Legea care aprobă lucrările la Autostrada Nordului, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind Autostrada Nordului.

Legea aprobă executarea obiectivului de investiţii Autostrada Vama Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava.

Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

Obiectivul de investiţii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. (…) Termenul de execuţie a obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi„, prevede actul normativ.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat pe 20 martie 2019 şi pe 27 octombrie Camera Deputaţilor, for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here