În planul relaţiilor bilaterale, în ultimii 20 de ani, mesajele oficialilor de la București au reliefat necesitatea dinamizării cooperării cu Serbia la toate nivelurile, dar mai ales în ce privește îmbunătăţirea situaţiei minorităţii române din statul vecin, scrie într-o analiză LARICS Radu Cupcea, cercetător la Institutul de Științe Politcie și Relații internaționale (ISPRI) al Academiei Române.
🔹 De partea cealaltă, oficialii de la Belgrad și-au exprimat în mod deschis interesul în vederea dezvoltării unor proiecte de importanţă regională, din diverse sectoare, cum ar fi sectorul energiei, economia, comerţul, turismul şi transporturile, fără să ia în serios solicitările lipsite de vitalitate din partea părții române cu privire la protecția etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei.
O serie lungă de gesturi anti-românești
În pofida declarațiilor reciproce de prietenie (vedeți vizita lui Victor Ponta la Belgrad în octombrie 2012 sau întâlnirea lui Aleksandar Vucici cu Klaus Iohannis în martie 2018 la Cotroceni), autoritățile sârbe nu au încetat să acționeze cu brutalitate asupra comunității românești din Valea Timocului. În 2010, acestea au anchetat peste 300 de români timoceni. Belgradul a pus permanent piedici Bisericii Ortodoxe Române în Timoc și a refuzat introducerea de ore în limba română în școlile din localitățile în care etnicii români sunt majoritari (vezi aici).
Un alt caz revoltător, de tip stalinist, s-a petrecut pe 24 ianuarie 2012 (exact de Ziua Unirii Principatelor române ale Moldovei și Țării Românești), cu girul partidelor sârbești și indirect al autorităților de la Belgrad, care consta în adoptarea „limbii vlahe” ca limbă oficială a românilor/vlahilor din Timoc, cu un așa-zis „alfabet vlah”, în grafie chirilică, ce numără 35 de caractere, adoptat prin intermediul Consiliului Național al Minorității Rumâne, după modelul sovietic al „limbii moldovenești în grafie chirilică”.
Tacit, prin pasivitate și incoerență, autoritățile de la București au fost parte la acest proces intolerabil de deznaționalizare. O singură dată a reacționat în mod hotărât partea română, în februarie 2012, atunci când şi-a exprimat opoziţia faţă de deschiderea negocierilor de aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană, solicitândgaranții clare privind tratamentul celor peste 200 de mii vorbitori de limba română din sudul Dunării. După ce blocajul a fost depășit, aproape nimic nu s-a mai întâmplat ulterior, iar legenda conform căreia Serbia și Marea Neagră ar fi cei mai buni vecini a tot apărut pe buzele politicienilor noștri.
Ultima cărămidă din „zidul sfidării la adresa României”, care a fost așezată fără nicio remușcare de autoritățile sârbe, constă în numirea lui Zoran Milošević, un activist antiromân și transmițător de fake-uri naționaliste și xenofobe, în funția de președinte al Consiliului științific din cadrul Institutului național sârb pentru studii politice, instituție oficială de la Belgrad.
Despre ce este vorba și de ce autoritățile de la București ar trebui să se simtă ofensate de această numire? În cele ce urmează, încercăm să explicăm semnificația acestui gest.
Conspirația „Românii și românizarea sârbilor”
Domnul Milošević este un cunoscut teoretician al conspirației din Serbia, promovând adesea idei cvasistorice antiromânești și răspândind ură față de români în publicațiile și aparițiile sale publice. Acesta a publicat numeroase articole ce reinterpretează istoria medievală a Țărilor Române, acuză autoritățile României interbelice de „genocid al popoarelor slave”, „expansionism”, „imperialism”, plus multe alte acuzații nefondate și arhicunoscute publicului de la noi din paginile propagandei sovietice.
Teoria conspiraționistă de bază pe care marșează autorul sârb, cea conform căreia românii sunt sârbi romanizați de Occident, alimentează conținutul celor două cărți pe care Milošević le-a publicat în 2017 și 2018. Prima, intitulată „Anatomia politicii românești”, este un volum colectiv coordonat de Milošević, ce conține o sumă de articole doldora de invenții cu pretenții de argumente științifice. Autorii cărții reinterpretează evenimente istorice și se năpustesc tendențios asupra poporului român reluând tot felul de teme din istorie. Iată câteva titluri din carte:
- Zoran Milošević – Izvoarele politicii românești;
- Mikhail Borisovich Smolin – Asumări ideologice ale expansionismului messianic al României în al Doilea Război Mondial;
- Tamara Semyonova Guzenkova – Statutul internațional și reclamările politicii externe a României;
- Vyacheslav Anatolyevich Sodolj, Politica expansionistă a Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul fostelor republici sovietice la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI;
- Sanja Šuljagić, Anularea identității naționale în peninsula Balcanică în secolul al XIX-lea, cu referire specială la România.
Foto 1: coperta cărții „Anatomia politicii românești”
A doua carte, intitulată „Românii și românizarea sârbilor”, ar putea fi considerată de-a dreptul scandaloasă, dacă ar fi conținut măcar câteva idei logice în cuprinsul ei. Întreaga scriitură conține invenții desprinse dintr-un delir naționalist alimentat de propaganda sovietică antiromânească. Autorul nu ezită să apeleze la invenția stalinistă cu cele două națiuni – românească și moldovenească –, ca mai târziu să-și pună întrebarea „de unde a venit poporul român pe teritoriul slav?”, uitând de teoria „poporului moldovenesc”, folosită de propaganda sovietică din anii ’20 pentru a contesta unirea Basarabiei cu România.
