Neverosimil de neputincios în a împinge înapoi trupele ucrainene care operează de aproape două săptămâni pe teritoriul rus, Kremlinul trece la ofensivă acolo unde mai poate: deschide dosare penale hazlii împotriva jurnaliștilor străini care au reușit sau care încearcă să transmită din noile puncte fierbinți ale conflictului ruso-ucrainean.
E drept, din perspectiva oricărui regim dictatorial, blocarea relatărilor care nu respectă linia oficială reprezintă în sine un obiectiv strategic. Imaginea e, până la urmă, totul, orice pată fiind percepută ca posibilă amenințare existențială.
Momentan, pe lista scurtă a FSB figurează doi jurnaliști italieni și unul britanic, dar având în vedere faptul că breșa ucraineană creată pe teritoriul Rusiei se lărgește, că situația Kremlinului se tot complică, iar pe acest fond ca interesul jurnalistic nu face decât să sporească de la zi la zi, e de așteptat ca vânătoarea de ziariști străini să se intensifice.
Chiar dacă, prin absurd, Moscova ar reuși să inhibe incursiunile jurnalistice “rebele” pe teritoriul care îi scapă printre degete, Putin tot nu-și va fi rezolvat cele câteva probleme de fond pe care le-au expus penetrarea regiunii Kursk și amenințarea care planează asupra zonelor din regiunea Belgorod, de pildă:
* Faptul că segmente întinse ale zonei rusești de frontieră cu Ucraina rămân poroase, iar unele sunt de-a dreptul găurite. Apoi, faptul că, la rândul lor, găurile proaspăt date pot genera noi pori în părți ale frontierei ruso-ucrainene, care până acum păreau cât de cât sigilate. Și, aspect ușor de intuit, din alți pori pot la un moment dat să apară alte găuri.
* Faptul că armata rusă a fost și încă este incapabilă să mute trupe de intervenție rapid, în număr suficient și de o calitate corespunzătoare.
* Faptul că problema cecenă prezintă, după 6 august 2024, riscuri mai mari ca niciodată în ultimul sfert de secol de a fi resuscitată.
Acest ultim punct – problema cecenă în relație cu problema Kursk – merită o atenție sporită.
Poate că este încă prematură o discuție aprofundată, dar realitatea care s-a creionat până acum sugerează că între regimul Putin și regimul Kadîrov s-a făcut deja loc de disensiuni și coliziuni.
Din 24 februarie 2022, trupele lui Kadîrov au capitalizat fără scrupule la capitolul imagine.
Cu o aură de Rambo corcit cu Robocop, sistematic cultivată prin videoclipuri viralizate pe TikTok și Telegram, în ultimii doi ani și jumătate oamenii lui Kadîrov au fost înfățișați ca viteji nepereche și competenți fără cusur, deși au stat mai mult la umbră.
Prin comparație, militarii ruși și mercenarii Wagner au luptat în zonele cele mai fierbinți, au fost carne de tun și, implicit, au înregistrat pierderi fără precedent de la al doilea război mondial încoace. Dar spre deosebire de mult mai odihniții și indecent de alintații ceceni ai lui Kadîrov, militarii și mercenarii ruși s-au ales cu o perenă imagine de incompetenți sadea și primitivi bizari.
Intrarea ucrainenilor în regiunea Kursk, însă, poate schimba destul de interesant datele problemei, având în vedere faptul că a pus sub reflector limitele (demult anticipate de ucraineni) ale vitejiei și competenței kadîroviților.
Limitele vitejiei – prin faptul că destui s-au predat chiar fără a opune rezistență; și limitele competenței – prin faptul că nu au fost în stare să descurajeze incursiunile luptătorilor ucraineni. Desigur, cele două atribute merg deobicei împreună, căci în condiții de război real degeaba ești una dacă nu ești cealaltă.
Bineînțeles că, per ansamblu, vechiul târg al lui Putin cu clanul Kadîrov este mai complex și cu tot felul de pliuri tactice, țintind mai departe decât protejarea frontierei ruse de către ceceni în fața unor atacuri ucrainene la care, cinstit vorbind, Moscova oricum nu se așteptase.
Fundamentele târgului nu au legătură cu războiul din Ucraina, ci cu evoluțiile ruso-cecene de după războaiele cecene, așa cum au fost ele imaginate și dorite de Moscova, acum mulți, foarte mulți ani.
Statutul special de care se bucură de atâta vreme clanul Kadîrov în ochii Kremlinului derivă din angajamentul dictatorului cecen de a ține sub control și de a inhiba prompt, cu extremă agresivitate, orice nouă tentație sau tentativă cecenă secesionistă, orice eventuală tentație sau tentativă de terorism cecen pe teritoriul Rusiei.
Așadar, deși oamenii lui Kadîrov s-au dovedit a fi de paie în contextul problemei Kursk, Putin are totuși limitări strategice în a-și pedepsi exemplar vasalul de la Groznîi pentru eșecul spectaculos de a-i apara frontiera la 6 august 2024. Până la urmă, miza cea mare a Kremlinului rezidă în a menține Cecenia “cuminte”, iar Kadîrov are un rol-cheie în această logică. De notat totodată și faptul că pentru Putin nu ar fi prima oară când se vede forțat de împrejurări cu rădăcini istorice să acționeze cu mănuși în fața erorilor sau excentricității contemporane ale lui Kadîrov.
Și totuși, asta nu înseamnă că relația dintre Moscova și Groznîi nu a fost zdruncinată spectaculos de spectaculoasa operațiune a Kievului în regiunea Kursk.
Și, mai mult decât atât, asta nu înseamnă că pe plan intern, adică în Cecenia, eșecul kadîroviților nu va fi perceput ca o slăbiciune ofertantă de către inamicii de toate tipurile pe care Kadîrov îi are pe plan local.
În fine, asta nu înseamnă nici faptul că planificatorii politico-militari de la Kiev nu văd ei înșiși în această vulnerabilitate de moment a clanului Kadîrov, ocazionată de momentul Kursk, o ocazie de exploatat deopotrivă pe verticală și pe orizontală.
Și, probabil, nici teroriști islamiști non-ceceni probabil nu vor trece cu vederea momentul acesta de slăbiciune al regimului Putin.
