Soldații ruși care au luptat în Ucraina vor candida pentru prima dată la alegerile locale din Sankt Petersburg. În discursul său din februarie în fața Adunării Federale a Rusiei, președintele Vladimir Putin a declarat că acești veterani ar trebui să devină noua elită a societății” și să ocupe „funcții de conducere” în guvern. Cu toate acestea, în ciuda sprijinului din partea partidului de guvernământ, Rusia Unită, doar câteva zeci de veterani au reușit să candideze chiar și pentru cele mai mici funcții în consiliile municipale din întreaga țară. Publicația Bumaga a discutat cu doi veterani care candidează pentru funcția de deputat municipal și cu un mercenar al Grupului Wagner a cărui candidatură a fost respinsă, pentru a afla motivațiile lor și experiența de care au avut parte. Meduza vă oferă o variantă prescurtată a reportajului.
Fostul mercenar al Grupului Wagner, Serghei Vyal, s-a întors de pe front când contractul său s-a încheiat în urmă cu un an. Înainte de războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, el a lucrat ca antrenor de fitness la o sală de sport din Sankt Petersburg. A încercat de mai multe ori să se înscrie, în postura de candidat independent, la alegerile locale, dar documentele sale au fost respinse în mod repetat. El spune că dorea să fie implicat în viața comunității sale.
În 2024, Serghei și-a reluat aspirația de a deveni ales local. În această vară, el a postat o fotografie cu Vladislav Davankov, candidatul la președinție al Partidului Noului Popor la ultimele alegeri, și a scris că va candida pe lista partidului în districtul Svetlanovskoe din Sankt Petersburg. Cu toate acestea, la începutul lunii iulie, Serghei a declarat pentru Bumaga că Noul Popor a refuzat să îl susțină. La rândul său, Partidul Noului Popor a explicat că documentele lui Serghei Vyal conțineau erori. Dar Serghei spune că partidul i-a dat o explicație diferită. Potrivit acestuia, autoritățile municipale au transmis partidului un „semnal” că nu i se va permite să candideze la alegeri din cauza afilierii sale la Grupul Wagner.
„Există acum acest mesaj că participanții la ”operațiunea militară speciale” ar trebui să fie implicați în viața publică și politică. Iar partidele, în funcție de resursele lor administrative, recrutează astfel de persoane în rândurile lor. Dar în Sankt Petersburg, sunt mii de oameni care au fost dați la o parte”, spune Serghei. „Toată lumea se teme să îi implice în roluri active pentru că sunt diferiți. Ar începe să pună întrebări incomode și să facă mișcări bruște, în forță. Așadar, este mai ușor să uităm de ei și să pretindem că nu există.”
Ideea nominalizării veteranilor pentru a candida în alegeri vine din partea autorităților ruse. Rusia Unită, partidul de guvernământ, a decis să acorde tuturor militarilor un avantaj de 25% în cadrul alegerilor locale. Cu toate acestea, chiar și cu acest avantaj, personalul militar a pierdut aproape toate cursele regionale ale Rusiei Unite, a relatat Verstka. În alegerile pentru Duma orașului Moscova, „veteranii operațiunilor militare speciale” au ocupat ultimul și penultimul loc.
Bumaga a identificat 28 de candidați nominalizați în alegerile municipale din Sankt Petersburg care au luptat anterior în Ucraina – 25 din partea Rusiei Unite și trei din partea LDPR. Douăzeci și opt nu sunt mulți, având în vedere că 4.500 de candidați au depus documente pentru alegerile municipale din Sankt Petersburg din 2024, concurând pentru aproximativ 1.500 de locuri.
Filiala din Sankt Petersburg a Partidului Liberal Democrat al Rusiei (LDPR), partid naționalist de dreapta, a declarat pentru Bumaga că cel puțin trei dintre candidații săi au luptat în Ucraina. Șeful filialei New People din Sankt Petersburg a declarat că partidul nu nominalizează personal militar, dar că există „voluntari care, din proprie inițiativă, sprijină colecte umanitare”.
Surse din Partidul Comunist (KPRF) i-au spus lui Bumaga că unii nominalizați au livrat „ajutor umanitar” „republicilor populare” Donețk și Lugansk. „Respingerile au loc peste tot și vizează pe toată lumea”, a declarat o sursă publicației. „Ei nu verifică dacă cineva a participat la o ”operațiune militară specială”.” Alte părți fie au ignorat solicitările Bumaga, fie au refuzat să comenteze.
De pe câmpul de luptă pe buletinul de vot
Valeri Zinkevici, candidat LDPR în districtul Moskovsky din Sankt Petersburg, servește ca voluntar în batalionul Ahmat din Cecenia. A început pregătirea în mai 2024 și a fost rănit la începutul lunii iunie.
Valeri susține că, înainte de invazia la scară largă, a petrecut aproximativ doi ani consiliind pacienți cu stres post-traumatic și oferind ajutor umanitar în teritoriile ocupate de Rusia. El își câștigă existența prin coaching și conduce o organizație caritabilă numită „Inima mea mare”, care ajută familiile numeroase și a deschis recent un adăpost care primește copii din teritoriile ucrainene ocupate. Spre deosebire de soldații contractuali obișnuiți care trebuie să servească până la sfârșitul războiului, Valeri are un contract de doar patru luni care se încheie în august. El se află în prezent la Sankt Petersburg și nu vede nicio problemă în a desfășura o campanie în timp ce este înrolat.
