Președintele Biden se pregăteşte să recunoască genocidul armean

Preşedintele american Joe Biden va recunoaşte oficial genocidul armean în această săptămână cu riscul deteriorării relaţiilor cu Turcia, a scris miercuri presa americană, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Un anunţ în acest sens din partea liderului democrat de la Casa Albă ar urma să fie făcut pe 24 aprilie, dată ce marchează începutul masacrelor armenilor de către Imperiul Otoman în 1915, în timpul primului război mondial, potrivit New York Times şi Wall Street Journal.

Dacă aceste informaţii se confirmă, Joe Biden va fi primul preşedinte american care va face acest lucru.

Preşedintele SUA ar putea totuşi să se răzgândească între timp în legătură cu această decizie ultra-sensibilă, potrivit celor două ziare.

Genocidul armean este recunoscut de aproximativ treizeci de ţări şi de comunitatea istoricilor.

Se estimează că între 1.2 milioane şi 1.5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupe ale Imperiului Otoman, aliate cu Germania şi Austro-Ungaria.

Turcia refuză însă utilizarea termenului „genocid”, respinge acuzaţia că ar fi existat o încercare de exterminare şi vorbeşte despre masacre reciproce pe fondul războiului civil şi al foametei care au făcut sute de mii de morţi în ambele tabere.

Congresul SUA a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019 printr-un vot simbolic, un text susţinut de senatorii ambelor părţi, dar care a fost blocat de mai multe ori de către susţinătorii republicani ai fostului preşedinte Donald Trump.

La începutul mandatului său, Trump a calificat masacrul armenilor din 1915 drept „una dintre cele mai grave atrocităţi în masă din secolul al XX-lea”, fără a folosi însă termenul „genocid”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here