La New York, vaccinarea anti-Covid devine obligatorie în sistemul public

Sursa: Pixabay

Angajaţii publici din oraşul New York vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva COVID-19 până la sfârşitul săptămânii viitoare sau, în caz contrar, vor fi trimişi în concediu fără plată, a declarat, miercuri, Bill de Blasio, primarul oraşului cu cel mai mare număr de locuitori din SUA, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Funcţionarii publici vor primi 500 de dolari la imunizarea cu prima doză de vaccin anti-COVID într-o locaţie administrată de municipalitate până vineri, 29 octombrie, la ora 17:00. După această dată, angajaţii vor fi obligaţi să prezinte dovada imunizării cu cel puţin o doză de vaccin, a afirmat de Blasio într-un comunicat.

„Nu există un privilegiu mai mare decât să fii în slujba oamenilor din New York şi acest privilegiu vine cu responsabilitatea
de a asigura siguranţa ta şi a comunităţii tale”, a mai spus el.

Un procent de 71% din toţi cei 160.000 de angajaţi publici din New York au primit deja cel puţin o doză de vaccin, a precizat Bill de Blasio.

Angajaţii publici din educaţie şi sănătate din New York au fost deja obligaţi să se vaccineze din septembrie. Rata de vaccinare în aceste sectoare este de cel puţin 95%, a mai spus de Blasio.

Greșelile de gândire economică care au dus la criza lanțurilor de aprovizionare. Ce înseamnă „regula celor patru”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here