Legea privind dublarea alocațiilor pentru copii, promulgată. Soluția ministrului Muncii

Sedinta de guvern Klaus Iohannis Ludovic Orban

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că Guvernul îşi doreşte creşterea alocaţiilor şi că soluţia ar fi ca resursele financiare să fie asigurate la rectificarea bugetară, potrivit News.ro.

Administraţia prezidenţială a anunţat că şeful statului a semnat ”Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019)”.

”PNL a fost cel care a reuşit în 2019 să le dubleze, deşi era în opoziţie. Avem datoria să găsim resurse în buget cu care să reuşim să acoperim aceste fonduri. Cred că soluţia înţeleaptă este ca resursele să fie găsite la momentul rectificării bugetare. E toată disponibilitatea ca legea să se aplice, însă nu se poate face peste noapte. Nu se pune problema să nu ne dorim creşterea alocaţiilor. Dorim să se întâmple”, a declarat Violeta Alexandru pentru Adevărul.

Context

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocaţiile pentru copii, precizând că aşteaptă soluţii de la Guvern, pentru că este vorba despre nişte sume care nu sunt prevăzute în buget. ”La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar încă se află în analiză în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului. Sunt nişte sume care nu sunt prinse în buget şi Guvernul va trebui să vină cu soluţii”, a declarat Iohannis, întrebat dacă va promulga legea care dublează alocaţiile pentru copii.

Preşedintele a subliniat că proiectul de lege are termen de promulgare 18 ianuarie. 

Ulterior, după o întâlnire cu preşedintele, premierul Ludovic Orban a declarat că cel mai probabil soluţia va fi aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vor putea fi asigurate asigura resurse financiare în bugetul de stat.

Foto: INQUAM/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here