Foto 2: coperta cărții „Românii și românizarea sârbilor”
În aparență, lucrarea lui Milošević pare o minunată carte de istorie populară, cu toate contradicțiile și cu tot restul conspirațiilor din ea. Dar după ce dai peste pasaje care susțin că sub „ingineria de stat a Imperiului Roman, Bisericilor Romano-Catolice și Protestante, Monarhiei Habsburgice, a Franței și Germaniei a fost condiționată crearea națiunii române, autorul invocând: 1) schimbarea limbii (conform lui băștinașilor sârbi de pe teritoriile românești li s-a impus o limbă creată dintr-un amestec de sârbă și latină), 2) trecerea sub tăcere a faptului că în documentele antice și medievale era scris că locuitorii României și Moldovei actuale erau daci slavi”, nu mai ai cum să reziști și o închizi. Printre cele mai hazlii argumente se numără și o așa-zisă trimitere la „versiunea moldovenească a limbii române, care folosește și astăzi alfabetul chirilic” sau faptul că „femeile vlahe au o capacitate deosebită de a româniza bărbații”.
În cele din urmă, după cum vom vedea într-un rezumat dintr-un anunț de lansare a volumului cu pricina, subiectul cărții semnate Milošević este despre așa-zisa românizare a sârbilor din zona României actuale din antichitate până în prezent, care s-a încheiat, conform inventatorului, „deoarece astăzi mai există doar aproximativ 19.000 de sârbi în România” (Vezi aici). Totodată, autorul sârb susține că „în zona actuală a României și Moldovei, unde locuiau sârbi, iezuiții i-au transformat în români, iar una dintre modalitățile folosite a fost sistemul de constrângere, unde acei sârbi care nu treceau la români ar fi plătit impozite de 18 ori mai mari. Aplicarea diferitelor măsuri represive și plata unei taxe atât de mari i-a influențat pe sârbi să renunțe foarte repede atât la credința ortodoxă, cât și la națiunea lor” (Asociatia Milos Milojevici). O aberație!
Cine este Zoran Milošević?
Pe site-ul Institutului de Studii Politice de la Belgrad, (instituție de cercetare științifică aflată sub jurisdicția Ministerului sârb al Educației și Științei), echivalentul institutului nostru de științe politice din Serbia, acesta este prezentat drept cercetător, doctor în științe sociologice, membru al Comitetului de redacție al revistei Politička Revija, autor și editor a numeroase colecții tematice de lucrări despre relațiile internaționale, publicate de Centar akademske reči, editura unde au apărut și lucrările controversate despre poporul român. De asemenea, în descrierea cercetătorului fără fotografie de profil pe site-ul institutului, mai aflăm că acesta a publicat în Federația Rusă, în special în publicațiile Academiei Ruse de Științe și a Universității de Stat Bryansk. Totodată, site-urile unde cercetătorul sârb își publică și promovează articolele conspiraționiste antiromânești îl dau drept profesor titular de sociologie teoretică, precum și director al Centrului pentru Cuvinte Academice (www.carsa.rs).
Foto 3: Zoran Milošević, sursa:rts.rs
Întraga carieră a noului președinte al Consiliului științific din instituția publică sârbă însumează aproximativ 40 de monografii și colecții de lucrări, printre altele despre problemele sociologiei politice, sociologiei religiei, integrării și problemelor identitare.
Ce urmărește Milošević prin campania sa de falsificare a istoriei românilor?
Într-o regiune cu cea mai mare densitate de etnii pe kilometrul pătrat, cu gânduri revanșarde ascunse în mintea majorității liderilor politici, cu multă corupție și cu un balans între Est și Vest specific fiecărei entități statale, Serbia joacă la mai multe capete și hrănește agresiunea unor astfel de naționaliști și iredentiști, în speranța că aceștia vor anunța dorințele Belgradului fără ca autoritățile să fie trase la răspundere. Așa explicăm faptul că într-o instituție cum este Institutul de Studii Politice de la Belgrad vom identifica cercetători decenți, dar și scandalagii de teapa acestui Milošević.
Politica autorităților sârbe cu privire la comunitatea românească din Valea Timocului este de a o destructura și asimila total în cele din urmă. Acțiunile operate de personaje ca Zoran Milošević, cum scria și Slavoljub Gacović în lucrarea „De la sârbii românizați la limba vlahă. Despre originea și patria, migrațiile, sârbizarea și asimilarea, limba maternă și recensămintele românilor (vlahilor) din Serbia răsăriteană”, urmăresc de fapt inventarea unui nou popor și inventarea unei noi etnogeneze a vlahilor din Serbia estică, care există însă în această formă în Balcani și de dinaintea sosirii romanilor. Miza este falsificarea istoriei românilor, discreditarea României ca patrie mamă, alimentarea naționaliștilor sârbi cu teorii bazate pe presupuneri nefondate care nu pot fi considerate dovezi, dar care pot servi drept motive pentru dispute etnice, folosind cele două pârghii imbatabile în acest scop: falsificarea și destabilizarea.
Serbia – prieten sau ne-prieten în Balcani?
Din păcate, decidenții de la București nu găsesc niciodată momentul să intre în substanța acestei probleme și să o combată cu numeroasele instrumente diplomatice aflate la îndemână. Noi ne prefacem că situația este stabilă, iar oficialii sârbi se prefac, așa cum știu ei mai bine, că ne sunt prieteni. Realitatea este alta. Situația românilor timoceni este foarte gravă, iar oficialii – cei mai mulți – și o mare parte din cercetătorii sârbi nu ne sunt prieteni.🟦
