Legătura simplă dintre moțiunea eșuată și distrugrea PCR/PSD

Foto: INQUAM/George Călin

PSD ar fi putut opta pentru un CEx sângeros în locul unei moțiuni potențial letale”, scriam acum două săptămâni, în contextul depunerii moțiunii de cenzură al cărei drum tocmai s-a înfundat. Porneam atunci de la premisa că sinucigașul demers nu dăduse nicio clipă semne că poate fi altceva decât o afacere strict internă a taberelor pestrițe din PSD. Luni, modul în care moțiunea a ajuns la cimitir nu a făcut decât să-i confirme resorturile bolnave.

Iar iresponsabilitatea cu care epigonii lui Dragnea s-au jucat cu focul în miez de pandemie și în buza unor alegeri la termen, menite tocmai să clarifice cine și câtă legitimitate are în Parlamentul următorilor patru ani, își va arăta ecourile în săptămânile și lunile care urmează, fără niciun dubiu.

Prin urmare, ce poate urma de aici înainte, în condițiile în care, iată, PSD a luat bani cu camătă pentru a continua pokerul politic cu guvernarea PNL și cu propriul electorat, dar a pierdut?

Dacă ne raportăm strict la viața internă a PSD, cel mai probabil ea va deveni încă și mai tumultuoasă.

Este de așteptat ca, în primă fază, toată lumea să ia la rumegat doar partea care pare să o pună în avantaj. Este rudimentar, dar meteahna e veche.

Ciolacu și cei din jurul lui vor insista pe virtuțile simplului fapt de a depune o moțiune. Altfel spus, liderul PSD, după câteva repetiții în fața oglinzii, va merge în fața partidului obosindu-și colegii ca un disc zgâriat: „Fraților, v-am promis că încerc să dau guvernul jos și m-am ținut de cuvânt… am încercat”. Foarte probabil, se va și victimiza că trădătorii din interior l-au abandonat, lăsându-l singur, noaptea, în pădure.

Ceilalți, care l-au tras în tot acest timp de belciug împingându-l să se compromită cu absurda moțiune de cenzură, vor încerca, previzibil, să-l ridiculizeze pentru neputința de a doborî un guvern care, până la urmă, e minoritar în (încă) actuala aritmetică parlamentară. Și, pe canale ma mult sau mai puțin văzute, îi vor cere capul… ori vor încerca să i-l ia. Evident că nu au de-a face cu un geniu politic, dar, pe de altă parte, nici ei nu mai sunt ce au fost odată. Așadar, există șanse reale ca lupta să intre în prelungiri de gherilă care vor usca și mai mult partidul.

Și o tabără, și cealaltă va avea toate motivele să lupte de aici încolo mai mult cu colegii de partid decât cu inamicii politici din afara lui, căci sentimentul plătirii cu orice preț a polițelor e boală veche în PSD.

Cu alte cuvinte, se anunță de pe acum o redeschidere a bătăliei pentru putere în partid, în cel mai prost moment cu putință: proximitatea localelor și parlamentarelor plus tendința descendentă în sondaje.

E limpede că, în PSD, ca și în ALDE, există încă nuclee care trag cu disperare măcar la căruța amânării alegerilor pentru Parlament.

Dar dezastrul de la moțiunea de cenzură, coroborat cu foarte proaspăta reintrare într-o oarecare normalitate, prin redeschiderea restaurantelor, cinematografelor, teatrelor, vor șubrezi masiv argumentul amânării parlamentarelor. Moțiunea a accentuat senzația de neputință pe care PSD o lasă, iar redeschiderea atâtor locuri la care marele public jinduia pe bună dreptate diminuează sentimentul că alegerile ar fi o anomalie în pandemie (până la urmă, când ciocnești un pahar în restaurantul proaspăt redeschis, nu prea mai poți să gândești, fără a fi ipocrit, că organizarea alegerilor e blasfemie în pandemie).

Pe scurt, după moțiunea pierdută, și pentru prietenii, și pentru dușmanii din partid a lui Ciolacu, veștile sunt la fel – proaste.

În schimb, pentru cei care și-au tocat timpul și nervii la protestele din Piața Victoriei, în perioada 2017-2019, moțiunea eșuată a PSD a făcut din nou plinul rezervorului de sens. Și nu doar prin faptul în sine al unei înfrângeri usturătoare încasate de partidul lui Dragnea, Dăncilă, Ciolacu, ci și prin perspectivele nefaste pe care i le așterne acestei formațiuni toxice.

Lucrurile nu sunt însă doar roz nici pentru cei care, să o recunoaștem, de la europarlamentarele din 2019 au mers practic din victorie în victorie în relația cu PSD – Klaus Iohannis, PNL, USR PLUS.

Până la limpezirea apelor în Parlament, prin alegerile care bat la ușă, cel puțin două dintre reușite au presupus costuri politice naturale, dar dificil de justificat în fața electoratului care-și dorește zero compromisuri.

Și moțiunea care a dus la debarcarea Guvernului Dăncilă, și moțiunea care a ținut în viață Guvernul Orban, într-un moment atât de delicat în care era imperios necesar să rămână la Palatul Victoria, au fost rodul unor probe dificile de flexibilitate. Pe termen scurt, ele nu generează probleme insurmontabile, dar pe termen lung au adesea darul de a întoarce roata. Ampla dezbatere din PNL pe tema traseismului e un simptom relevant în acest sens.

Iată de ce gura de oxigen oferită de eșecul PSD în chestiunea moțiunii de cenzură nu trebuie irosită pe exerciții de împăunare retorică, ci folosită pragmatic: prin convingerea electoratului să iasă la vot la alegerile locale, pentru a desființa cât mai multe nuclee PSD din administrația publică, și prin blocarea tuturor tentativelor de amânare a alegerilor parlamentare.

De luni, după înmormântarea moțiunii PSD, toți cei care au ca priorități cele două obiective sunt mult mai aproape de atingerea lor decât fuseseră înainte.

Însă ceasul unor eventuale erori monumentale, în general dictate de umori și scopuri particulare meschine, amatorism ori indecentă siguranță de sine nu a dispărut cu totul.

În evitarea lui e cheia, pentru că doar astfel ar deveni infinit mai ieftină orice piruetă politică pe care prezența la guvernare o implică oriunde pe lumea asta, nu doar în România. Dar, mai ales, pentru că doar astfel poate deveni tangibil obiectivul strategic de a-i da României șanse reale la dezvoltare la fix la 30 de ani de la Revoluție. Iar acel obiectiv poate fi formulat sec: distrugerea PCR/PSD.

1 COMENTARIU

  1. Foarte pertinenta analiza, am citit-o cu multa atentie, si concluzia cat si baza acesteia, sunt foarte bune! Intr-adevar, mai mult ca niciodata, Romania are o sansa la relansare si dezvoltare reale, mai existand inca doua momente foarte importante : cele doua randuri de alegeri, care pot consfinti sau nu iesirea definitiva a psd in decorul politicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here