdaroglu vede „ultima ieşire dintr-o groapă întunecată”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here