Laureatul unui concurs de fotografie a recunoscut că imaginea câştigătoare a fost generată de inteligenţa artificială

Artistul german Boris Eldagsen a stârnit controverse în lumea fotografiei după ce a fost premiat în cadrul competiţiei Sony World Photography Awards pentru o operă generată de inteligenţa artificială (AI), relatează marţi AFP.

Juriul l-a acuzat iniţial pe artist că a avut un comportament „deliberat” înşelător, înainte de a-şi retrage acuzaţiile într-un comunicat de presă ulterior, potrivit Agerpres.

Eldagsen s-a apărat susţinând că a fost întotdeauna transparent cu privire la natura operei sale, însă a decis marţi să refuze premiul.

La jumătatea lunii martie, opera lui Boris Eldagsen – o imagine în tonuri sepia care înfăţişa două femei, intitulată „Pseudomnesia: The Electrician” – a câştigat premiul pentru creaţie în cadrul Sony World Photography Awards.

Eldagsen a recunoscut în interviuri că a dorit să provoace o dezbatere despre locul AI şi a spus săptămâna trecută că „imaginile generate de AI şi fotografiile nu ar trebui să concureze împreună într-un premiu ca acesta”.

El a declarat că a aplicat la concurs „ca o maimuţă obraznică”, pentru a vedea dacă aceste competiţii sunt pregătite pentru înscrierea imaginilor AI. „Nu sunt”, a conchis Eldagsen.

Mulţi fotografi se tem că inteligenţa artificială le ameninţă meseria, oferind posibilitatea oricărei persoane să genereze imagini uimitoare pornind de la un text descriptiv.

Dezvoltarea foarte rapidă a generatoarelor de imagini a dat deja naştere mai multor acţiuni în justiţie, deoarece aceste instrumente sunt „antrenate” de baze de date uriaşe de opere care se găsesc pe internet, deseori protejate de drepturi de autor.

Lumea artei şi-a pus această problemă anul trecut, după ce o imagine generată de inteligenţa artificială a câştigat un premiu în statul american Colorado.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here