Liderii grupurilor politice pro-UE din Parlamentul European i-au transmis președintei CE, Ursula von der Leyen, că vor respinge parțial proiectul de buget multianual al UE pentru perioada 2028-2034

Sursa: Facebook

Liderii grupurilor politice pro-UE din Parlamentul European i-au transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că vor respinge parțial proiectul de buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, informează joi DPA, citată de Agerpres.

Într-o scrisoare comună adresată șefei executivului UE, europarlamentarii își exprimă regretul că propunerea prezentată în iulie de Comisia Europeană nu a ținut cont de poziția Parlamentului European cu privire la menținerea rolului politicii regionale și păstrarea puterii PE în luarea deciziilor Uniunii Europene.

Comisia Europeană intenționează să reformeze bugetul multianual al UE printr-o prioritizare a cheltuielilor legate de apărare și competitivitate, adăugând noi surse de venituri și modificând criteriile de finanțare. Potrivit executivului comunitar, viitorul buget multianual al UE ar urma să fie în jur de 2.000 de miliarde de euro, cu aproximativ 700 de miliarde de euro mai mult decât este estimat în prezent pentru actuala perioadă de programare financiară multianuală (2021-2027).

Potrivit Euractiv, Parlamentul European este decis să blocheze adoptarea proiectului de buget prezentat de Comisie dacă aceasta nu va opera șapte schimbări în propunerea inițială.

Proiectul de buget al UE prezentat în luna iulie de executivul comunitar prevede o fuziune între fondurile de coeziune (menite să reducă diferențele între nivelurile de dezvoltare ale regiunilor Uniunii Europene) și subvențiile agricole, în planuri naționale centralizate ce ar totaliza 865 de miliarde de euro.

Eurodeputații amenință cu blocarea negocierilor dacă amendamentele nu sunt operate până la 12 noiembrie, când plenul PE va dezbate propunerea. ‘Parlamentul European nu poate accepta această propunere ca bază de începere a negocierilor’, arată scrisoarea semnată de liderii grupurilor Partidului Popular European (PPE), Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), Renew Europe (liberal) și Verzilor.

‘De aceea, așteptăm cu nerăbdare să vedem că cererile noastre esențiale vor fi reflectate semnificativ într-o propunere amendată a Comisiei Europene, care ar permite avansarea negocierilor cu Parlamentul European’, adaugă europarlamentarii.

Unul dintre negociatorii-șefi ai PE în acest dosar, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, a declarat luni că executivul UE ‘este pregătit la nivel tehnic’ pentru a-și schimba propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034 și că membrii Parlamentului European vor forța Comisia să facă acest lucru dacă ea refuză să opereze ajustări.

În scrisoarea comună transmisă joi președintei CE, membrii Parlamentului European semnatari avertizează că sume mari de fonduri nealocate ar putea conduce la ‘fragmentare, desolidarizare și finanțarea a 27 de planuri naționale disparate’.

Ei doresc să fie menținut rolul regiunilor și al autorităților locale în supravegherea subvențiilor regionale, care, potrivit noii propuneri a CE, ar fi de competența guvernelor naționale.

În plus, eurodeputații avertizează cu privire la un ‘deficit de democrație’ dacă subvențiile regionale ar urma să fie condiționate de performanța guvernelor naționale în implementarea reformelor aprobate de Bruxelles – un așa-numit ‘model reformă în schimbul banilor”.

De asemenea, liderii celor patru grupuri europarlamentare menționate cer ca politica agricolă comună, care asigură condiții echitabile pentru fermierii din UE, să fie menținută separat, și vor un rol mai puternic pentru Parlamentul European în aprobarea și revizuirea planurilor de cheltuieli ale țărilor UE. Conform propunerii actuale a Comisiei Europene, aceste planuri urmează să fie negociate între statele membre și executivul UE.

Țările UE au un cuvânt mai greu în negocierile privind bugetul comunitar și sunt decise să-și prezinte propriile amendamente în 2026. Parlamentul European poate respinge versiunea finală a bugetului multianual al UE, ce este așteptată să fie gata la începutul anului 2027.

Robert Fico: Slovacia nu va participa „nici măcar cu un cent” la finanțarea cheltuielilor militare ale Kievului