Un alt candidat LDPR, Evgheni Krupenici, candidează în districtul Pușkinski. Înainte de războiul pe scară largă, a servit în armată timp de 12 ani și apoi a lucrat ca operator de macara timp de cinci ani. A luptat în estul Ucrainei în 2014-2015. „Ilegal, desigur. Este ca și cum nu am fost acolo, dar am fost”, recunoaște Evgheni.
S-a întors la război după ce Rusia a anunțat o mobilizare în septembrie 2022. „Înainte de asta, am fost dornic să merg, dar soția mea a fost împotrivă. Când au trimis convocarea, am încălcat voința soției mele”, a declarat Evgheni pentru Bumaga. El spune că în prezent este ofițer activ și primește un salariu militar. S-a întors la Sankt Petersburg din cauza unei răni la picior și și-a depus candidatura pentru alegerile municipale la LDPR deoarece „nu a susținut niciodată Rusia Unită”.
Serghei Vyal, a cărui candidatură a fost respinsă, spune că plecarea la război a fost o decizie de moment. Reflectând asupra motivației sale, zice că nu i-a plăcut modul în care Rusia devenea mai „liberală” și, de asemenea, a simțit că era de datoria sa să lupte. Contractul lui Serghei cu Grupul Wagner s-a încheiat cu trei zile înainte ca fondatorul grupului, Evgheni Prigojin, să lanseze o revoltă de scurtă durată. Serghei nu ascunde faptul că s-ar fi alăturat „marșului dreptății” al lui Prigojin asupra Moscovei pentru că „ar fi fost un ordin”.
El spune că încă mai transportă „încărcături non-umanitare” în zona de război, manageriază un chat pentru foștii soldați și lucrează ca instructor. A decis să candideze pentru funcția de deputat municipal pentru a atrage atenția asupra problemelor de pe front, despre care crede că sunt trecute sub tăcere deoarece este jenant să vorbești despre ele. El enumeră probleme precum „abandonarea soldaților”, „comunicarea slabă între unități”, „idioții din rândul comandanților” și „imposibilitatea de-a fi lăsat la vatră chiar și rănit”.
Alți veterani de război care candidează la funcții au declarat, de asemenea, pentru Bumaga că vor să abordeze problemele din armată. „Va fi mai util să avem participanți la ”operațiuni militare speciale” în municipalitate. Când recruții și soldații sub contract se vor întoarce și vor începe să contacteze Ministerul Apărării, vor vorbi cu oameni cu experiențe similare. Nu vor exista prejudecăți și bariere”, crede Valeri Zinkevici.
Evgheni Krupenici a declarat pentru Bumaga că, dacă va câștiga, se va folosi de poziția sa de deputat municipal pentru a se adresa autorităților federale privind problemele legate de război. De exemplu, el dorește ca criteriile pentru ca soldații și ofițerii să primească indemnizații de asigurare să fie făcute egale în temeiul legii. „În țara noastră, trebuie să acționezi. Dacă nu faci nimic, nu vei primi nimic”, spune el. „Majoritatea bărbaților au plecat la război nu pentru a apăra patria, ci pentru bani. Când sunt răniți, încep să se plângă că sunt înșelați [cu plățile].” Evgheni spune că o parte din problemă este că bărbații nu înțeleg sistemul.
Serghei Vyal și candidații militari ai LDPR, Evgheni Krupenici și Valeri Zinkevici, nu își fac iluzii în ceea ce privește competențele și resursele limitate ale deputaților municipali din Sankt Petersburg. Acesta din urmă a declarat pentru Bumaga că, dacă vor fi aleși, se vor ocupa în primul rând de probleme precum gestionarea deșeurilor, drumuri și amenajări peisagistice.
„Nivelul unui deputat municipal este ca al școlarilor care concurează pentru a-i face pe plac profesorului”, spune Serghei tăios. „Discuțiile lor se limitează la vopsirea bordurilor și la a decide ce eveniment să organizeze și cu ce bani. Este un circ conceput pentru a crea aparența de muncă.” În timp ce se afla în război, Serghei a acceptat o invitație de a se alătura Rusiei Unite, sperând să obțină resursele administrative necesare pentru a-și ajuta camarazii. Cu toate acestea, el a părăsit partidul în primăvara acestui an, fără a-și fi atins niciunul dintre obiective. După ce Partidul Noului Popor i-a refuzat candidatura, el a început să pună la îndoială eficiența funcției de deputat.
Serghei crede că „sistemul” în sine este putred și că a lăsat Rusia într-o „situație precară în care orice decizie greșită ar putea duce la dezastru”. „Gândul la ce va urma [după război] îmi face părul măciucă. Nu văd o cale de ieșire”, spune el. „Nu putem continua într-un sistem care [lucrează pentru sine și nu pentru popor]. Sistemul trebuie să fie sănătos și patriotic. Reforma treptată nu va funcționa”.














