Lege | Zile libere de la serviciu şi scutire de la şcoală dacă te vaccinezi

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. Legea merge la promulgare, transmite News.ro.

Proiectul precizează că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, conform propunerii legislative.

Drepturile persoanelor reglementante de acest articol sunt acordate pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată conform legii.

„Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, mai indică sursa citată.

Dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicate în cazul în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

„Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia”, conform iniţiativei de lege.

Pe 17 mai, Senatul a respins proiectul, în calitate de prim for sesizat, însă Camera l-a adoptat decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Republica Cehă cere Rusiei 39 de milioane de euro despăgubiri pentru sabotajul asupra a două depozite de muniţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here